Amintește-ți, omule, să fii!

Amintește-ți că slăbiciunea nu e un defect. Să fii vulnerabil necesită curaj. Să iubești înseamnă să îmbrățișezi, înainte de toate, un suflet care e în genunchi. Iubirea e rugăciune și dăruire. E zâmbet și lacrimă.

Îndrăznește să fii vulnerabil. Știu, ai ridicat zidul acela ca să nu mai fii nevoit să-ți ridici inima de pe jos, bucăți. Ai crezut că așa e cel mai bine pentru tine: să te uiți într-un colț de suflet și să construiești în schimb fortărețe din rațiuni numai de inima ta știute.  Amintește-ți, atunci, că Dumnezeu nu S-a jertfit din rațiune pentru tine și pentru lume, ci din iubire.

„Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale; ele conduc spre eternitate. E singurul drum care există, şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi” (A. S. Exupery).  Amintește-ți că în ochii Lui ești mai valoros decât crezi. Așa, cu toată inima ta rănită și cu toate temerile tale. Poate dacă ai reuși să te vezi prin ochii Lui, ai înțelege. „Lasă-L pe El să fie atent la drum în locul tău. Tu fii atent la El.” Și mulțumește-I că e lângă tine, chiar și atunci când nu vrei să recunoști.

Iubește. Plângi. Cazi. Ridică-te. Zâmbește. Speră. Ascultă. Crezi. Amintește-ți să fii toate astea. Amintește-ți, omule, să fii om! Te iubesc!