Interviu cu Elena Frunze-Hatman, actriță, directoarea teatrului „Alexie Mateevici”, realizat de Laura Grigore

Fiecare generație vine cu propriile provocări și experiențe, în funcție de contextul social. Ne-am obișnuit să credem sau vrem să credem că, înaintea noastră, era mai bine, mai ușor, mai frumos, mai echilibrat. Cu siguranță, nu vom afla cum a fost atunci când noi nu eram, dar, cel puțin, putem lăsa niște amprente în urma noastră. Măcar să credem că lăsăm niște „instrucțiuni de funcționare” pentru femeile care abia cresc.

Elena, ești manager a unei instituții, mamă, actriță și ai spus de mai multe ori că n-ai simțit vreodată să fi fost discriminată. Cum crezi, de unde vine această poziție, e legat de educația pe care o ai și n-ai permis discriminarea sau mai curând n-ai vrut să observi discriminarea?

Este o întrebare interesantă și profundă. În general, această poziție ar putea proveni dintr-o combinație între educația primită și modul în care o persoană alege să interpreteze sau să reacționeze la anumite situații.

Pe de o parte, educația joacă un rol major în formarea unei atitudini pozitive și de încredere, așa încât comportamentul de a nu percepe discriminarea poate fi un rezultat al educației.

Pe de altă parte este importantă și atitudinea conștientă sau inconștientă de a nu dori să te centrezi pe aspectele negative, chiar dacă ele există. Este o formă de autoprotecție, o alegere de a nu acorda prea multă atenție eventualelor discriminări sau chiar o strategie de a „nu observa” aceste lucruri pentru a te concentra pe succesul personal. În acest caz, e posibil să nu fi fost conștientă de anumite forme subtile de discriminare, deoarece, pur și simplu, am ales să le ignor.

Dar depinde foarte mult de experiențele personale și de contextul social și cultural în care trăim. Fiecare din noi răspunde în felul său la provocările din jur.

În industria in care activezi, diferențele de gen există și pot influența atât oportunitățile, cât și provocările, chiar dacă ideal ar trebui să existe aceleași șanse pentru toți, indiferent de sex. De-a lungul timpului, au existat anumite stereotipuri și așteptări legate de rolurile și comportamentele potrivite fiecărei genuri, iar acest lucru a avut un impact semnificativ asupra femeilor și bărbaților care activează în acest domeniu.

Dacă vă referiți la activitatea de actriță nu cred că în acest moment există diferențe de gen, cred că există toată libertatea de a ne manifesta cum simțim. Mi se pare că ne-am obișnuit să spunem mereu și peste tot că există aceste diferențe, neactualizându-ne, de fapt, softurile la realitatea de azi. Dacă vă referiți la activitatea de manager în această industrie, da, pe timpuri aceste poziții de conducere, în teatre, erau mai frecvent ocupate de bărbați, azi nu mai există această disproporție. Respectiv nu mai vorbim de lipsă de oportunități pentru femei în poziții de decizie sau în roluri creative mai importante.

Crezi că și bărbații sunt afectați de stereotipuri și presiuni sociale legate de masculinitate în Republica Moldova?

Dacă nu aș fi întrebat bărbații despre acest lucru, poate că aș fi spus ”NU”, însă am auzit părerea lor, a bărbaților, care spun că din cauza ascensiunii feminismului, relațiile cu femeile au devenit un câmp minat. Aici fac o pauză și mă întreb dacă motivul este masculinitatea femeilor sau feminitatea bărbaților, încă n-am un răspuns.

Există diferențe salariale dintre bărbați și femei în Republica Moldova? (ca manager sigur cunoști acest lucru. Și aici mă refer la lucruri concrete, atunci când se prezintă la interviuri de angajare bărbații și femeile au aceleași cerințe și siguranță sau totuși este o discrepanță de gen?

