Reu Dorin

Doi catâri merg pe drum alene.
Unul poartă ceapă în spate,
celălalt saci grei cu aur,
și se mișcă mândru, ca un erou,
deși povara îl apasă
și îl face să se clatine pe coapse.

Calcă tare, să-l audă lumea,
iar zurgălăul îi bate ritmul,
ca și cum ar fi vedetă.

Dar, deodată, dintr-un desiș,
sar tâlharii – o ceată flămândă.
Toți se năpustesc asupra catârului bogat:
îl trag de urechi, de hamuri,
îl împung și-l lovesc fără milă,
până bietul gemenând încearcă să vorbească:

„Asta să fie soarta mea?
Așa mi s-a promis la drum?
Tovarășul meu, cu ceapa lui, scapă ușor,
iar eu, pentru aurul altora,
mor în bătaie, fără ajutor!”

Atunci celălalt catâr îi răspunde calm:
„Frate, așa-i lumea:
copacul cel mai înalt
îl lovește vântul primul.
Dacă duceai ceapă, nu bani,
nu ai fi cunoscut necazul.
Eu, sărac și liniștit,
pot să pasc în pace mai departe.”