Epistole – Scrisoare Nordului meu

Ești sărbătoare în sărbătoarea mea, fereastra care lasă să treacă prin ea, spre mine, cântecul Învierii așezate pe aceeași pagină cu iubirea.
Ești lumina ale căror drumuri, străbătându-mi sufletul, ajung la apa fântânilor mele.
În ele îți voi desena azi trupul, ca speranța unei vieți croite-n nemurire.
Îți voi mai desena iubirea nespusă de cuvinte, cu luminile tale rămase sub gene, ca un mers de apă în tăcere, pe culmi de gânduri.
Timpul îl voi așeza în stânga pieptului, iar la călcâi îți voi zidi umbra unor grădini, sub zbateri de senin.
Te voi picta stăpâna viselor și a holdelor mele, a zâmbetului și a sărutului de pe buze, iar pe mine mă voi picta împodobit cu tine.
Vei fi un vânt al cuvântului, lumina unei clipe, realitatea acestei lumi în care eu îmi stârnesc patimile pictate în cuvinte. Taina noastră îți va fi veșmânt, patima, cărare, iar suspinul meu ți-l voi zidi în cerul minții, ca să nu îmi uiți vreodată penele iubirii și visul așteptării.
Cuvântul ce ne leagă îl voi face ploaie, ploaia aceea care poate înmuguri lumina, care ne mângâie ecoul, născând iluziile nocturne.
Gândurile tale le voi face zări sub un cer fără răbdare, un loc în care să-mi găsești mereu atingerile neavute, iar inima ți-o voi picta ca o zare în dorul sfânt al altui început.
Tu te vei plimba nestingherită în visul meu, ca un cântec de vânt, ca un vis de lumină. Vei fi raza zilelor mele, albastrul care-mi va îmbrăca taina în semințe, călătoria spre mine însumi, ca să mă descopăr și să țâșnesc, netremurând, preaplinul de iubire. Ca să învăț să mă restitui pescarilor bătrâni ca o nadă a ultimului pătrar. A pătrarului din dăinuirea cui îți dăruiesc iubirea, ție, Nordul vieții mele!

sursă foto: Aurel Chiorean – Toamna, târziu, 40 x 30cm, acrilic pe pânză, colecție particulară