Lumina unei generații

Se spune că amintirile se depun în suflet precum fulgii albi și inocenți de zăpadă, că din acestea se nasc cele mai pure emoții. Ce ar fi omul fără amintirile lui, fără clipele în care a simțit infinitatea razelor de soare într-o simplă privire? Întregul univers al unei persoane este constituit din albumul amintirilor sale, fotografii așezate în folii transparente, pentru a putea fi admirate de fiecare dată când sufletul caută o împăcare, o conectare cu trecutul, cel care semnifică fundamentul construirii unei cetăți al evenimentelor prezente și viitoare. Amintirile… dansând în pași de vals pe scena minții umane, împletindu-și grațioasele mișcări cu panglicile bătăilor inimii, conturând un moment artistic neînțeles, sublim și interminabil.
Domnul Mihail Neamțu: un exemplu de corectitudine într-o lume învăluită de ceața păcatelor, un adevărat exemplu pentru o generație tânără. Nu îl putem descrie decât astfel: o gură de aer. O prezență luminoasă prin verticalitatea sa, prin principiile sale de viață, cu o mentalitate înfloritoare, inteligență ascuțită și suflet de aur. Iubind meseria de ,,semănător de cuvinte”, el a plantat în viitori oameni semințele unui viitor strălucit, așteptând să crească, udându-le printr-o abundență de informații benefice atât sufletului, cât și minții. În timp ce societatea ponegrește noua generație prin avântul în tot ce înseamnă obscurul în lume, domnul Mihail Neamțu a decis să resusciteze sufletele pe jumătate adormite ale unor tineri cu priviri îndrăznețe, plini de gânduri, pasiuni și trăiri. O lume de „modele”… În timp ce aceste presupuse „modele” sunt doar iluzii deșarte, domnul Mihail Neamțu este o certitudine. Singurul munte statornic într-o lume a cutremurelor produse de păcat, o lume ce se naște în mod ciclic din ispite.

În activitatea ce a avut loc pe data de 17.04.2024 în aula Colegiului Național ,,Roman-Vodă”, „ne-am scufundat” cu toții împreună cu domnul Mihail într-un ocean al luptelor interioare, purtate de-a lungul a zeci de generații, lupte ale sistemului cu oamenii de rând, lupte ale diferențelor de mentalitate în diferite perioade de timp și lupte… în dragoste.

Domnul Mihail a abordat tema iubirii în formele ce o definesc pe aceasta: eros – iubirea carnală (cea a trupului), logos – iubirea prin intermediul cuvintelor și a comunicării și iubirea în fața lui Dumnezeu, agape – iubirea extrapământeană, cea pură și sinceră, născută din credință și lipsă de egoism. Sentimentele – cele care ne definesc, se spune. Oamenii trăiesc prin emoții și le creează la rândul lor. Dar ce înseamnă, oare, viața? Ce există după bariera gândurilor care țes noi modele pe pânza existenței noastre? Ce e dincolo de prezentul de care majoritatea se agață, pentru a nu fi smulși în brutala furtună a pierzaniei? Clipe, râsete, imagini, trăiri, toate pe o foaie de hârtie învechită, pusă cu mâinile tremurânde ale unui copil nesigur în sertărașul propriu, ascuns de lume, locul în care să se întoarcă de câte ori simte cum inima stă să-i sară din piept, aruncându-se în pustiul născut din copleșitoarea disperare a lumii cotidiene. Cu toții am fost acel copil cândva. El încă se află înăuntrul nostru, iar domnul Mihail Neamțu nu a făcut decât să îi întindă o mână acelui micuț, ridicându-i bărbia tremurândă, prefăcându-i lacrimile în petale de trandafiri.

De ce oare ne confruntăm adesea cu emoții de care mintea vrea să scape, iar sufletul se agață? De ce nu disprețuim profund toate lucrurile care ne rănesc? De ce ne târâm sufletele prin spini și ace, pentru a ști că trăim?
Dragostea se poate simți, nu defini. Omul nu va putea niciodată capta iubirea, fiindcă nu asta este legea firii. Dragostea captează omul, ea îi dă un sens al vieții și tot ea îi dă ideea unei lumi fără existența ei. Poate trăi omul fără iubire? Cum să poată? OMUL, în sine, este IUBIRE. Vântul care bate, roua de pe petalele trandafirilor dimineața, cântul păsărilor, lacrima unui bătrân, râsul unui copil, asta e iubirea. Ea este pretutindeni dacă o simțim în sufletul nostru și nicăieri dacă ne înecăm în propriile suferințe și în întunericul nostru lăuntric. Cum să vedem soarele, atunci când noi cântăm balade în întuneric? Ce foc să se aprindă în noi, dacă suntem cu picioarele pe gheața unei inimi frânte? Domnul Mihail Neamțu ne-a deschis ochii pentru a găsi răspunsurile tuturor acestor întrebări, pătrunzând în mintea noastră nu prin intermediul unor tehnici speciale, ci prin cel mai pur sentiment de la om la om: iubirea.

