Maria Ivanov & Alexandra Gurău. Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?

„Până a ajunge importantă, această prezență comună a fost o unică opțiune pentru a reuși.” Maria Ivanov

Dialogul face parte din ancheta „Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?”, realizată de Cătălina Bălan

Maria Ivanov, ești unul dintre cei mai vizibili manageri culturali de peste Prut. Lucrezi deopotrivă în domeniul literar, cât și în cel teatral, ești directoare executivă a Revistei Timpul din România, Ediția din Republica Moldova, organizezi ateliere dedicate lecturii în școli din toată Republica, ca să enumăr doar câteva dintre activitățile tale. La mai toate este prezentă și Alexandra, care crește printre oameni de artă. Cât de importantă este pentru voi această prezență comună și cum vă influențează relația profesională și familială?

M.I.: Încep prin a saluta această inedită inițiativă și a mulțumi pentru invitația de a răspunde la acest interviu. Așa este, Alexandra este mereu cu mine, participă la „Atelierul Vlad Ioviță” din anul 2021, de pe când avea 2 ani. Mă însoțește la lansări de carte, lansări ale noilor ediții ale revistei, la spectacole de teatru, la întâlniri cu elevii, la maratoane de poezie, proiecții de film. Până a ajunge importantă, această prezență comună a fost o unică opțiune pentru a reuși. Inițial, mă însoțea pentru că nu aveam în grija cui să o las. Ulterior, când aveam posibilitatea de a o lăsa la cumnata mea, nu mai voia Alexandra să rămână. Mai mult, îmi amintesc de o vară în care Dumitru Crudu, fondatorul și coordonatorul atelierului „Vlad Ioviță” a plecat la Praga cu o bursă de creație și Alexandra, care avea 4 ani, i-a trimis un mesaj vocal în care îi spunea – „Dumitru, azi e sâmbătă, unde ești? Hai la atelier.” Evenimentele culturale la care vine cu mine sunt și felul nostru de a fi împreună, de a petrece timp împreună. Când revenim acasă discutăm mereu despre ceea ce am văzut și auzit.

Maria, în cazul vostru, dinamica de echipă include și o dimensiune de formare. Cum se transformă rolul tău profesional atunci când, în proiecte, ești simultan manager cultural și părinte?

M.I.: Sunt foarte atentă cu ea. O prezint de fiecare dată la evenimente. Fac asta pentru ca ea să se simtă parte din acel întreg, parte a discuției, nu doar fiica mea. Sunt atentă la reacțiile ei, la felul în care interacționează cu ceilalți. Îi cer ajutorul. Asta îi dezvoltă atenția și spiritul de observație. Dacă e o transformare a rolului meu atunci sigur este insesizabilă. Pentru că e ceea ce fac cumva dintotdeauna cu ea. Și când suntem acasă discutăm despre programul săptămânii și al zilei următoare care include evenimente. Tind să cred că rolul de părinte și cel de manager cultural fac corp comun. 

Ce ai descoperit, lucrând alături de Alexandra, despre felul în care copiii percep evenimentele culturale? Ți-a schimbat acest lucru modul de a gândi proiectele?

M.I.: Lucrând alături de Alexandra, am înțeles că, chiar și în contextul evenimentelor culturale, copiii au nevoie în primul rând de atenție și interacțiune autentică. Asta m-a ajutat să comunic mai eficient cu fiecare elev, în special în cadrul proiectului „E timpul pentru carte”. În același timp, mi-a schimbat modul de a construi proiectele: am devenit mai flexibilă, îmi păstrez un cadru general, dar las spațiu pentru adaptare în funcție de reacțiile și nevoile publicului.

Alexandra, ești printre cei mai tineri participanți ai Cenaclului literar „Vlad Ioviță”, organizat săptămânal la Chișinău de scriitorul Dumitru Crudu. Care sunt, din punctul tău de vedere, avantajele și dezavantajele participării la cenaclu? Ai adunat vreun grupaj de poezie? 

A: La atelier mi-am făcut mulți prieteni. Unele prietene mi-au devenit „nane” – Nana Adelina, nana Mariana. O foarte bună prietenă pentru mine este și Aliza. Ea este fiica Silviei Berdan. Noi împreună desenăm la atelier și ascultăm poezii. Uneori Dumitru ne întreabă și pe noi ce credem despre unele poezii. Iar nana Adelina (Adelina Labic) ne citește poezii pentru copii. Ea le scrie special pentru noi și noi ne amuzăm când le citește. Avantajul este că mă simt bine cu toți cei care vin la atelier. Și mie îmi plac cărțile și îmi place să scriu. Am scris câteva poezii despre mama. Dezavantaje nu sunt.

Se întâmplă să mai asculte părinții de copii în colaborări sau e doar invers? Care au fost cele mai mari provocări ale colaborărilor voastre?

M.I.: În cazul nostru, da, se întâmplă. Eu ascult de copilul meu și țin cont de feedback-ul pe care mi-l oferă după evenimente. De exemplu, după o întâlnire cu elevii de la Centrul Comunitar din Roșcani, mi-a spus că atelierul de teatru a semănat mult cu cel de lectură și interpretare de text realizat de criticul literar invitat.  Atunci am înțeles că este important să încurajăm mai mult exercițiile practice, cum ar jocuri de rol și activități de punere în scenă. Asta nu înseamnă că atelierul realizat de actorul invitat  nu a fost valoros, dimpotrivă. Însă, din experiența ei, elevii se conectează mai ușor cu teatrul atunci când sunt implicați activ. Acesta este cel mai recent exemplu, dar avem discuții după fiecare eveniment și ea vine de fiecare dată cu observații utile.

În ceea ce privește provocările, cea mai mare rămâne legată de somn și alimentație. Atunci când avem deplasări sau evenimente care se termină târziu, ambele au de suferit. Dar satisfacția lucrurlui bine făcut în echipă le diminuează impactul (deocamdată).