Pandemia, o poveste cu final dorit!

“Mă uit la Azi,
Alung un Ieri,
Dar merg spre Mâine
Cu mister… și Sper!”
Anul trecut, în martie, planeta era luată prin surprindere de un virus nemilos care umplea spitalele. Sistemul sanitar se sufoca, și oamenii au fost nevoiți să-și acopere chipul cu măști. De data asta, la propriu.
Cazurile de infecție creșteau alarmant, iar frica ușor, ușor ne-a cuprins planeta.
Temerile aveau să-mi tulbure și mie sufletul, întipărindu-mi în minte ideea că, dacă până atunci oamenii oricum purtau măști, venise momentul să își acopere fața, dar la vedere, pentru a-și proteja sănătatea.
Gândul m-a dus la cartea scriitoarei Lise Bourbeau Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine, și deseori priveam chipurile celor pentru care masca devenea o sine qua non…
Cartea Lisei naște în sufletul cititorului destule întrebări, silindu-l să pătrundă în cele mai adânci unghere, pe care nu întotdeauna vrea să le afișeze.
Personajul principal este masca.
Cei de lângă noi o poartă mereu, cu sau fără pandemie, crezând că uneori totul este o poveste, frumos colorată în cuvinte.
Acum însă, oamenii sunt nevoiți să o adauge garderobei, ca un accesoriu de protecție. Se naște teama, iar dorul de libertate e ascuns, păstrat în tăcere.
Mergând pe stradă, în metrou, fizionomia tuturor pare acoperită de gânduri.
Mă uit în stânga și în dreapta încercând, la-nceput, să ghicesc chipuri. Nu deslușesc mai nimic, doar ochii îmi vorbesc. Priviri triste ce-și lasă amprenta pe ecranul telefonului, arareori într-o carte.
Apoi, și ochii mei tac. Nu mai caută nimic pe fețele acoperite de măști.
Clipele rămân tăcute, neputincioase, așteptând momentul când masca va fi izgonită. Zâmbetul își cere și el dreptul să vină! Într-o zi…
Între oameni se nășteau deja ploile fricii, ale neputinței, ale tăcerii, fiindcă ziua în care masca avea să fie aruncată se lăsa așteptată prea mult.
Forfota din spitale, devenite furnicare pentru viață, era o luptă a supraviețuirii continue, de la mic la mare, de la bolnav la personalul medical.
Și totuși, ziua mult așteptată a sosit!
Zâmbetul își recupereză dreptul furat de pandemie.
Bucuroși, oamenii asaltează marea. Locul unde surâsul are culoare de scoică și zbor de pescăruș, iar valul devine dor.
Înșiși oamenii devin zâmbete, transformând marea în refugiul zâmbetului pierdut.
-Va fi ciudat să-ți privesc din nou chipul! o spune un trecător, colecționar de zâmbete.
Masca fuge! Persoanele respiră cu poftă aerul curat, creierul se poate oxigena, durerile de cap devin amintire.
-3,2,1 pa mască, drum bun, vrem să zâmbim! se aude un tânăr din grupul care i-a spus măștii ”la revedere” în Vama Veche. Apoi, au zburdat liber, cu toții, să salute Luna.
23:59:59! Ultima secundă din ultimul minut! Paaaaaa, mască!
Două mânuțe desenează scoici și surâsuri la malul mării. Încă nu e timp de plajă, dar va veni și el.
Într-un colț de lume, ignorat de oameni, virusul privește neputincios spre Pământ.
Timpul se măsoară în ani! Ani de întrebări și ani de răspunsuri!
Clipele se transformă în minute! Minutele, în ore! Orele, în zile!
Săptămânile, în luni, pe urmă în ani!
Anii de răspunsuri vin când nu crezi că le vei mai primi, vedea, simți sau rosti!
Anii de întrebări se transformă în trecut!
Și-apoi: Gata! Ajunge și ziua dorită. Negreșit!
Primul drum este la librărie. Aerul respirat liber le cuprinde cu asalt, un lucru care m-a bucurat nespus. La case este coadă.
Cartea zâmbește fericită pe raft, bucurându-se de omagiul adus de oameni.
-Când a fost ultima data coadă la cărți? o întreb.
Nu-și aduce aminte!
Colind cuminte printre rafturi, bucuroasă că pot intra din nou într-o librărie. Întreb de niște titluri, apoi plec, dezamăgită de răspuns; se epuizase stocul.
Un tătic intră grăbit cu copilul. Cumpără și fug. Pe două roți. Alții ies cu brațele pline.
Și terasele te îmbie să savurezi cafeau libertății, în aer liber.
Perioada aceasta va avea locul ei în istorie. Sănătatea este o prioritate, indiferent de timpuri sau de pandemii.
Să zâmbim, zic!
Să aruncăm măștile, la propriu! Să nu le purtăm nici la figurat!
sursă foto: arhivă personală
Răspunsuri