***

rămâi aici

să-ţi legene vântul clopotnița inimii

cine eşti tu?

o linie împrejurul căreia se înfăşoară

din ce în ce mai strâns păianjenul cărnii?

ce altceva poţi face decât să urmăreşti

neputincios cu degetul

traiectoria celui ce se aruncă din turn?

o contemplaţie unică dureroasă surdă

ai putea să muţi pasărea în locul grinzii

atunci totul ţi-ar părea că pluteşte în aer ei da

omul rămâne animalul cu cea mai

bună părere despre sine însuşi

îţi spui şi râzi priveşti pe fereastră

o formă nesigură pe plajă un nud de nisip orbitor

o femeie ce se dezbracă şi toţi îi laudă desenul de pe spate

se apropie de tine vă priviţi o blândă disperare apasă

e-atâta linişte parcă faţa lunii ar fi fost

scăldată în şapte ape deodată

tu taci ea tace un foc de sânge şi trestii începe-n apus

şi dintr-odată sunteţi faţă în faţă între voi masa –

o linie trasă cu var atent să nu vă atingă trupurile –

femeia speră în ochiul ce pândeşte-n tufiş

tu în graba sângelui de a se face metal

ce-i fericirea

dacă nu întâlnirea sinelui cu un greier?