Anticopilărie

Copii ne naștem și murim copii-
Obidă ancestrală lăsată moștenire-
Perpetuând în suflet potop de bucurii…
Eterni bufoni, iscoditori de fericire!

Ne naștem și murim copii,
Perseverenți Sisifi, vrăjiți de nemurire,
Neputincioși divini, adulatori de pribegii,
Iluzionați de oglindirea ființei în iubire.

Copii ne naștem și murim copii
Anagramând osânde, rostogolind păcate,
Imaginând, naivi, interminabile copilării
Și amăgindu-ne că le-am trăit pe toate.

Ne naștem și murim copii
Zidind deșertăciunii jertfelnice de visuri;
Bătrâni, uscați și gârboviți de insomnii,
Sperăm, în taină, un loc în paradisuri…

Înțelepțește, Doamne, omenirea,
Noaptea Balanței peste pământuri o așterne,
Stele să plouă în șiraguri mântuirea,
Unind în palme mângâierile materne!

sursă foto: Valentina Mitescu – Le souffle, sculptură în lut, colecție personală

Articole asemănătoare

Cine?

lui L.D. Cine mi te-a scos în drum,Să nu apară postumDroaia de poezioareSau Faustul meu cel mare? Cine te-a creat, din ce?Din carne? Din pântece?Ori…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *