Deținuții politici: mărturii vii ale curajului și credinței

Cu aceste cuvinte doresc să marchez această zi în care ne amintim de toți cei care au plătit cu viața în închisorile comuniste și care nu au avut parte nici măcar de un loc de odihnă, mulți dintre ei având o groapă în care erau înghesuite cadavrele și alții aruncați pur și simplu în morminte fără cruci, fără un mic semn, „carte de identitate” post-mortem. Găsim oameni din toate categoriile sociale: politicieni, scriitori, artiști, preoți, chiar și oameni simpli, țărani. Nimeni nu a fost ferit de prigoana și răul produs de niște inculți care au primit diferite funcții în stat și au devenit niște câini care ascultau de stăpân.

Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat, voi explica, având în vedere și momentele istorice, cum s-a ajuns la închisorile comuniste și de ce avem mai multe amintiri legate de această perioadă.

Al Doilea Război Mondial: Totul a început de la intrarea trupelor sovietice în București (30 august 1944), cunoscute atunci și ca „armata eliberatoare”. Numai că trupele sovietice nu voiau altceva decât să impună regimul comunist în țara noastră prin forță. Uniunea Sovietică era sigurul Aliat din partea de est a Europei și un mare ajutor pentru statele din tabăra „Aliaților”. Din păcate, noi nu am fost capabili să-i alungăm din țară; eram practic o bucată de teritoriu în zona de influență a URSS. (Aportul de procentaj de la Moscova prin care România intra sub autoritatea Uniunii Sovietice era 90%, iar sub autoritatea țărilor occidentale, 10%). Abdicarea forțată a Regelui Mihai (30 decembrie 1947) a dat libertate autorităților comuniste să guverneze prin teroare, cenzură, minciună, atentare la viața oamenilor.

Închisoarea de la Sighet: Închisoarea, devenită acum muzeu, păstrează amintirile triste, o parte din sufletele celor care și-au petrecut ultimii ani, chiar decenii, înfruntând batjocurile și tortura autorităților.

Închisoarea a fost construită în 1897 (când Transilvania era încă în stăpânirea Imperiului Austro-Ungar) în Sighetu Marmației, județul Maramureș. După 1945, a devenit loc de tortură pentru elita intelectualilor români și pentru toți cei care se opuneau regimului. Aici găsim nume ca Iuliu Maniu, Arlette Coposu, Corneliu Coposu (soți), Anton Durcovici etc.

Conform mărturiile date de cei care au supraviețuit, ei erau supuși la munci grele în condiții inumane. Aceștia amintesc trei lucruri esențiale referitoare la viața în închisoare: foamea, frigul și izolarea cu scopul lichidării sistematice a vieții lor. Era ca un fel de moarte lentă și dureroasă, fiind adăugată și batjocura, loviturile, gesturile antihrișilor comuniști și profanarea trupurilor celor extenuați prin aruncarea cadavrelor în diferite locuri; unele erau și arse.

Au fost și oameni care, urmăriți de Securitate, s-au ascuns în pădure, în zona munților. Nu era un război în devenire, ci doar un mijloc de apărare. Și în munți deținuții au întâmpinat dificultăți, mai ales că unii dintre aceștia aveau familii, iar membrii erau terorizați, copiii din familiile lor fiind dați afară din școli; din acest motiv, unii alegeau să se predea pentru a-și apăra familiile.

Celula în care a murit Gheorghe I. Brătianu

Loc de rugăciune pentru deținuții politici

Lista personalităților închise la Sighet:

Aurel Baciu – decan al barourilor de avocați din Tg. Mureș și Timișoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiției în guvernul Octavian Goga, decedat în 1953;

Dimitrie Alimănișteanu;

Constantin Argetoianu – fost președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de Justiție, ministru de Finanțe, ministru de Interne, a murit în închisoare (1952?);

Ion Bălan – episcop greco-catolic de Lugoj;

Sebastian Bornemisa – gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937– 1938, fost primar al Clujului și al Orăștiei, mort în 1953 închisoarea Sighet;

Constantin I.C. (Dinu) Brătianu – istoric, profesor universitar; a murit sinucis (1951);

Gheorghe I. Brătianu;

Dimitrie Burilleanu – fost guvernator al Băncii Naționale, a murit în închisoare;

Ion Cămărășescu – fost ministru de Interne, mort în închisoare;

Daniel Ciugureanu – fruntaș basarabean, membru în Sfatul Țării, președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești, ministru de stat în 4 guverne;

Arlette Coposu – soția lui Corneliu Coposu, funcționară la Ministerul de Externe; arestată în 1950– eliberată în 1964;

Corneliu Coposu – secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNȚ, arestat în 1947– eliberat în 1962;

Anton Durcovici – episcop romano-catolic de Iași, a fost lăsat să moară de foame în închisoare;

George Fotino;

Valeriu Traian Frențiu – episcop greco-catolic de Oradea;

Iuliu Hossu – episcop greco-catolic de Cluj-Gherla;

Ilie Lazăr – jurist și politician (garda de corp a lui Iuliu Maniu);

Gheorghe N. Leon;

Iuliu Maniu – președinte al Partidului Național-Țărănesc, fost prim-ministru, decedat în 1953;

Ion Nistor;

Petre Papacostea – secretar politic al generalului Averescu, directorul Poștelor în guvernul Averescu (1926–1927), arestat în 1952, eliberat în 1954;

Victor Papacostea- istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fost subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale în guvernele Sănătescu si Rădescu, arestat în mai 1950, eliberat la 17 septembrie 1955;

Radu Portocală – avocat, om politic liberal, mort torturat în 1952 sau 1953;

Alexandru Rusu – episcop greco-catolic de Baia Mare;

Henri Cihoski – general și fost ministru al Apărării Naționale, a murit în închisoare (18 mai 1950);

Grigore Georgescu – general al Armatei Române (mort în detenție, la 27 aprilie 1952)

Nicolae Pais – general al Armatei Române (mort în detenție la 16 septembrie 1952);

Ioan Mihail Racoviță – general al Armatei Române (mort în detenție la 29 iunie 1954);

Gheorghe Tașcă (decedat în 12 martie 1951, închisoarea din Sighet) – a fost un economist și om politic român, profesor de economie politică, rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale, membru corespondent al Academiei Române;

Gheorghe Vasiliu – general al Armatei Române (mort în detenție 20 septembrie 1954).

În ciuda tuturor acestor chinuri, a tuturor controverselor ce privesc această perioadă, deținuții politici și chiar urmașii acestora nu se vor opri vreodată din a răspândi adevărul și de a scrie o istorie de neșters.

Nimeni nu poate nega în totalitate cruzimea aplicată cu bestialitate a comuniștilor asupra acestor oameni și personalități. Chiar și fără dovezi concrete, noi știm că a existat un regim totalitar, închisori, oameni care au dispărut fără un motiv anume.

Informații și imagini-surse:

Colegiul Național „Roman-Vodă”

Cameră a unui deținut necunoscut

Cămașa și cătușele purtate de deținuți

Celula în care a murit Gheorghe I. Brătianu

Loc de rugăciune pentru deținuții politici

Răspunsuri

DE INTERES

CONTUL TĂU

COMUNITĂȚI

INFORMAȚII

Revista Timpul 2020 © Toate drepturile rezervate.

Acasă

Meniu

Reviste

Flux știri

Scrie articol