Drumul parcurs de către domnul Mihail Neamțu nu s-a oprit doar în aula Colegiului Național „Roman-Vodă”, ci acesta s-a continuat și în sala de spectacol a Primăriei Municipiului Roman, unde am fost de-a dreptul încântată și copleșită de emoții văzând uniforme vișinii ale noii generații, tineri romanvodiști, cu priviri luminoase, însetați de cunoaștere, venind pentru a-i asculta cuvintele domnului Neamțu, luându-i exemplul.
Deschiderea magnificului spectacol și eveniment de la ora 18:00 a fost făcută prin interpretarea unor piese marcante de către domnul profesor de muzică al Colegiului Național ,,Roman-Vodă”, Murariu Vlăduț, cucerind și captivându-și audiența prin măiestria de care a dat dovadă, o ideală incursiune în ceea ce privește taina sufletului în raport cu arta și cultura. Priviri, cristale pe clapele albe și vii ale pianului, compunând o simfonie auzită printre șoaptele gândurilor sale, melodică între respirații, gravată pe veci în inima publicului. Timpul petrecut în compania domnului Neamțu a născut în sufletul oamenilor o nouă sete de viață, pe care au luat-o în casele lor, fizice și mentale. Fiind voluntară la această splendidă ocazie de confruntare cu realitatea în formă brută, am conștientizat că lumea încă poate fi salvată, că mai există speranță. Cu fiecare carte pe care am vândut-o, am privit cum începe o poveste a unui suflet cu literatura, a unei minți cu propriile străfunduri, taine ascunse de suprafața superficialității. Priveam cum oameni de toate vârstele simt nevoia de a lua o părticică din cuvintele domnului Neamțu cu ei… și am respirat, pentru prima dată în multă vreme. Am simțit cum aerul îmi pătrunde în plămâni și lumina în suflet, cum speranța unui viitor încă licărește în ochii romașcanilor și nu numai. Cum vârstnicii caută adevărul noii generații, iar copiii caută un ghid, o cale. Calea a fost descoperită, cortina a fost trasă, iar reflectoarele au fost puse pe domnul Mihail Neamțu.
Evenimentul s-a încheiat cu noi, stând în jurul său, într-o sală ce nu cu multe minute în urmă găzduise zeci de comori umane. Dar nu ne-am simțit singuri, nu ne-am simțit ca și cum am fi fost înconjurați de necunoscut. Căldura celor ce au fost prezenți încă era acolo, încă erau cu noi. Am împărtășit impresii, gânduri, sfaturi cu domnul Neamțu, ne-am deschis sufletele împreună.

Am fost întrebată chiar de către el care a fost lucrul ce m-a marcat cel mai profund din prezența dânsului. Am răspuns simplu: mentalitatea sa. Ne-am privit ochi în ochi, emoția oglindindu-se în egală măsură, de împlinire sufletească și de admirație, cufundându-ne în liniștea pe care o aduce auriul literelor prin care a scris titlul unui nou început al lumii.
O clipă, o zi, o eternitate de cuvinte…de emoții.
Când stai să asculți, auzi râsetele oamenilor luminați de adevăr, auzi copiii alergând către aula ce le-a deschis orizonturile, păsările văzduhului cântând un imn al libertății, distingi zâmbete și priviri, ale căror intensitate este de nedescris, gesturi simple, dar de o profunzime enormă… asculți discuții demult apuse despre viața cotidiană, despre o eră așternută pe chipurile îmbătrânite ale bătrânilor noștri. Povești, marcate de lacrimi și iubire, emoții, readuse în suflet precum valurile mării la mal, și clipe, rămase pentru totdeauna în amintiri și în fotografiile unei alte lumi.
Răspunsuri