Înger al vieții

Se așterne seara pe ochii mamei mele

Azi buzele-i șoptesc o rugă cu putere,

Mâinile prinse în mreaja vremurilor de ceară

Dac-ar putea și-acum ar alerga copiii să-i adoarmă.

Se așterne ploaia în ochii mamei mele

Cu lacrimi argintii durerea azi și-o cerne,

Căci timpul se imprimă pe fața-i umilă

Ca un dușman al tinereții ei fără de vină.

Iar gândurile fugare prin gara depărtată

Se rătăcesc în amintiri ce nu pot fi spălate,

Un tremur blând îi spune: Copilul, uite-l vine!

Se întoarce azi acasă, nu a uitat de tine!

Cu cearcăne sub ochi, cu vocea ei senină

Își aranjează părul într-o cosiță plină,

Și iese pe cărare în primăvară nouă

Ca să privească cerul din care nu mai plouă.

Își deapănă năframă pe păru-i de smarald,

Își vede iar feciorul ce i-a venit în prag

Și se cufundă-n lacrimi de bucurie pline,

Și noaptea îi găsește îmbrățișați pe veșnicie.