Construcția vieții. Efemeritate sau veșnicie.

Alexia Corcinschi

„Orice mărime finită față cu infinitul este zero” a afirmat, la un moment dat, Mihai Eminescu, dorind să sublinieze nimicnicia ființei umane în raport cu universul. Aceste cuvinte m-au făcut să mă simt mică și neînsemnată, să mă îndoiesc de importanța existenței mele și, totodată, să mă întreb: „Dacă viața mea în raport cu infinitatea acestui univers nu valorează nimic, atunci de ce am apărut pe această lume? Care îmi este sensul? Dar scopul? De ce această viață și nu alta? De ce aici și acum?”. Pentru aceste întrebări, probabil, nu voi avea niciodată un răspuns concret. Ceea ce am realizat, însă, după o îndelungată contemplație, este că omul, chiar dacă față de  univers este neînsemnat, poate să valoreze ceva în raport cu un număr finit, iar respectiva valoare depinde de fiecare dintre noi în parte, de ce decidem să facem pentru a ne lăsa amprenta asupra lumii.

Viața în sine este un drum imprevizibil, pe care noi înșine ni-l stabilim pe baza alegerilor pe care le facem pe parcurs. Niciodată nu știm în totalitate care vor fi consecințele deciziilor noastre sau ce s-ar fi întâmplat dacă stabileam să facem altceva, totuși nimic nu este întâmplător. Cert este că fiecare alegere este esențială continuării traseului nostru în viață, aducând urmări pozitive sau negative. Fiecare greșeală comisă trebuie luată ca pe o lecție de viitor, fără să privim în trecut și să regretăm că nu am procedat altfel.

Unii oameni spun că avem tot timpul din lume să realizăm ce ne propunem, dar nu este deloc așa. Adevărul e că viața este scurtă și nu știm niciodată cât din ea ne-a mai rămas. Mă întreb, de ce să nu profităm de timpul pe care îl mai avem, transformându-l în cele mai frumoase clipe trăite vreodată?  Este ceea ce  a subliniat Antoine de Saint Exupéry, la un moment dat :  „E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine și să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească, e bine ca timpul să fie o construcție”, îndemnându-i pe oameni să se bucure de fiecare moment. De asemenea, „fiecare minut petrecut în tristețe este un minut de fericire pe care nu îl mai putem recupera” este un citat destul de celebru, formulat cu scopul de a contura aceeași idee. Totuși, suferința este și ea necesară, întrucât fără aceasta nu putem diferenția binele de rău, iar astfel, multele defecte ale lumii în care noi trăim nu ne vor fi cunoscute. Reușind să înțelegem acest concept, ne vom îndrepta, încetul cu încetul, spre maturizare și ne vom forma noi perspective asupra a ceea ce se află în jurul nostru.

Când ajungem să ne trăim viața din plin, nu vom mai acorda atâta atenție aspectelor negative ce ne înconjoară, ci vom privi, în majoritatea timpului, partea plină a paharului și ne vom concentra pe acele lucruri ce ne fac fericiți. Bucurându-ne de fiecare clipă nu înseamnă neapărat desfășurarea unor activități care să constea în cheltuirea unei sume mari de bani, existând mulți oameni care, deși nu au posibilități financiare, se simt împliniți. A-ți trăi viața din plin înseamnă să-ți petreci timpul cu oameni minunați, să faci un bine cuiva, fără să aștepți ceva în schimb, să citești o carte, să asculți muzica ta preferată sau să vezi un film bun, să te joci cu pisica sau câinele tău, să înveți lucruri noi care se pot transforma în pasiuni, sau, pur și simplu, să petreci puțin timp singur și să faci ceva productiv. Dacă nu ieșim niciodată din zona noastră de confort, vom ajunge să cunoaștem plictiseala, fiind permanent blocați în aceeași rutină zilnică. Pentru a fi fericit, omul trebuie să mai schimbe din când în când câte ceva, trebuie să evadeze din ce era pentru el normal. Treptat, făcând lucrurile pe care le îndrăgim și simțindu-ne bine în pielea noastră, vom ajunge să iubim viața și pe noi înșine, fără să ne mai facem griji de ce cred ceilalți. Pentru că, ce este la interior, sufletul și mintea noastră, starea în care se află acestea, afectează exteriorul, adică toate deciziile pe care le luăm, și viceversa. Ceea ce mulți nu înțeleg este că noi controlăm ce se află în capul nostru, nu invers. Noi alegem ce gândim, iar acest lucru se poate schimba. Gândind pozitiv și concentrându-ne pe aspectele plăcute, vom ajunge să apreciem tot ce avem și să fim mai recunoscători. Imaginează-ți că mintea ta ar fi o grădină. Nu-i așa că ai planta cele mai frumoase flori în ea? Așa este și cu gândurile, influențează aspectul minții, care se observă și la exterior. O persoană care este cu adevărat fericită, reușește să își proiecteze bucuria interioară în afară, aducând o stare de liniște și confort în jurul său.  Odată ce reușim să fim satisfăcuți de ceea ce reprezentăm noi, învățăm să ne iubim cu adevărat aproapele și să îl cinstim zilnic prin mici gesturi, prin care ne arătăm aprecierea.