În general, bărbații tind să câștige mai mult decât femeile pentru aceeași muncă, ceea ce reflectă o realitate care este întâlnită în multe state, inclusiv în Republica Moldova. Aceste diferențe pot fi influențate de mai mulți factori. Femeile sunt adesea angajate în sectoare mai slab plătite, cum ar fi educația, sănătatea și serviciile sociale, în timp ce bărbații sunt mai frecvent angajați în domenii mai bine remunerate, precum IT-ul, ingineria, sau domeniile financiare. Această segregare profesională este una dintre cauzele principale ale diferenței salariale. Există studii care arată că bărbații sunt mai predispuși să negocieze salariul la angajare sau în cadrul evaluărilor salariale. În ceea ce privește diferențele în cerințele și siguranța la interviurile de angajare, se simte probabil o discrepanță de gen. Deși bărbații și femeile pot aplica pentru aceleași poziții, percepțiile și așteptările față de aceștia diferă uneori. În multe cazuri, femeile pot simți o presiune suplimentară de a demonstra că sunt la fel de competente ca bărbații sau deseori femeile sunt mai reticente atunci când vine vorba de a-și exprima încrederea în abilitățile lor în cadrul interviurilor de angajare. Aceasta se poate datora și educației și socializării lor, care le încurajează să fie mai modeste. Bărbații, pe de altă parte, sunt adesea încurajați să fie mai asertivi și să își promoveze cu mai multă încredere realizările. Această diferență poate influența modul în care angajatorii percep candidații și poate duce, uneori, la discriminare, chiar și involuntară.

 Femeile crezi că vorbesc suficient de deschis despre bani și despre valoarea muncii lor sau încă se mai intimidează și sunt ”fetițe ascultătoare” care stau în banca lor?

În multe contexte, femeile care vorbesc prea mult despre bani sau cer mai mult, sunt văzute negativ, în timp ce bărbații, care adoptă același comportament, sunt considerați „puternici” sau „hotărâți”. Aceste duble standarde sunt încă înrădăcinate în mentalitatea colectivă și fac ca femeile să fie mai reticente, atunci când este vorba de negocierea salariului sau de discutarea valorii muncii lor. Însă, în anturajul în care mă aflu, femeile totuși au depășit sau învață să depășească aceste bariere și discută mai deschis despre valoarea muncii lor și despre remunerația corespunzătoare.

Ce înseamnă pentru tine “a fi liberă” și dacă există ea în realitate sau doar ne amăgim?

„A fi liberă” este un concept complex și personal, care poate însemna lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru mine, libertatea presupune posibilitatea de a face alegeri conștiente. Este despre autonomia de a gândi, de a simți și de a acționa, având control asupra propriilor decizii și direcții.

Totodată, libertatea înseamnă și responsabilitatea față de alegerile tale, față de ceilalți și față de societate. Uneori, libertatea poate veni la pachet cu povara deciziilor pe care le faci, iar acest lucru nu înseamnă că nu ai voie să te bucuri de ea, ci că trebuie să înțelegi că libertatea nu este doar un drept, ci și un privilegiu care implică riscuri și consecințe.

Libertatea există atunci când ai o gândire liberă, dar poate aluneca în absurd dacă nu se bazează pe respect reciproc. Iar dacă o negăm, devenim robul propriilor frici, or libertatea înseamnă curaj și nu frică.

Ai cinci copii, dintre care 2 fete și 3 băieți, ce fel de educație le oferi – le insufli egalitatea de drepturi și împărțirea clasică a obligațiilor sau îi înveți pe toți să facă de toate?

În funcție de vârsta lor îi ajutăm să rezolve problemele cu care se confruntă la un moment dat. Încercăm împreună cu soțul să educăm în copiii noștri spiritul integraționist și al toleranței, dar în măsura bunului simț. Aici firește că intervine și pragmatismul, așa încât să înteleagă ce e rău pentru ei și pentru ceilalți și viceversa, ce e bine pentru ei, pentru prietenii lor și pentru oameni, în general. E vorba de respect reciproc. Fetele noastre sunt conștiente că sunt fete și că vor avea o familie, la fel cum e cea în care cresc acum. Pentru că a fi femeie sau a fi bărbat, la urma urmei, tot ne întroarcem cu gândul la familie, la mama, cea care ne-a dat naștere. Și la tata, cel care are grija de echilibrul moral al intregii familii. Îi învățăm pe copiii noștri să își împartă treburile în funcție de abilități și disponibilitate, nu de așteptările sociale legate de sex. De exemplu, un băiat ar putea să ajute la gătit, dacă îi place să gătească, iar o fată ar putea să fie pasionată de repararea lucrurilor, fără ca lucrul acesta să fie considerat ieșit din comun. Ne încurajăm copiii să fie autonomi și să învețe să facă de toate, de la gătit și curățenie, până la învățarea unor abilități utile în viața de zi cu zi, precum gestionarea banilor sau rezolvarea problemelor, așa încât să fie pregătiți să își asume responsabilități și să facă față propriilor provocări. Vorbim mult despre respectul reciproc și colaborarea între frați, ca fiecare din ei să înțeleagă importanța susținerii și ajutorului reciproc.

