„Dama cu camelii”, istoria unei femei căreia i se refuză salvarea

Romanul „Dama cu camelii” a fost publicat de Alexandre Dumas – fiul în anul 1848, iar patru ani mai târziu a fost adaptat pentru scenă și jucat. Cartea, dar și piesa de teatru, au avut un succes de proporții, succes care a rezistat timpului și astfel l-a consacrat pe Dumas – fiul ca unul dintre marii autori francezi.

Ediția pe care o am eu (Corint, 2014), are 220 de pagini. Se citește foarte ușor datorită suspansului și a firului narativ curgător. În ceea ce privește structura, cartea are 27 de capitole, plus o prefață semnată de Liliana Anghel.

Narațiunea este construită pe baza procedului personajului-martor. Astfel, acțiunea din roman este de fapt obiectul amintirii unei persoane căreia i s-au povestit cele întâmplate și care le transmite mai departe cititorilor.

„Dama cu camelii” o are în centrul acțiunii pe Marguerite Gautier, o femeie întreținută, care duce o viață de lux, având tot felul de obiecte scumpe primite în dar de la bărbații cărora se dăruiește. Întâmplarea (tragică, s-ar putea spune) face ca Armand Duval să se îndrăgostească nebunește de ea. Armand este un tânăr cu reputație bună, moștenită de la seriosul său tată, motiv pentru care această iubire este un afront adus societății, care nu poate admite ca un tânăr de viitor să fie mai mult decât amantul unei prostituate, fie ea și de lux.

Iată deci că ne aflăm încă de la început în fața unei contradicții ineluctabile între sentimentele bunului Armand și între părerile de fier, rigide ale celor din jur.

Conflictul este însă mai profund decât pare. E superficial să credem că Armand simte pentru Marguerite o simplă atracție fizică și că aceasta nu e decât o femei de moravuri ușoare. Treptat, se conturează adevărata dimensiune romanescă. Marguerite este, într-adevăr, o curtezană, dar una în sufletul căreia Armand reușește să pătrundă și să vadă tristețea și decăderea pe care le simte datorită sufletului ei nobil. Nu este o femeie căreia să-i placă viața pe care o duce, mai degrabă o face din obișnuință și pentru că nu i-a arătat nimeni cum altfel ar putea să trăiască…

„Dama cu camelii” este povestea tragică a unei vieți triste ascunse sub masca petrecerilor mondene și a desfrâului fără margini. Marguerite se îmbracă mereu luxos, se arată zâmbind la toate balurile și pare să-și trăiască viața din plin, însă Armand va fi prima persoană din viața acestei femei care va descoperi că toate aceste lucruri nu o fac fericită, ci doar o fac să uite.

Marguerite singură va mărturisi la un moment dat că, pentru o persoană cu ocupația ei, toată atenția, politețea și darurile bărbaților, dar și ale prietenelor profitoare, se sfârșesc odată cu boala. Armand a fost singurul care a mai vizitat-o în timpul bolii sale, cu toate că nici măcar nu se cunoșteau încă.

Acest roman este strălucirea unei revelații. Prinsă în mrejele mondenității și a orgiilor, Marguerite va vedea o lumină – Armand. Problema care se pune e cum va reacționa la acea lumină. Îi vor permite obiceiurile înrădăcinate atât de adânc în firea ei să se lepede de viața tristă pe care o ducea și să rămână pe drumul adevăratei fericiri? Va fi Armand lăsat de societate și de părinți să-și sacrifice reputația pentru a salva un suflet și, simultan, pentru a se salva și pe el? Acestea sunt întrebările care au plutit în mintea mea pe tot parcursul lecturii.

Mi-a plăcut că scenele au fost sugestive. Îmi aduc aminte atât de pregnant de momentul în care personajul-martor, care e și narator și care va povesti întâmplările, se întâlnește cu Armand Duval. Cu acest prilej va face o descriere care mi s-a părut foarte expresivă și reală asupra durerii lui Armand pricinuite de această dragoste interzisă, asupra ochilor săi holbați și fixați în gol, asupra plânsetelor nesfârșite și tulburătoare….

Romanul are elemente romantice care pot fi argumentate prin reprezentarea idealistă a iubirii și prin plasarea ei, la un moment dat, în mijlocul naturii. Descrierile asupra moravurilor burgheze sunt însă de factură realistă și sunt însoțite de sfaturi, digresiuni și reflecții asupra modului în care ar putea fi îndreptate și regenerate.

În încheiere, vă voi lăsa un citat reprezentativ poate pentru întreaga carte: