“Ca să scrii bine, trebuie să suferi...”

Motto: “Nu există fericire în confort, ea se câştigă prin suferinţă.
Omul nu se naşte fericit. Omul cucereşte dreptul la fericirea sa,
şi întotdeauna prin suferinţă. Aici nu există nici o nedreptate”.

(Din reflecţiile prinţului Nikolai Lvovici Mâşkin,
eroul central al romanului Idiotul, de F. M.Dostoievski)

Fiodor M. Dostoiveski s-a născut pe 11 noimebrie 1821 la Moscova și încă din copilărie a fost pasionat de literatură, în adolescenţă citind frenetic din Homer, Goethe, Schiller, Hoffmann; Molière, Voltaire, Hugo, Balzac, G. Sand, E. Sue; Shakespeare, Dickens. Ce a făcut ca toate scrierile lui să fie atât de apreciate și unice a fost capacitatea incredibilă a autorului de a se dedubla în fiecare personaj pe care l-a creat.

Pentru a celebra ziua dedicată marelui scriitor rus, voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae au participat la o activitate culturală, moderată de domnul Mihai Vacariu - lector asociat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicarii din București, redactor șef la Editura Revistei Timpul și scriitor, unde au dezbătut un fragment din bine-cunoscutul roman Idiotul. A fost o provocare, întrucât Dostoievski nu este un scriitor ușor de citit și de înțeles, însă sub îndrumarea domnului Mihai Vacariu, voluntarii au plecat cu cel puțin o nouă perspectivă asupra operei și chiar a personalității autorului.

În Idiotul, Dostoievski reușește sa creeze un personaj emblemă pentru întreaga literatură: prințul Mîșkin care, spre deosebire de alte personaje din romanele lui, este caracterizat din prisma celorlalte personaje, pe baza relațiilor pe care le stabilește cu acestea.

Personajul a cărui poreclă a dat titlul romanului, se poartă mereu cu o sinceritate stîngace, luată de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. În persoana prințului Mîșkin este concentrată figura mesianică a unui Cristos (în caietele lui, autorul se referea la personaj ca la un prinț Cristos) care credea că lumea se poate schimba doar prin frumos și bunătate. Întreaga operă a lui Dostoievski este marcată de învăţătura şi morala biblică; motive, chipuri, versete evanghelice; interpretări, comentarii ale învăţăturilor şi pildelor biblice și trimiteri la acestea.

Romanul este o tensiune continuă prin modul în care autorul transpune antiteza dintre viața și moarte, bine și rău, profan și spiritual; un roman al nehotărîrii şi al reacţiei convulsive a umanului faţă de faptele unei societăţi violente care, în lipsa raţiunii, se conduce după instinct şi patimi, așa încât nu este suficient să fie citit doar o singură dată pentru a fi ințeles pe deplin.

Una din cele mai captivante scene din roman este relatarea, de către prințul Mîșkin, a trăirilor unui condamnat la moarte care trece de la infernala conștientizare a apropierii morții la bucuria de a fi grațiat. Scena este cu atât mai importantă cu cât nu este altceva decât redarea fidelă a trăirilor lui Dostoievski când a fost condamnat la moarte în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I, dar a fost grațiat chiar înainte de a fi executat.

Nu vă spun mai multe, ci vă invit să citiți întreg romanul și să descoperiți singuri noi înțelesuri.

Îi mulțumim domnului Mihai Vacariu pentru inițitivă și pentru că a știut exact cum să ne trezească interesul. Vă anunțăm că mai urmează și alte întâlniri pe tematici literare la care vă așteptăm cu drag să luați parte.