Viață de proaspătă mamă sau cum să mai ajungi la piscină?

“Azi merg la piscină!”, mi-am șoptit eu hotărâtă. Azi e ziua când în sfârșit voi merge la piscină după o pauză de multe luni. Nu, nu am fost leneșă, ci doar depășită. Între timp au avut loc pregătiri pentru o naștere, pregătiri pentru a întâmpina un bebe, nașterea în sine, care a fost o combinație de travaliu maraton și un sprint la sfârșit, apoi două luni de uragan în care ne-am acomodat cu cel mic și am început să ne dezvoltăm ca părinți. Pentru că nu doar bebelușii se nasc și cresc, ci și părinții. În condițiile acestea, când să mai mergi la piscină? Dar azi am să merg la piscină. E hotărât! Am primit acordul medicului pentru exercițiu fizic moderat după naștere, am cu cine lăsa bebele, mulțumesc mamă, piscina e doar la 15 minute de casă, trebuie doar să îmi fac geanta și să plec. Costum de baie, prosoape, flip-flops, bonetă de piscină, gel de duș.
Inițial am zis că plec la 12:00. Dar a trebuit să pun bebele la sân, el se cam lălăie cu suptul și pe deasupra trebuie să îi dau și supliment, așa că plecarea s-a amânat. După supt la sân, urmează biberonul cu laptele meu, pentru că sânul nu-i suficient. E recomandarea atât a moașei, a consultantei în lactație, cât și a pediatrei, în cazul in care cineva ar considera că nu se face așa. Iar după biberon urmează vreo 10-15 minute cu bebele în poziție verticală, ca să evităm regurgitarea. Apoi a trebuit să pompez, să îi fac rezervă de laptem dar și să evit mastita. Apoi am curățat conectorii pompei și i-am sterilizat, la fel și tetinele și sticlele. După care, colac peste pupăză, mi s-a făcut foame. Cum bebele dormea, am profitat și eu să mănânc în liniște, nu în picioare și nu pe înfulecate, așa cum a devenit prostul obicei. Cine e părinte, știe despre ce vorbesc. Cu bebe mic, nu mai poți mânca în stil mindfulness. După masă, corpul meu și-a amintit subit că e privat de somn, drept pentru care o stare de somnolență m-a luat cu asalt și m-a țintuit pe canapea. Dar trebuie să îmi fac exercițiile de re-educare a perineului, lucru de altfel foarte important pentru sănătatea mea. Nu am apucat eu să încordez mare lucru, că bebele s-a trezit și a început sa plângă. I-am dat suzeta, pacea lui, dar tot nu s-a liniștit. De mâncat a mâncat, frig sau cald nu îi e, poate trebuie schimbat. Așa ca l-am verificat și am elucidat misterul. Cu scutecul schimbat, bebe a continuat să fie supărat, așa că l-am liniștit legănandu-l în brațe și cântându-i un cântecel inventat pe moment. Când s-a mai liniștit, l-am pus în pătuț, apoi am alergat cât am putut de repede. Aveam nevoie la toaletă. Urgent. L-am auzit plângând din nou. M-am grăbit cât am putut și mi-am dorit să nu fi băut atâta apă, care totuși îmi e indispensabilă. Nu am mai făcut exercițiile de perineu recomandate de fizioterapeută, după fiecare uz de toaletă (chiar dacă foaia cu exerciții e lipită pe ușă, asta e, o lăsăm pe altă dată, noroc și de cele 9 ședințe de fizioterapie post-natală programate), în schimb am fugit din nou la bebe. Își pierduse iar suzeta și era supărat nevoie mare. I-am dat-o, dar nu o mai voia, așa că l-am luat din nou în brațe la legănat, după care s-a liniștit. Liniștită eram și eu, sau mai degraba moleșită. Canapeaua a devenit un refugiu. Iar el s-a refugiat în brațele mele. M-am uitat la ceas. Era timpul să pompez din nou. Consultanta în lactație mi-a zis să pompez de 10 ori pe zi, ca să fac față nevoilor bebelui și să îmi cresc producția de lapte. Complet nerealist! Eu de-abia reușesc să o fac de 5-6 ori. În orice caz, treci femeie la pompat, altfel riști să te confrunți cu coșmarurile de proaspătă mamă – ori să rămâi fără lapte îndeajuns, ori să faci mastită. Usucă conectorii, pune brasiera, atașează conectorii. Play. Apoi roagă-te ca bebele să doarmă continuu pentru următoarele 30 de minute. Mai târziu spală componentele, usucă-le și pregătește-le pentru data viitoare. S-a trezit bebe. Trebuie schimbat. Aaa, și în câteva minute ar trebui să mănânce din nou. Ooof! O luam de la capăt. Sân, supliment la biberon, gârâit. Apoi într-un final l-am adormit. Mă uit la ceas. Nu mai e de mers la piscină, s-a făcut târziu și nu mai are rost să încerc să mă duc. În schimb mă consolez cu bebe care e în sfârșit liniștit. Mă uit la fețisoara lui rotundă, respir adânc și mă minunez de această mică făptură care m-a ales ca mamă. Ochii lui albaștri sunt întredeschiși, ca și cum ar vrea să se uite la mine chiar și în somn, să se asigure că încă sunt cu el. Îi admir nasul mic și cârn, gurița năsturel, capul rotund și bărbia năstrușnică. Îi mângâi capul cu delicatețe, iar ochii mi se inundă de lacrimi. E greu să fii mamă, dar e și frumos. Îl așez în pătuțul lui și decid să mă întind și eu în patul de alături. 
Piscina e pentru altă zi. Și chiar a fost. Pentru că o mamă fericită înseamnă printre altele și copii fericiți.

Sursa foto: Pixabay