Radiografia satelor la Librăria din Centru

Joi, 11 august, la Librăria din Centru, a avut loc lansarea cărții „Scrisori către Ion Druță”, semnată de Ștefan Susai.

Evenimentul a fost moderat de Gheorghe Erizanu, iar la pupitru, rând pe rând, au fost:

Oxana Gherman, care a mărturisit că citea cartea printre grijile cotidiene de la țară și avea impresia că aceasta se scurge în realitatea ei și realitatea din carte, la rându-i, intra un viață, așa cum cartea e foarte organic legată de viața de la țară. Oxana Gherman a mai mărturisit că Ștefan Susai, autorul cărții, i se pare unul dintre cei mai ciudați oameni pe care îi cunoaște. Mulți pleacă de la sat, își schimbă modul de viață, uită de nevoile satului, puțini sunt cei care revin la problemele satului, or Ștefan a traversat întreaga Moldovă, el stă la povesti cu oamenii, pășește peste ruinele satelor, peste ruinele unor instituții, publică despre problemele satului, ceea ce nu e puțin. Surprinde satul în cele mai frumoase ipostaze dar și satul în ipostaze triste. Se știe ca satele din Basarabia sunt pe cale de dispariție. Gândind la tot ce face Ștefan Susai pentru satele noastre, Oxana Gherman a spus că a simțit nevoia de a face ceva pentru satul său natal. Revenind la carte, a adăugat că a citit-o cu mare plăcere și interes: text autentic, plin de viață. Nu idelizează satul, dar îl prezintă asa cum este.
Cât despre gen, a recunoscut că i s-a părut ciudat. Nu se aștepta la o formă epistolară. A și uitat cum e să scrii scrisori de mână și să le trimiți prin poștă, pentru că textele scrise în carte pot fi scrise doa așa, destinatarul fiind Ion Druță.

Galina Anițoi l-a calificat pe Ștefan Susai drept „un scriitor preocupat de universul rural, un căutător de comori ascunse, neobosit”. Cartea a fascinat-o atât prin genul ales, cât și prin conținut: „umonolog epistolar imaginar, un fel de jurnal, căci narațiunile nu sunt simple relatări ci țin să arate efectele globalizării – satele devin tot mai goale, niște amintiri alb-negre. Ștefan Susai observă casele, localnicii și se interesează, în primul rând, de soarta gospodarilor care trăiesc în casele tradiționale pe care le găsește. Poveștile fascinează, toți cei care au trăit la țară empatizează cu ele. Întreaga experiență de pribegie prin satele basarabene este pusă tare aproape de inima. El trăiește sentimente de profundă dezamăgire când găsește sate fără scoli, biblioteci ori case de cultură, mai ales lipsa caselor de cultură îl întristează. Conștientizând dezinteresul celor de la conducere față de dispariția satelor, Ștefan alege sa facă ceva, recuperează uși cu ornamente tradiționale, recuperează cărți, scrisori, fotografii vechi. El înregistrează tot ce a mai rămas din satele noastre. O face căci acesta e crezul lui – noi trebuie să păstrăm ceea ce poate constitui o mărturie a faptului ca țăranii noștri au avut un sistem de valori”.

Vitalie Ciobanu, adresându-se către Ștefan Susai: „E o bucurie să te vedem aici, la noi. Ești un fiu al Basarabiei, un fiu fidel, căci mereu revii”. Textele adunate de Ștefan Susai între cele două coperți le numește „nostalgii înregistrate”: „Ceea ce înainte a fost viață, acum devine scriitură, există un timp al existenței, apoi un timp al scriiturii. Avem un soi de datorie personală față de strămoși – să arătăm, prin ceea ce facem, că ceea ce au trăit ei nu a fost în zadar, a avut un sens”. Mai spune despre scisori că sunt „ape freatice care unesc mai multe scrieri ale lui Susai, amintind de volumul ,,Hora cu 5 fete”. Ca gen sunt diferite, sigur, dar dramele distrugerii anumitor spații cutremură în ambele”. „Scirsori către Ion Druță” mai e și „o carte despre relația lui Ștefan cu limba rusă. Un subiect coroziv la noi, în Moldova. Dar prin limba rusă am făcut cunoștință cu literatura universală, însă, în același timp, nu i-am închinat imnuri, era limba ocupantului, a celui care a vrut să ne denaționalizeze. Iată că Susai a prins epoca lui Ceaușescu, dar a privit spre împărăția de la Răsărit fără de filtre. A văzut dincolo de slinul ideologic, a știut să privească cu privirea lui inocentă spre tot ceea ce este valoare culturală din lumea intelectualilor ruși. Druță e cel care deplânge țăranul de până la colectivizare, de aceea e logic de ce scrisorile sunt anume către Druță.

Ștefan Susai povestește, la rându-i, despre cum a străbătut de două ori Moldova de la sud la Nord. Dar de fiecare dată când revine într-un sat, vede lucruri noi pe care le înregistrează cu regretul că satele degradează. Dacă Mihai Potârniche a făcut poze ale satelor cu multă viața, Ștefan Susai spue că își asumă misiunea de face poze unor sate aproape nepopulate.
„Moscova mea e Moscova librăriilor, a culturii, a lucrurilor frumoase nu a răutăților” mai spune Ștefan Susai.