Trenul vieții 

Trenul vieții plimbă tăceri prin gări abandonate,
lăsând, ici-colo, câte un cuvânt de ocară.
Un acar nemulțumit vânează iluzii
ca să-i treacă timpul mai ușor.
În biroul șefului de gară,
doi călători își beau cafeaua…
sunt niște figuranți,
timpul de mult nu mai curge peste ei.
El, șeful de gară,
umblă prin străini cu cioara vopsită.
Șinele de cale ferată au emigrat,
culeg căpșuni în Spania,
din surse sigure știu
că s-au îndrăgostit de o altă gară.
O sirenă anunță miezul nopții,
este un ecou,
vine ca un blestem peste noapte,
trezește câmpia din somnul rațiunii,
glasul roților de tren
răsună într-un difuzor,
un patefon refuză să moară.