Stai, viață!

Stai, viață, așază-te la masa mea,
Să mai vorbesc puțin cu dumneata!
Dar, parcă te cunosc de undeva
Sau… te confund cu-altcineva?

Ai fost copilă, surâdeai odată,
Sau tânără, mereu curtată,
Strângeai doar visuri, curcubeie-n palmă,
Și nu luai nimic în seamă?

Ai strâns doar bob de rouă și argint,
Dar toamna vieții nu te-a ocolit,
Anii s-au dus, ca-ntr-un șirag de perle risipit…
Nici nu mai știu, oare-am visat sau am trăit?

Stai, viață, așază-te frumos la masa mea,
Parc-aș mai vrea să te întreb ceva:
Dacă atunci când vii, împrăștii bucurii,
De ce când pleci, ne lași doar nostalgii?

sursă foto: arhivă personală – în imagine, autoarea Violeta Bobocea