Campusul Competențelor – un deceniu de activitate

Cu ocazia celebrării a 10 ani de la fondarea Centrului de Formare Continuă pentru Bibliotecari „Campusul Competențelor”, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a organizat conferința: „Dezvoltarea profesională continuă – un deceniu de învățare și creștere”.

Fotografie de Victor Buju

A deschis evenimentul dr. Mariana Harjevschi, directorul general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, care a felicitat echipa și formatorii Campusului Competențelor pentru activitatea fructuoasă, menționând aportul acestora pentru comunitate: „Campusul Competențelor” a fost creat pentru a da un nou suflu bibliotecii. Am pus un accent deosebit pe inovație și creativitate”, a menționat directoarea.

Cu un cuvânt de felicitare a participat și Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău. Domnia sa a accentuat profesionalismul și dăruirea bibliotecarilor din rețeaua Bibliotecii Municipale, precum și rolul acestora în societatea modernă.

Dr. Lidia Kulikovski, director adjunct al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” a elucidat mai multe lucrări biblioteconomice, menționând colaborările importante ale Bibliotecii Municipale.  

Ludmila Pînzari, director adjunct, Resurse și tehnologii a valorificat serviciile din cadrul Programului Connect Plus – „acceleratorul transformării digitale”.

Cu discursuri și comunicări au participat și invitații din România. Dr. Robert Coravu, prodecan la Facultatea de Litere din București le-a vorbit bibliotecarilor despre informarea și dezinformarea online și despre rolul bibliotecilor în dezvoltarea competențelor de evaluare a informațiilor. Nicolaie Constantinescu, cadru didactic asociat la Facultatea de Litere din București a specificat oportunitățile de valorificare a meta-datelor bibliografice ca date deschise interconectate. Dr. Claudia Șerbănuța, președinte, Asociația Comunitățiile Viitorului din București, la rândul ei, a ținut o comunicare despre wikipedia și cunoașterea deschisă.

În cadrul evenimentului a avut loc și prezentarea cărții „Evaluarea informațiilor din mediul online: nu crede și cercetează” de Robert Coravu, moderator, dr. hab. Nelly Țurcan, șef CFCB.

Evenimentul a culminat cu Gala Excelenței Profesionale, unde cei mai activi formatori  au fost apreciați cu diplome.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *