Incomensurabil

Dacă sufletul meu ar fi o săgeată, tu ai fi ținta sa, iar el ar dori neliniștit să te găsească oricând. Dacă sufletul meu ar fi paradisul, te-ar găzdui doar pe tine, căci doar așa ar putea fi paradis, iar dacă sufletul meu ar fi un vis, ar visa doar chipul tău, în încercarea lui de a-ți memora desăvârșit fiecare trăsătură. Mintea uită, inima dispare, dar sufletul e veșnic, asemenea stelelor care ard fără să se transforme în cenușă. Ce este mai frumos în lumea aceasta neprihănită decât faptul acesta?

Zâmbetul tău îmi amintește de bucuria inocentă a copilăriei, când totul era oarecum, într-un fel, când viața însemna basme și povești nemuritoare citite tandru de bunica și când timpul nu stătea pe loc, dar se simțea răbdător. Zâmbetul tău ar putea să-mi fie o amintire a copilăriei, așa cum privirea ta îmi aduce aminte de viitor, un viitor pe care nu l-am uitat. Nu l-am trăit, evident, dar când ochii tăi îi întâlnesc pe ai mei, pot vedea o familie, pot vedea acasă, pot vedea tot ce am crezut că am văzut până acum, dar care nu a fost așa. Mereu m-am gândit că vocea-ți sună a ciocolată caldă, presărată cu scorțișoară, a ceva bun într-o dimineața de iarnă, când tot ce e bun trebuie să fie și moale, și călduros. Aș vrea ca tu să-mi recitești basmele pe care le ascultam de la bunica, doar pentru a mă putea pierde în cuvintele pe care le rostești și doar pentru a te putea admira, doar pentru a putea să zâmbesc din simplul motiv că exiști.

Dacă sufletul meu ar fi cerul, ți-ar căuta doar strălucirea ta, asemenea unei binecuvântări care-ți luminează viața, iar dacă sufletul meu ar fi primăvara, tu i-ai fi florile delicate de cireș.

Buzele tale mă îndeamnă la păcate, scumpule, iar eu nu pot și nici nu vreau să mă opun lor. Cum aș putea? Mă cheamă așa de melodios, încât aș putea să jur că ar fi presărate cu dulci cântece de sirenă, dar nu te îngrijora, nu mă rănesc buzele tale! Cine știe, poate chiar eu am compus cântecul? Atingerea ta, însă, mi-e fatală, dar nu mi-e teamă deloc, ba chiar din contră – îmi place! E doza de otravă care mă ține în viață. Când privirea ta ar fi putut distruge ceruri, te rog, spune-mi ce șansă aș fi avut eu să nu mă îndrăgostesc iremediabil de tine?

Dacă sufletul meu ar fi, ar fi, ar fi… Dar nu e nimic altceva decât al tău!