Înainte să ne mai treacă vreodată prin minte gândul că nu suntem importanți pe această lume, că nu avem un rost, ar trebui să medităm puțin la ce însemnăm noi pentru familia sau prietenii noștri, la felul cum fiecare gest are un impact asupra lor. Bunicul meu, de exemplu, își bea cafeaua în fiecare dimineață din cana pe care i-am dăruit-o de Crăciun. Câteodată, prietenii mei îmi mai trimit melodii, spunându-mi că s-au gândit la mine, ascultându-le, sau mă sună ca să îmi mulțumească pentru acel sfat care s-a dovedit a fi unul bun. Mama  mi-a zis mai de mult că atunci când mă vede zâmbind, ziua ei devine instantaneu una mai bună. Gândindu-mă la aceste lucruri, am realizat că existența mea și simplele mele gesturi pot influența multe, iar amprenta pe care o las prin faptele mele, bune sau rele, este imposibil de șters. Când îi facem cuiva un bine, acea persoană își va aminti cu drag de noi. În schimb, dacă rănim pe cineva drag nouă cu niște cuvinte aruncate într-un moment de furie, cicatricile sunt durabile, chiar dacă timpul are puterea de a le mai vindeca. Cum am precizat la început, suntem neînsemnați numai față de univers...Au existat oameni care au luptat pentru ca patria lor să nu rămână numai o pagină dintr-o carte de istorie prăfuită, uitată pe raftul unei biblioteci, oameni care au stat ore, zile, luni sau chiar ani pentru a inventa lucruri ce în prezent ne ușurează viața de zi cu zi, oameni care și-au făcut vocea auzită pentru ca noi să avem anumite drepturi, oameni care au educat, ajutat sau chiar salvat alți oameni, oameni ale căror nume nu vor fi uitate.

O persoană a cărei existență a avut un mare impact asupra mea este o prietenă  care, destul de recent, a plecat pe lumea cealaltă. Ea a fost cea care m-a învățat ce înseamnă prietenia adevărată, cea care m-a motivat, m-a încurajat, m-a susținut și m-a corectat, cea care m-a ocrotit timp de cinci ani. Datorită ei, am devenit probabil cea mai bună versiune a mea, iar pentru aceasta îi voi rămâne veșnic recunoscătoare. Voi prețui pe vecie fiecare moment pe care l-am petrecut împreună cu ea, iar amprenta pe care a lăsat-o este atât de puternică, încât nu voi avea cum să o uit vreodată. În inima mea va exista permanent un loc pentru ea, deci nu pot să zic că am pierdut-o sau că o voi pierde. Toți cei care ne-au „părăsit” pe parcursul vieții sunt undeva acolo și veghează asupra noastră, dispariția lor fiind doar fizică. Și,  chiar dacă pentru univers ei nu au reprezentat nimic, pentru noi au însemnat foarte mult, dat fiind impactul pe care l-au avut asupra noastră.

Având în vedere că viața este scurtă, este esențial să ne bucurăm de fiecare moment, de parcă ar fi ultimul. Dacă niciodată nu am avut curajul de a ieși din zona noastră de confort, atunci nu putem spune că am trăit cu adevărat, căci am viețuit ca niște umbre ce dispar odată cu venirea inevitabilă a nopții, ca niște fantasme pe care ceilalți nu le văd, nu le percep. Nicio ființă umană nu este veșnică prin definiție, însă orice ființă umană își poate lăsa amprenta în această lume, pe suprafața ei finită, iar acest lucru necesită mai presus de toate curaj și încredere în sine, dar și o gândire pozitivă. Fiecare om în parte are un impact, mic sau mare, câteodată chiar inconștient, asupra celor din jurul său, influențându-le drumul în viață. Fiecare eveniment major sau minor din existența noastră, fiecare persoană pe care o întâlnim are scopul său în formarea noastră, iar ceea ce reușim să facem datorită deciziilor noastre ne va face să nu fim uitați, iar vocea noastră va fi auzită.