Petale de amintiri

Amintirile sunt, poate, cele mai de preț comori pe care o persoană le poate deține. Acestea ne formează, ne șlefuiesc, ne bucură sau ne întristează, dar rămân cu noi toată viața.

Cine ar uita mirosul cald de cozonaci abia scoși din cuptor, prăjitura cu mere presărată cu zahăr pudră aromat sau gogoșile cu brânză preparate cu dragoste de bunica? Cine ar uita de mâna firavă a mamei care ne mângâia fruntea sau de poveștile din copilăria bunicului, povestite chiar de el însuși? Cine ar uita de privirea calmă a tatei, cea pe care o vedeam atunci când închideam ochii și ceream îndrumare?

Ne amintim de momentul când ne-am făcut primii prieteni, când am citit prima carte, când ne-am simțit cu adevărat mândrii de primul calificativ de foarte bine obținut la matematică, ori de prima zi de liceu.

Evident, nu toate amintirile sunt plăcute, existând unele care ne rănesc, dar și acestea ne contruiesc caracterul, ne întăresc persoana, făcându-ne să răzbim și să devenim mai puternici.

Amintirile ne aparțin. Sunt ale noastre, dar în egală măsură sunt și ale altora. Dar dacă, dintr-odată am uita tot, de la cel mai mic detaliu despre viața noastră, până la cea mai de preț memorie pe care am avut-o? Nu am mai cunoaște nimic altceva decât niște informații primare (cum să ținem o furculiță în mână, scăderea numerelor, formatul de propoziții, ce este o căpșună etc.) .Ne-am trezi într-o dimineață fără amintiri, fără să cunoaștem aspectele legate de familia noastră, prietenii noștri, fără să știm cine suntem.

Desigur, am încerca să aflăm cât mai multe informații despre viața noastră de odinioară. Dar dacă tot ce am afla ne-ar contura faptul că eram o persoană tristă, introvertită, iar în sufletul nostru nu se afla nimic altceva decât singurătate? Am mai dori atunci să ne aducem aminte de noi de dinainte? Ne-am reprima dreptul la o viață fericită, pentru a fi cei  din trecutul nostru, sau ne-am considera vinovați că n-am cercetat nimic din evenimentele din altădată?

Prin urmare, trebuie să trăim orice moment din viața noastră la intensitate maximă. Trebuie să zâmbim, să fim politicoși și calzi cu toți cei din jurul nostru, să ne impunem punctul de vedere într-o manieră ce denotă eleganță, să respectăm și să fim respectați. Trebuie să vedem razele soarelui, frunzele toamnei ce cad din copacii pustii, surâsul mamei, boticul moale al unei pisici, și să ne bucurăm de toate acestea, observându-le, analizându-le și lăsându-le să ne intre în suflet.

Viața, ori de câte ori o trăim, este un dar și doar de noi depinde dacă ne bucură sau nu.

   „Averea cea mai de preț e viața, și viața noastră, vă rog să mă credeți, nu atârnă decât de un fir de păr.” – Alexandre Dumas