Inimi frânte

Lacrima ce-mi curge pe obraz, o șterg cu mâneca,

Nu vreau să mă vezi așa și să te-ntristezi,

Tristețea ta e pentru mine ca un bici ce m-ar spinteca,

Dar suport această durere pentru tine, chiar dacă tu nu vezi.

Iar noaptea, când în sfârșit adormi fără de griji,

Cobor la tine, la marginea patului, cu sfială,

Îți ating fruntea, mângâi ușor ai tăi obraji,

Cu teama, totuși, să nu te trezesc din greșeală.

Așa dormind și chiar visând, ești ca un prunc,

Iar eu sunt mama ce atentă te ține la al ei piept,

Când deschizi ochii, însă, nu sunt lângă tine, ci fug,

Și veghindu-te de sus, soarele s-apună aștept.

Căci doar atunci ești doar al meu, fără să știi,

Și-ador momentele de acest gen, mai ales cu tine,

Iar tot ce-a mai rămas din noi sunt sentimentele pustii,

Și te analizez, te-ating, te pipăi, fără însă vreo rușine.

Dimineața, când trebuie să plec (și nu-i ușor deloc),

Îți sărut prin aer buzele ce cândva erau ale mele,

Nu-mi pasă nici de trup, de suflet sau de foc,

Când tu ești pe Pământ și eu veghez de printre stele.

Ți-am pregătit și ție-un loc, aproape chiar de mine,

Dar, te rog, oricât de greu ar fi, nu te grăbi,

Mai lasă-mă să vin în vizită la tine,

Durerile, tristețile mi se scufundă-n suflet precum niște mari corăbii.

Nu știu dacă mă mai ai în minte, e posibil să nu,

Dar în inimă știu sigur că m-ai păstrat,

Lipind bucățile ca sticla unui vechi candelabru,

Ce-i plin de praf și știu că nu l-ai curățat.

Știu și de ce, nici eu nu pot,

Căci ce-i stricat definitiv nu mai poate fi la fel,

Iar cioburile lipite nu mai vor să stea la loc

Și sufletul ți-a împietrit etern.

Poate că era mai bine să nu apar în viața ta,

Dar, Doamne, cât te iubesc și sufăr pentru tine!

Și până la urmă, cine reușește să învingă soarta,

Dorind, arzând din dorința de a face lucrurile mai bine?

Era mai bine să renunț la dragoste și mai ales la tine,

Ca să salvez un viitor în care noi am fi străini,

Dar unde niciunul din noi nu suferă, unde totu-i bine,

Iar acum nu mi-aș fi simțit inima înconjurată doar de spini?

Poate că da, era mai bine și mai simplu,

Dar îți spun sincer că ești greșeala mea preferată,

Problema preferată, chiar de-mi dai mult de lucru,

Și nu aș renunța vreodată la tine, nici obligată, nici forțată.

Te port în suflet, chiar și dacă nu-l mai am,

Și nu am să renunț vreodată la ce simt,

Tu dormi și vindecă-te, gram cu gram,

Iar eu o să te-aștept la infinit.