În ultimii ani descopăr tot mai multe femei care se confruntă cu anxietate, oboseală arderi din cauza asumărilor prea mari. Este asta un fenomen actual sau mamele și bunicile noastre au reușit mai bine să camufleze aceste stări? Cum găsești tu echilibru pentru a nu ajunge la aceste extreme?

Haideți să ne gândim, întâi de toate ce înseamnă anxietate – este o stare de neliniște, de așteptare încordată. Într-adevăr, acest fenomen este actual, iar în ultimii ani, anxietatea, oboseala și epuizarea cauzate de așteptările prea mari au devenit tot mai vizibile în rândul femeilor. Aceste stări sunt adesea cauzate de faptul că femeile își asumă multe roluri, dar și de presiunea de a îndeplini standarde imposibile sau nerealiste. În zilele noastre, cu accesul la rețelele sociale, femeile sunt bombardate constant cu imagini ale „perfectei vieți”. Se așteaptă ca ele să fie mereu la înălțime – să fie mame perfecte, soții perfecte, profesioniste de succes și să își mențină un stil de viață impecabil. Această presiune poate duce la epuizare fizică și mentală. În trecut, sănătatea mintală nu era un subiect deschis de discutat. Mamele și bunicile noastre poate că nu aveau termenii pentru a exprima ce simțeau, dar asta nu înseamnă că nu au trăit aceleași tipuri de oboseală sau anxietate. Cu toate astea, cred totuși că intervine și criza de idei și atunci când o persoană nu mai are încotro, devine victima propriilor stări. Mă întorc iarăși la familie, pentru că oricare ar fi șocul, totuși într-o familie normală ne regăsim împliniți. Din păcate nu toți oamenii au bucuria unui cămin prin definiție. Aici trebuie să intervină statul prin supravegherea drepturilor omului, egalității de gen, de șanse, iar femeile care ajung victime trebuie să își cunoască la urma urmei drepturile în calitatea lor nu neapărat de femeie, dar de cetățean într-un stat democrat.

Cum ar putea teatrul să intervină în a reflecta corect sau echilibrat rolul femeii în societate?

Teatrul are un rol esențial în formarea și reflecția valorilor și normelor societății, iar prin arta sa, poate interveni în mod semnificativ pentru a reflecta corect și echilibrat rolul femeii în societate. Este un mediu creativ unde pot fi puse în discuție teme sensibile și unde, prin puterea poveștilor, se pot schimba percepții și se pot provoca reflecții importante.

Dacă ai transforma în puncte procentuale timpul pe care îl ai, câte din ele ai fi: mamă, soție, femeie, manager, fiică, prietenă?

E dificil să răspund la această întrebare, mi se pare mai degrabă o provocare, așa cum au fost și toate celelalte întrebări de mai sus (râde). Așa că nu voi răspunde, aceasta întrebare îmi va servi mai mult ca temă de meditație. Îți mulțumesc pentru curiozitate (Elena râde iar).

Și la final, un singur gând și urare pe care o ai pentru fiicele tale, actrițele tam dar fi femeile dragi din viața ta?

„Fiți curajoase, fiți autentice, fiți fericite și nu uitați niciodată să vă urmați visele, chiar și atunci când drumul pare greu. Să aveți încredere în voi, pentru că sunteți puternice și capabile de mai mult decât vă puteți imagina. Iubiți-vă și respectați-vă așa cum sunteți. De aici crește adevărata voastră putere. Fiți creatoare și dătătoare de viață. Eu cred că Dumnezeu ne iubește mult, nu în zadar ne-a ales pe noi să dăm naștere altor oameni. Prin noi este asigurată continuitatea vieții. La mulți ani, dragi femei!”