Pământul plânge

Tofan Nicoleta, Gr. TA232C
Seceta-a ars ogorul pustiit, Pe câmp n-a rămas nici un fir rodit, Sub cerul crăpat și fără culoare, Speranța zăcea, flămândă și moare. Grâul, puțin, s-a dus cu căruța La stat, nu la cei ce trudiseră munca. Cu mâna goală și cu inima frântă, Țăranul tăcea, dar durerea-l încântă. Copiii cer pâine – nu este nimic, Doar apă și iarbă, un vis mai mic. Mamele plâng și vând amintiri, Ca pruncii să aibă un strop de trăiri. Războiul lăsase doar urme și scrum, Un plug ruginit, un sat fără drum. Ajutorul promis n-a venit niciodată, Doar frigul și moartea pe fiecare poartă. Și totuși din groază și ani de tăcere, S-a născut o poveste, un dor de-nviere. Din pâinea uitată, din țărâna uscată, Crește azi grâul în țara iertată.
Răspunsuri