Două Apusuri

Suntem două apusuri uimite
rotund,
lăsate într-o toamnă
drept vină,
răsărituri curbate sub visul zălud,
nătânge tăceri… o cortină.
Suntem două apusuri din ore
tăcute,
rotiri peste drumuri
și ape,
lumini împletite de vise începute,
regăsite în crengi aplecate.
Suntem Univers, ne creștem copacii –
încâlcindu-i mereu,
amândoi –
ce cântă măreția și versul,
săracii,
în ploi verticale cu noi.
Suntem două lumini,
rotundele șoapte
lichide,
ce curg către cer
nisipuri, tăceri și plecarea în noapte,
adevăr, o iubire, mister.

Răspunsuri