Cu părinți, dar ,,orfani”, drama copiilor din ,,Kinderland”-ul Lilianei Corobca

Cu părere de rău, foarte mulți copii din societatea noastră cresc fără a simți măcar ce este afecțiunea părintească. Părinții sunt nevoiți să plece, iar copiii suferă… De ce suferă? Pentru că se simt vulnerabili, neavând pe cineva care să-i mângâie, să le cânte sau chiar să-i certe. Din dorința lor de a le asigura copiilor lor o viață mai bună, aceștia însă sunt lipsiți de lucruri mult mai importante, ceea ce doar apropierea de părinți îi face să le simtă. Sunt nevoiți să ducă o copilărie ,, orfană” cu părinții în viață, dar departe, sunt nevoiți să se crească singuri, cu gândul dureros că părinții lor îngrijesc de alți copii, iar ei … Ce sunt ei?

Scriitoarea basarabeană, Liliana Corobca, a surprins într-o manieră desăvârșită drama copiilor cu părinții plecați în romanul ,, Kinderland”. Cred că mulți dintre noi se regăsesc pe ei înșiși în acest roman.

Secvența de mai jos ilustrează o realitate absolută.

,, Și plâng amândoi neistovit, prelung, ca doi pui de lup abandonați în pădure. Vor și ei să-i alinte cineva, să-i bage în seamă. Și eu vreau, chiar dacă-s mare. Vreau și eu o mamă alături, să-mi facă de mâncare, să-mi spele rochiile. Și să le calce.

Le-am zis, țineți-vă inima în vârful degetelor și suflați cu putere, până când va zbura la mama. Și ea va mângâia copiii ceia burdănoși și hrăniți cu mango, ca și cum ne-ar mângâia pe noi. Nu-i așa că și tu plângi și te gândești la noi? Și, când speli hăinuțele lor, lână naturală, bumbac natural, mătase naturală, din omizi, te gândești la hainele noastre, cele mai multe aceleași, după ce le-au purtat italienii, după ce s-au învechit, ei ți le dau ție, să ni le aduci nouă. Dacă ar ști frații mei, nici nu le-ar mai purta. Mai bine fără atâtea haine naturale, de firmă, dar cu mamă. Poate că și copii aceia sunt cuminți și drăgălași, plâng și ei că mama lor i-a lăsat pe mâinile unei femei străine.

Stai, mamă, cu copii străini zi și noapte, îi plimbi, te joci cu ei, îi hrănești, le spui povești la culcare. Iar cu noi nu stă nimeni, mâncăm ce apucăm, pâine cu zahăr sau cârnat afumat de la magazin. Și nimeni nu ne cântă seara la culcare. Aș cânta eu, dar nu știu niciun cântec. ”