Epistole – Am să îți scriu în culori fără vină

Am să îți scriu în culori fără vină, în silabe care zămislesc doar răcoare sau care aleargă febril în lumină, ca să îmi înțelegi iarba călcată.
Am să îți scriu despre grijile înnodate sub ploi albe și crude, despre tăcerile din obezile încordate; cele care ne udă aritmic pe amândoi.
Silabele tale au săpat în mine răzoare, când eu făceam plecăciuni pe golgote, când beam apa de ploi, când mă dureau toate paginile scrise.
Lumina mea a hotărât să tacă, să aștepte, apoi să se risipească în coloane de absolut, ca o ploaie a mâinii drepte, fiindcă stânga era ocupată cu lutul tău.
Nu, nu-mi voi plini niciodată visarea dată de truda tulpinii, așa că nu-mi rămâne decât să trec prin băltoace, în zborul păsărilor, ca dorința unui vis din rădăcină.
Tăcerea mea are să-ți fie descântecul zării, umbră albastră pe mâini, ploaie și zbor de prigorii, până vei fi îmbrăcată în pâini.
Trăirile îți vor sufoca libertatea, timpul înserarea, iar lumina îți va fi veșnic povară.
Vei prețui fiecare cuvânt pe care-l voi rosti, vei prețui enigma din el și vei pribegi alături, toată viața ta.
Zilele îți vor fi păsări desprinse de pe umeri, nopțile, un nisip rece, care-ți va înșela cuvântul.
Îți vei lega amintirile de cerurile albastre. În ele, tu vei căuta mereu lumina, celebrând în tăcere apusul tainei, necuvântul și piatra.
Toate rădăcinile îți vor da fiori și toate amurgurile îți vor fi pete; cuvinte părtașe ale unui timp mânat sub neputința unei vini.
De-acum, suspinele valurilor îți vor cânta visul, neîmpăcarea, durerea și osânda, căci eu voi fi doar un glas de aripi, rostit, odată, în voluptăți virgine.
Liniștea mea îți va fi cer înnorat, sub o lacrimă cursă din soare, un gând nemăsurat al sfântului păcat, sau al unei povești, sau poate al unei iubiri…

sursă foto: Aurel Chiorean, Toamna mea, ploile mele dim. 60×30 cm, acrilic