Tatiana Lupașcu: Proiect Transnațional „Educație Online Fără Hotare”

Tema Proiectului: „Valorificarea Turismului în Orizontul Local”

Educația este unul dintre cei mai importanți „piloni” în dezvoltarea unei societăți cu roluri multiple: economice, culturale, sociale, dar mai ales în dezvoltarea personală. Aici îl putem cita pe marele filosof Platon, care definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”.

Proiectul de valorificare a turismului la nivel local vine să demonstreze importanța învățământului și, mai ales, să motiveze necesitatea schimbării. Elevii de azi au nevoie de metode bazate pe participare interactivă și socială, pe observarea realității și pe posibilitatea de a valorifica cunoștințele învățate în viața de zi cu zi. Parteneriatele școlare facilitează realizarea unor proiecte prin care elevii au posibilitatea să-și pună în practică cunoștințele, să participe la excursii și schimburi de experiență, să socializeze și să-și perfecționeze competențele de comunicare.

Proiectarea și implementarea unor activități extracurriculare și extrașcolare, în școală și în comunitate, pe baza proiectelor și parteneriatelor dintre elevi și profesori, reprezintă o necesitate stringentă în activitatea didactică contemporană. Astfel, misiunea acestui proiect este să formeze și să dezvolte competențele necesare elevilor în calitate de antreprenori în domeniul activităților turistice. Cele cinci instituții partenere dezvoltă competența specifică a cincea: valorificarea patrimoniului natural și cultural sub aspect social, intercultural și antreprenorial, demonstrând spirit civic prin vizitarea obiectivelor turistice din Republica Moldova și România și realizând filmulețe, pliante și cărți digitale.

Proiectul „Valorificarea Turismului în Orizontul Local” se află la a III-a ediție pentru anul de studii 2023-2024. Partenerii acestui proiect transnațional sunt Centrul de Excelență în Transporturi, care a inițiat cooperarea, Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale, Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, Academia de Studii Economice din Moldova și Liceul Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești, România. Coordonatorii proiectului sunt profesorii de la instituțiile menționate: Ina Goreanu, Tatiana Lupașcu, Nicoleta Sevastian, Marilena Uruc Maria, Nicoleta Pescaru, Luiza Mihaela Stoica, Daniela Anghelescu, Natalia Remeșovschi, Virgilia Andrițchi, Doina Lupu, Aliona Popa, Vladimir Nicodim și Dina Nicodim.

Scopul proiectului este valorificarea patrimoniului natural și cultural sub aspect social, intercultural și antreprenorial, demonstrând spirit civic. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Construirea unui parteneriat în scopul promovării unor valori comune între unitățile de învățământ;

Promovarea comunicării eficiente între elevi și cele cinci instituții de învățământ implicate în proiect;

Realizarea schimbului de experiență și valori în cadrul valorificării turismului în orizontul local;

Crearea și dezvoltarea de activități curriculare și extracurriculare în dezvoltarea durabilă a turismului;

Proiectul a trecut printr-un șir de etape provocatoare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, care au demonstrat dorința de a învăța, de a promova valori și de a realiza schimburi de experiență.

Una dintre cele mai memorabile etape ale proiectului a fost vizita elevilor și profesorilor din Ploiești în Republica Moldova. Astfel, la 10 noiembrie 2023, municipiul Chișinău a găzduit șase profesori și nouă elevi din cadrul Liceului Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești, România. Programul de vizită a fost destul de încărcat, oaspeții reușind să viziteze o serie de locații turistice și istorice. Am mers în excursie la obiectivul turistic Crama Cricova, unde au admirat construcția inedită a acestui complex, dar și vinurile aromate obținute prin fermentarea mustului de struguri. De asemenea, am vizitat centrul istoric al orașului Chișinău, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, și am făcut o vizită la toate instituțiile de învățământ implicate în parteneriat.

Vizita s-a încheiat cu o conferință școlară având tema „Vreau să te cunosc”, unde elevii au prezentat filmulețe, comunicări și postere, povestind despre experiențele trăite în cadrul vizitei lor.

În cadrul etapei de acțiune, a fost organizată o altă activitate interactivă plină de emoții pozitive, entuziasm și curiozitate – deplasarea elevilor din cele patru instituții de învățământ din Republica Moldova în Ploiești, județul Prahova, România. Elevii au avut parte de o experiență fascinantă în vizita la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești, unic în rețeaua muzeală și recunoscut internațional. Acest muzeu găzduiește o colecție impresionantă de aproape 1000 de piese, care ilustrează evoluția mijloacelor de măsurare a timpului.

O altă provocare în cadrul vizitei, trăită cu același amestec de emoții, au fost excursiile în Sinaia, la Castelul Peleș și Castelul Cantacuzino, care i-au fermecat pe elevi cu priveliști spectaculoase și cu deschiderea panoramei senzaționale a Munților Bucegi. Vizita s-a încheiat cu o conferință de totalizare, în care fiecare echipă a prezentat produsele pentru promovarea obiectivelor turistice din România și Republica Moldova.

Etapa de colaborare a fost una provocatoare pentru elevi, aceștia formând echipe și având sarcina de a elabora o carte digitală care să conțină activitățile desfășurate și obiectivele turistice vizitate în cadrul proiectului pentru anul de studii 2023-2024. Produsele prezentate de către elevi au surprins prin complexitate și creativitate. Cărțile digitale au evidențiat importanța acestui proiect, responsabilitatea de care au dat dovadă elevii implicați și entuziasmul cu care au transmis informațiile și emoțiile trăite.

Desigur, proiectul s-a încheiat cu diseminarea și raportarea rezultatelor remarcabile la care elevii au muncit foarte mult.

Rezultatele cantitative și calitative ale acestui proiect impresionează, lăsând loc pentru satisfacție și chiar mândrie pentru succesele fiecărui participant. Astfel, proiectele transfrontaliere contribuie la sporirea motivației elevilor de a învăța lucruri utile în domenii precum turismul, economia, parteneriatele și valorile culturale, oferindu-le o perspectivă asupra realității vieții, atât în context local, cât și în contexte geografice mai largi. Dezvoltarea abilităților de colectare și interpretare a informațiilor în elaborarea diverselor produse digitale, promovarea competențelor de comunicare, curajul și dorința de a studia și a explora noi orizonturi pline de provocări permit elevilor să devină mai competenți și mai pregătiți pentru piața muncii. Astfel, impactul acestui proiect este unul colosal, atât pentru elevii dornici de schimbări motivate în educație, cât și pentru profesorii care au nevoie de entuziasmul și implicarea elevilor pentru a crea proiecte interesante și demne de atenție.

Tatiana Lupașcu
Profesoară de geografie,
Grad didactic II.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *