INTERVIUL DE DUMNICA #5

Bună ziua, dragii mei și bine v-am găsit la un nou Interviu de Duminică. Ne apropiem cu pași repezi de cea mai frumoasă sărbătoare din an – Nașterea Domnului. O sărbătoare care marchează, an de an, speranța unui nou început. A unei mântuiri prin și din iubire. Față de noi și față de aproapele.

Invitatul meu de astăzi este Ștefan Iftimia, dirijorul corului Colegiului Sfântul Nicolae. De la început l-am văzut cântând la slujbe și la concerte. Este omul care trăiește muzica și prin muzică. Vă las pe voi să aflați mai multe despre el în cele ce urmează.

Duminică binecuvântată tuturor!

Bună, Ștefan și bine te-am găsit la Interviul de Dumincă. Îți mulțumesc că ai dat curs invitației mele. Pentru început, ne-ar face plăcere să știm câteva lucruri despre tine. Cine este omul Ștefan Iftimie? Care este povestea lui?

Începând cu a mă prezenta, voi spune că nu sunt un om prea important, neavând grade sau distincții onorifice. După cum bine știți, referindu-mă aici la comunitatea Colegiului Sf. Nicolae, mă numesc Ștefan-Cătălin Iftimia, student în anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, iubitor de credință și neam, două valori care îmi dau gândul cel bun de a începe fiecare zi. Activitățile de echipă și voluntariatul în toate cerințele lui, m-au adus aproape de comunitatea Sf. Nicolae, loc în care, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, îmi petrec anii studenției. De asemenea, dacă ar fi să mă laud puțin cu ceva din mine, aș spune că vin dintr-o comună de munte, de pe malul stâng al văii Bistriței, și anume, comuna Poiana Teiului din județul Neamț, un loc tare drag, cu priveliști minunate care m-a trimis spre iubirea lui Dumnezeu din creație, spre acea teofilie, în care mi-am deprins dragul de studiul Teologiei.

Când te-am cunoscut prima dată, erai membru în corului Colegiului, iar acum ești dirijor. Cum a început această relație cu muzica psaltică? Care e povestea ei?

Da, după cum ai văzut din activitățile ce țin de cultul divin public și de programul liturgic al comunității, mă aflam și eu printre cei care doreau să-și împlinească darul prin frumoasa cântare și prin glasuri plăcute de rugăciune. Pasiunea mea față de muzica psaltică, a început încă din parohia din care provin, având un preot foarte apropiat, care mi-a insuflat prin glasul său, frumoasa cântare bizantină, cântare care mi-a dat un impuls spre a continua cu admiterea la seminarul de la Mănăstirea Neamț, loc ce mi-a conturat și mai mult dragostea de a-l slăvi pe Dumnezeu prin graiul și versul liturgic.

Cum am ajuns să conduc corul Colegiului? Încă nu am un răspuns declarat. Însă, din seminar am deprins puțin din tehnicile dirijorale ale profesorilor, fapt ce m-a întărit puțin în a conduce un cor care să răsune frumos, plăcut lui Dumnezeu. Vocea și glasul nu sunt cele mai strălucite din această comunitate, sunt colegi foarte buni, care primează pe această vocație și care ar fi putut fi aleși mereu în centrul intonării cântărilor. Dar, din această dragoste față de muzică, poate și din inițiativa de a aduna membrii colegiului prin cântare, sau prin prezența activă la strană, am fost ales să fiu în centrul corului.

Care a fost cea mai mare provocare in activitatea de voluntar si cum ai reușit să o depășești?

O activitate de voluntariat în comunitatea Sf. Nicolae care mi-a dat o oarecare emoție și a fost cu adevărat o provocare pentru mine a fost în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, a II-a ediție, privitor la montarea unei scene. Nu aveam niște instrucțiuni prea clare, încât, împreună cu alți colegi, am luat inițiativa și am reușit să o ridicăm și să fie bine pregătită pentru invitați. Ca voluntar, poți deprinde abilități noi, ai libertatea de a fi inventiv și de a crea metode prin care devii luminătorul din spatele unui eveniment de mare amploare. Nu ești o persoană condusă de cineva în care punctul important este de a termina sarcina, un sens negativ pe care îl dau unele persoane voluntariatului. După cum spuneam, voluntariatul îți dă puterea să lucrezi cu toate abilitățile și cu toate facultățile sufletești într-o formă de a-ți dezvolta dragul de Hristos și lume.

Care este culoarea ta preferata si de ce crezi ca te reprezintă?

O întrebare interesantă, îmi place culoarea roșu. Dar nu m-am gândit niciodată care ar fi motivele principale pentru care am ales această culoare, cred că e ceva venit din sine. Am primit numele „Ștefan” pentru că m-am născut în ziua imediat următoare pomenirii Sf. Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, care a mărturisit prin sânge credința sa în Hristos. Este un sfânt pe care îl îndrăgesc foarte mult, poate și de aici culoarea roșu – o culoare a sângelui, o culoare a credinței. Roșu este o culoare intensă, de strălucire, deprinsă uneori în caracterul meu prin a surprinde o bucurie și de a o trăi la un nivel foarte mare.

Ai vreun film sau carte preferata? Zi-mi pe scurt de ce ti-a plăcut.

Sigur, am și filme și cărți preferate, însă, mă opresc asupra cărților, mergând de obicei pe premisa „Cartea bate filmul”. Așadar, o carte recent citită, care intră pe lista cărților de inimă, este un roman, aproximativ 400 de pagini, numit ,,Viață din viața mea”, scris de Maria Pastourmadzis. Ca să stârnesc puțin dragostea și interesul de a-l lectura, pot spune că mi-a plăcut prin faptul că descrie o situație de voluntariat sufletesc, care ajunge să fie dus la iubirea supremă de Dumnezeu, de a săvârși în tine o liturghie și a rupe din ea spre a împărtăși-o și altora. Se simte pe parcursul romanului starea de jertfă pentru cel de lângă noi, „o liturghie a fratelui”.

Dacă ar fi sa ai, pentru o ora, posibilitatea de a îndeplini orice dorință, care ar fi acelea?

Dacă aș avea pentru o oră posiblitatea de a îndeplini orice dorință, cred că mi-aș dori să pot împlini bucuria copiilor care nu au avut sau care nu au mereu cele de trebuință și necesare unei copilării fericite. Mi-aș dori să pot împlini aceste lipsuri și să pot vedea în ochii lor bucurie și încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Cred că această faptă îndreptată spre aproapele este cu adevărat sfântă.

Daca mâine ai muri, care ar fi ultimele trei lucruri pe care ți-ai dori sa le realizezi?

Dacă aș muri mâine și aș mai avea timp să împlinesc trei lucruri, cred că ar fi să dau un sens vieții ca moartea să fie un câștig, după cum spune și Sf. Ap. Pavel: ,,Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig”. Astfel, mi-aș îmbunătăți relația cu semenii, aș încerca să mă rog cu o atenție mai interioară, și, ca ultim lucru, să fiu găsit făcând milostenie. Dar aceasta este o întrebare foarte grea, probabil dacă am ști sfârșitul, toți ne-am apleca spre pocăință și rugăciune.

 Ziua de joi pentru voluntari începe cu Sfânta Liturghie. Dei nu toți reușesc să se trezească, pe tine te-am văzut mereu în strană la lumina lumânării dirijând cântările. Și trebuie să recunosc că mă emoționează de fiecare dată. Ce înseamnă pentru tine Liturghia de joi, care crezi ca e scopul ei?

Da, lumina lumânării și slujba făcută în ambianța ei redă duhul rugăciunii liniștitoare. De ce e importantă această Liturghie de Joi? Am asociat mereu această zi de rugăciune săptămânală cu întâlnirea cu Hristos, cu Pedagogul nostru, după cum spune Clement Alexandrinul. Dacă întreaga săptămână construim, învățăm, punem activități peste activități, sfârșitul ei, îl punem în întâlnirea cu Hristos. Ne adunăm împreună toți să mulțumim Celui ce ne dă putere să facem toate acestea. Liturghia este comuniune pentru că nu poate exista o comunitate vie fără să fie în comuniune toți membrii ei. Cred că Sfânta Liturghie săptămânală este prietenia noastră cu Hristos arătată în cel mai frumos mod.

 Crezi că e ceva ce le-ai putea spune voluntarilor noștri ca să-i motivezi să vină mai des la Liturghie?

Un gând pe care l-aș așeza în rândul colegilor și al prietenilor din comunitatea Sf. Nicolae cu privire la participarea mai activă la Sf. Liturghie este îndemnul Sfântului Iustin Popovici, cuvânt în care cred și după care încerc să mă ghidez și eu – „Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități.”