Umbre de mână

Tatăl meu a pus mâinile
în lumina albă a lumânării,
iar palmele lui au devenit
un cal
care și-a scuturat urechile,
un crocodil
perfecționând somnul
de-a lungul peretelui,
o lebădă
care-şi întorcea gâtul zvelt
și cu ciocul răsfira,
ușor,
părul tatălui meu,
de pe capul umbrit,
un iepure
care şi-a ridicat lăbuțele din față
şi a mers,
în două labe,
dinspre hol înspre bucătărie.
În afara casei,
în pădure,
s-au amestecat sunete
sub o stea
care-a murit un pic
în fiecare zi,
iar dintr-o nebuloasă
de lumină difuzată,
în interiorul sabiei lui Orion,
s-au născut noi stele.
Treptat,
fără să prind de veste,
mâinile tatălui meu
au devenit două păsări
legate cu degetul mare,
ce-au zburat,
una după celălaltă,
şi nu s-au mai întors.

foto: arhiva autoarei