Am steaua mea

Răsună clopotul de-aramă,
Se-ntorc ai noștri din război.
– Haide, să mergem și noi, mamă,
Se-ntoarce tata azi la noi.

Se îmbulzește lumea-n stradă,
Se-mbrațișează. – Aruncă flori,
Toți se împing și vor să vadă,
Venind acasă ai lor feciori.

– Dar tata unde este, mamă,
Pe mine, oare, mă mai știe?
Frumos îți șade azi năframa,
Abia aștept la noi să vie.

Se împlinesc opt ani la Paște
Și nu-l cunosc, eu eram mic
Atunci, când a plecat la oaste,
Acuma sunt flăcău voinic.

El este? Nu! Nici el? Când vine?
Mamă, nu mai am răbdare,
Îs mulți, poate să fie orişicine,
Dar nu îl văd și rău mă doare.

Of, alaiul mamă se termină
Și noaptea, uite-o, acum apare.
Tată, vino cât mai e lumină,
Doar știi, noi n-avem felinare.

S-a lăsat noaptea peste sat,
La unii-n casa-i sărbătoare,
Mama e tristă, eu supărat
– Mai vine-un om! E tata, oare?

– Nu este el, priveşte-ne zare,
Tata e înger, dragul meu,
Uite acolo, steaua aia mare
El este, în stânga-i Dumnezeu.

– Tata e înger acolo-n ceruri?
Și mă iubeşte? De ce nu vine?
– Este aici în mai multe feluri:
E vânt, vorbește acum cu tine.

Când vreau cu tata să vorbesc
Pe prispă ies, privesc spre-apus
Și dacă tac, el știe ce gândesc,
La întrebări îmi dă mereu răspuns.

Nu am simțit că îmi lipsește,
Știam că e o stea, acolo sus,
Mama-mi spunea: Iată-l, privește!
Și-i mulțumesc, a fost de-ajuns.