Nu în astă viață

Au trecut secole parcă eterne,
De când nu ți-am mai scris.
Iubire, contemplarea mea din vis,
A venit timpul să-ți dedic poeme.

.

Cu glas stins și răgușit
Mi-e greu să-ți spun pe nume,
Căci tu mi-ești suflet făurit
Eu-ți sunt iubită, dar nu în astă lume.

.

Ții minte când mi-ai spus
Că-ți sunt a inimii aleasă?
Am zâmbit și te-am crezut
Neștiind că lacrimi îmi vor fi pe față.

.

M-am bucurat de fie ce moment
În care-mi sărutai temeinic gura,
Dar și de zilele trecute,
Când în față mă mințeai.

.

Îți spuneam atunci în glumă:
„Să-mi aduci flori la mormânt!
Lalele roșii, cum știi că-mi plac!”
Dar tu ai râs și ai uitat.

.

Acum mă cauți, dar nu sunt.
M-ascund în umbră, în pământ,
Căci totuși sunt, dar nu m-arăt
Pierdută-n lume, făr-un drum.

.

Sunt moartă, dar nu prin corp,
Cu sufletul căzut din stele,
Sfărâmat, călcat și otrăvit,
Iubit de-oricine, dar nu de tine.