Lasă-mi

Lasă-mi un semn în cartea noastră,
înaintea timpului trecut prin verbe,
în mâini de nădejde ce ne tremură visul
unei singure nopți de iubire,
care poate nu a existat vreodată!

Lasă-mi iubirea râvnitoare la ceruri,
ca o piatră care a învățat să curgă
în nesomnul ce-și face în suflet culcuș,
cu jertfa în care ne jertfim tot ceea ce va fi;
și dacă nu va fi… suntem datornici să tăcem!

Lasă-mi cuvintele să se aștearnă
sub slava trupului, ca niște rugi nemăsurate,
în golul paginilor mute,
fără ploi de cețuri sau regrete!

Eu sunt ca un foc momit de un fantasm,
mă exiști dimineața precum o rouă în a ta palmă,
mă exiști târziu în noapte…
în cufundări de șoapte.

Mă exiști pe de-a-ntregul, până în adâncul inimii,
ca un răsărit în dimineți ce tac,
mă exiști în Univers, în vis, în realitate,
mă exiști sub așternutul aripilor tale diafane,
ce-mi sunt călăuze peste răsuflări
sau peste confuzii aruncate.

Mă exiști, fibră cu fibră, încât devenim un singur trup.

Pentru tine voi colora copacii cu zări născute de noi
într-o rugă cu taină de veghere,
cu freamătul și foșnetul ierbii
între stele furate
și vulturi care își fac cuiburile pe cărări neumblate,
unde doar ecoul îi poate mângâia iluzia nocturnă.

Visarea mea cu tine este o foame;
ea nu va fi pace niciodată,
pentru că fericirea visului meu
era faptul că exiști,
lucru care mă spală de hotare și de timpul
cel zadarnic… de târziu… de așteptare.

Exist, pentru că mă exiști!

sursa foto: pixabay