Arcadia Solum & Alma. Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?

„Colaborarea noastră este unică pentru că, spre deosebire de altele, unde totul se reduce la negocieri și ajustări, pe noi ne leagă o iubire cu care putem muta, la nevoie, munții.” Arcadia Solum

Dialogul face parte din ancheta „Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?”, realizată de Cătălina Bălan

• Dragă Arcadia, ești autoarea unui volum unic nu doar pe piața de carte din România. Ai scris un manual pentru bunici, un adevărat manual de grandparenting cum nu mai e altul. De la lansare și până acum, au apărut numeroase ecouri, tu, ca autoare, lucrând cot la cot cu Alma, nepoțica ta, pentru promovarea cărții. Care crezi că ar fi cel mai important lucru de care ar trebui să țină cont diferitele generații dintr-o familie pentru a avea o comunicare frumoasă?

Dacă ar trebui să reduc toată dinamica unei familii la un singur principiu de funcționare, atunci claritatea de roluri este cel mai important lucru pentru ca familia, cu toate generațiile ei, să comunice frumos, cum spui. Iar când spunem comunicare frumoasă, nu ne referim la o stare, la ceva vag, emoțional. Ne referim la comunicarea care face lucruri precise, nu doar creează o atmosferă plăcută.

Mulți confundă forma cu fondul, tratând comunicarea ca pe o stare: „să fie liniște”, „să ne înțelegem bine”, „să nu ne certăm”. Asta e atmosferă. Efect, nu cauză. O familie funcțională nu este cea fără tensiuni, ci aceea în care tensiunile sunt gestionate prin comunicare clară, directă și respectuoasă. Atmosfera evită conflictul, comunicarea gestionează conflictul. În realitate, comunicarea este structură în acțiune: stabilește cine decide, clarifică limitele, corectează derapajele și aliniază adulții.

Comunicarea stabilește „regulile jocului”. Într-o familie cu mai multe generații, regulile nu sunt implicite, ele trebuie stabilite: cine ia deciziile când vine vorba de copii? În ce situații intervin bunicii? Ce este acceptabil și ce nu? Dacă nu sunt formulate aceste reguli, fiecare acționează după propriul model și asta duce inevitabil la conflict.

Comunicarea protejează ierarhia în familia mare. O ierarhie sănătoasă nu se impune prin autoritate rigidă, ci se construiește prin reguli stabilite clar și respectate de toți. În multe familii, conflictul real nu este despre copil, ci despre competiția de rol dintre soacră și noră. Când soacra nu renunță la poziția de „dirijor”, invocând experiența sau vârsta, ierarhia se distorsionează și apare tensiunea. Comunicarea clară este singura care poate reașeza lucrurile: părinții conduc, bunicii ajută.

Ca să conchid, claritatea de roluri este cel mai important lucru, în opinia mea, pentru ca familia să funcționeze și să comunice frumos.

• Dragă Alma, cum a fost să colaborezi cu bunica ta pentru a discuta, la lansări de carte și la diverse ateliere creative, despre cum se face să ai relații sănătoase cu membrii familiei?

A fost normal. Ca de obicei. Eu chiar sunt norocoasă că m-am născut în familia noastră. E o familie foarte distractivă. Ne certăm foarte puțin. De obicei, Cara se supără când facem dezordine sau uităm să aducem înapoi lucrurile pe care le luăm.

• Cum a fost să colaborezi cu bunica ta la lansări?

Ușor. Cara îmi spune unde trebuie să mergem și ce trebuie să facem acolo. De obicei, ea știe ce trebuie să spună și se pregătește, dar eu răspund doar la unele întrebări, deci nu mă pot pregăti, că nu știu ce o să mă întrebe oamenii. Înainte să mergem, Cara îmi amintește să vorbesc clar, să se audă și sfârșitul cuvintelor, să nu mă lungesc cu povestitul și, cea mai mare regulă, să spun adevărul. Și să nu am emoții. Dar ea are, de obicei.

Arcadia, cartea ta are numeroase studii de caz pentru copii dintre cei mai micuți, bebeluși și până la cei măricei, de clasele primare. Până la ce vârstă crezi că ne-ar fi utile asemenea manuale neconvenționale?

Nu există o vârstă-limită. Și părinții, și bunicii vor avea mereu nevoie de repere și exemple ale celor care au trecut prin aceleași etape și provocări. Fiecare etapă vine cu provocări noi. Relațiile de familie sunt dinamice și cer ajustare constantă. Nu vârsta adulților face diferența, ci disponibilitatea fiecăruia de a-și înțelege și ajusta rolul. Un adult poate învăța la 30 sau la 80 de ani, dacă rămâne deschis și flexibil.

• Se întâmplă să mai asculte și bunicii de nepoți în colaborări sau e doar invers?

Se întâmplă des. Eu ascult mult. Și întotdeauna mă străduiesc să înțeleg ce simte Alma și care este punctul ei de vedere. Nu întotdeauna avem aceleași opinii despre lucruri, dezbatem mult și mereu țin cont de părerea ei. I-am sugerat odată să povestească la o întâlnire o întâmplare din viața ei. A refuzat categoric: „Nici vorbă, ar părea că mă laud!”

Altă dată am fost invitate la o emisiune. Ni s-a dat un script, pe care i l-am citit, și am întrebat-o dacă vrea să mergem. Nici n-a vrut să audă. „Pare prea pompos!”

• Care au fost cele mai mari provocări ale colaborărilor voastre?

Pentru mine, provocarea rămâne mereu încercarea de a-i sugera, în linii foarte mari, în funcție de context, ce să facă, ce să spună sau cum. Primesc refuzul în aceeași formă, invariabil: „E capul meu, ideile mele, vorbirea mea.”

Micile fricțiuni dintre noi apar din diferențele de ritm, abordare și nevoi: eu vreau să fac lucrurile acum, Alma mai târziu; eu tind să explic prea mult, ea vrea să acționeze; dacă i se pare că vreau s-o controlez, își apără cu îndârjire autonomia. Ne-au mai complicat uneori colaborarea perspectivele diferite asupra lucrurilor și emoțiile.

În ciuda provocărilor, colaborarea noastră este unică. Pentru că, spre deosebire de altele, unde totul se reduce la negocieri și ajustări, pe noi ne leagă o iubire cu care putem muta, la nevoie, munții.