Sus, pe deal, cu sănioara

Sus, pe deal, cu sănioara
Au ieșit înfofoliți,
Petrișor și Anișoara,
Doi frați buni, nedespărțiți.

Gloata strânsă dup-amiază –
Opt voinici și-un cățeluș –
Cum îi vede, îi îndeamnă:
-Haideți, ici, pe derdeluș!

Petrișor înalță-o mână,
În salut de bun-găsit,
Și, ca baciul de la stână,
Scoate-un șuier, veselit.

-Hei, băieți, am una nouă,
Mi-o făcu tăicuțu’ azi,
Are aripi chiar de plouă
Și aleargă printre brazi!

-Taci, amu, ce vorbă-i asta?
îl ghiontește surioara,
Vrei s-atragi din nou năpasta,
Să se strice sănioara?

Mâniat e voinicelul,
Însă nu zice nimic,
Fiindcă, patru seri în urmă,
Praf din sanie-a ieșit.

Cocoțat pe dâlma spână
Dinspre puntea marmorată,
Scăpă funia din mână
Și se-opri direct în apă.

Lemnul sur trosni sub gheață
Ca un dovlecel prea copt,
Iar când se uită voinicul,
Sania se rupse-n opt!

Petrișor și Anișoara
Stau acum cuminți, pe vine,
Pregătindu-și sănioara
Pentru-ntrecerea pe șine.

Mândră îi îmbie fata:
-Hai, pe cai, iute săriți!
Apoi, își coboară dreapta
Și le strigă scurt: porniți!

Ceata chiuie voioasă,
Lunecând în șir la vale,
Iar de sus, luna scorțoasă
Îi privește zâmbitoare.

( Joldești-Vorona, 2002 )

sursă foto: Mike