Timpul

Timpul, cel ce nu există în realitate,

ne subjugă adesea viețile toate.

Ne străduim să-i ținem pasul în tandem,

dar să-l învingem niciodată nu putem.

El, cel ce în sclavi ne-a transformat,

ne ține sub papuc, căci ne-a hipnotizat.

Și-oricât am fi de vrednici ori nerozi,

el urmele își lasă chiar pe toți.

Și totuși, dacă sufletul ne este dor,

nu se lasă mistuit de el pân’ la izvor.

În pulberea de stele ce-o creează dorul

uneori nemurirea-și va găsi izvorul.

Articole asemănătoare

Nu putem!

A împărtășie o necesitate umană,o nevoie de a ne trăibucuriile și deziluziileîmpreună cu alții,iar asta ne sporește mulțumireași ne micșorează tristețea. Fericirea nu e completădacă…

Toamna din noi

Ne strigă sufletul portrete, Scrisori nescrise printre foi, Iubiri cernute de regrete, Pornind războaie către noi. De parcă timpul stă în vise, Acolo, peste dealuri…

Timp

Timp, mai lasă-mă desculțăsă astern pe iarbă pașiiîn rochița de dantelăflorile să-mi port azi roșii. Să mai fie râs în sufletochii în culori de toamnăvino-n…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *