INTERVIUL DE DUMINICĂ #1

Dragi voluntari, vă anunțăm că de astăzi dăm startul unor serii de interviuri, prin care ne dorim să creăm o comunitate online, unde fiecare voluntar își poate spune povestea, așa încât să să ne cunoaștem și în alt context, din altă perspectivă, nu doar cea a voluntariatului.

O dată pe săptămână, veți avea ocazia să aflați povestea unui voluntar, a unui om care, așa ca voi, își dorește să crească.

Sunt fericită că primul din această serie de interviuri nu este altcineva decât părintele Mihail Afloarea, cel care de aproape jumătate de an este mentorul acestei comunități. Vă mulțumim, părinte, că ați acceptat invitația.

Mulțumesc, Teofana, pentru invitație. Sper ca aceste interviuri să-și atingă scopul și să ajute la unirea comunității noastre.

Și noi sperăm. Pentru început, am vrea să aflăm ce v-a determinat să faceți voluntariat? Cum a început această incursiune pentru dumneavoastră?

Oamenii. Inițial nu am crezut în ideea de voluntariat când eram mai tânăr. Nu vedeam în voluntariat un înțeles, un scop, un sens. În schimb oamenii care făceau voluntariat au meritat tot efortul depus pentru asta. Au meritat să fiu alături de ei și să învăț împreună cu ei. Și atunci voluntariatul a venit ca o nevoie de a cunoaște oamenii, de a fi cu ei. Odată cu asta, am descoperit valoarea și semnificația și importanța voluntariatului. Dar asta doar datorită oamenilor care au fost acolo.

Ce părere aveați de Colegiul Sfântul Nicolae înainte să faceți parte din comunitate?

Aveam o părere foarte proastă despre Colegiu, pentru că vedeam șansa imensă pe care o aveau oamenii de acolo și nu o fructifică. Aveau șansa de a fi în centrul unei vieți autentice și nu-și dădeau seama de asta. Și eram extrem de intrigat de toate lucrurile astea.

Cum vă simțiți să aveți în grijă peste 100 de voluntari care sunt majoritar studenți la Teologie?

Simt o presiune foarte mare avându-i pe ei în grijă, pentru că într-o oarecare măsură, ei reprezintă viitorul Bisericii. Ei sunt cei care vor lăsa moștenire Biserica de mâine. Și dacă unul dintre ei va greși la un moment dat, va fi și o vina a mea. Și din cauza asta mă simt groaznic, că-mi dau seama că sunt dator să sădesc ceva în ei. Mă simt bine doar într-un singur moment – atunci când înțeleg care a fost dorința lui Dumnezeu de a lucra cu ei Dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare student care în Colegiu.

Cum arată comunitatea Colegiului în viziunea dvs? Care este parcursul pe care îl aveți în minte?

Colegiul ar trebui să semene cu o Biserică, ca o mică parohie. În sensul că toate mădularele Colegiului ar trebui să fie mădulare vii și să lucreze ca un tot unitar. De asta, fii unei parohii cresc pleacă, se duc în alte parohii, rodesc în alte locuri. Iar rolul Colegiului este cel de a crește mădulare vii care să rodească la rândul lor în alte părți în care Dumnezeu le va rândui să fie. În zona asta ar trebui să crească mult Colegiul: să-i valorifice pe studenți și să-i crească pentru ziua de azi și de mâine a Bisericii.

Vorbind din proprie experiență, cum credeți că ar trebui să se mențină viața de student și voluntariat?

Nu este ușor să ai un echilibru în zilele noastre. Însă discernământul este, poate, cel mai de preț dar pe care-l poate primi cineva de la Dumnezeu. Așadar, fiecare student știe, sau ar trebuie să știe, cum să-și drămuiască viața de student și cea de voluntariat. Dar cele două e clar că se întrepătrund, fiindcă ei nu pot crește decât experiențial, să cunoască lucrurile făcându-le. Zona teoretică este foarte bună, însă este neapărat dublată de experiențe, de lucruri concrete care să rodească înlăuntrul lor.

Deși sunt la început, aceste interviuri își propun să creeze o comunitate a voluntarilor în mediul online. Vrem să le oferim șansa să se cunoască între ei prin aceste interviuri, așa încât fiecare să aibă șansa să-și spună povestea și să fie cunoscut ca om, înainte de a fi cunoscut ca voluntar. Ce vreți să le transmiteți voluntarilor pe această cale?

Că îmi doresc din toată inima ca fiecare să ajungă la cea mai bună variantă a lor. Că-mi doresc din toată inima ca ei să crească și să ajungă așa cum își dorește Dumnezeu. Și că-mi doresc din toată inima, ca ei să se bucure de fiecare clipă petrecută în Colegiu, însă cu responsabilitate, cu discernământ și cu înțelegerea faptului că misiunea care îi așteaptă în afara acestor ziduri este una care va costa toată ființa lor.