Sfârșitul Șoaptelor: lupta unui tânăr moralist împotriva sistemului

    Sfârșitul șoaptelor (sau I must betray you, conform titlului său original), scris de Ruta Sepetys, este un roman de ficțiune istorică, adresat adolescenților și tinerilor adulți deopotrivă, a cărui acțiune are loc pe parcursul ultimelor luni din anul 1989, în România, atunci când comunismul își trăia ultimele clipe de prosperitate în țările din Peninsula Balcanică. Cartea în sine este construită sub forma unui jurnal al protagonistului, Cristian Florescu, un tânăr de 17 ani ce tinde mai degrabă spre poezie și filozofie decât spre idealurile muncitorești promovate de regimul comunist, acesta simțindu-se sufocat de restricțiile extreme și jefuit de amploarea libertății de care țările vestice profitau. Bineînțeles, el nu știe de existența acestei libertăți, până când nu este nevoit să se confrunte cu propria dezinformare. Acesta devine un spion al sistemului după ce este șantajat de către un membru al poliției secrete, însă ura față de sistem îl face să-și riște viața sa și a tuturor apropiaților săi, într-o încercare temerară, nebunească aproape, de a pune capăt tiraniei partidului comunist. Pe parcursul romanului, Cristian desfide un număr vast de încercări emoționale, continuând să lupte atât pentru libertatea sa, cât și a țării.

Toată lumea știe, în oarecare măsură, de căderea Uniunii Sovietice la sfârșitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90, și despre modul în care toate statele satelit au devenit propriile lor țări, câștigându-și independența. Asta e „imaginea de ansamblu‘‘, cea vagă, pe care o găsești în orice manual de istorie, indiferent de țara sa de proveniență. Cu toate acestea, câți oameni pot spune cu adevărat că știu calea fiecăruia dintre aceste state către libertate și cât de nefastă și lentă a fost tranziția lor spre normalitate (sau în cazul României, nu a fost)? „Paradisul: dacă regimul comunist e un paradis, de ce avem nevoie de bariere, de ziduri și de legi care împiedică populația să evadeze?“ ascundea drama milioanelor de români asupriți de cenzura strictă și lipsa posibilității de a se exprima liber, potențată de paranoia instigată de sutele de securiști, agenți secreți ai poliției și spioni, ce alcătuiau o lume unde nu puteai avea încredere în nimeni, nici măcar în vecini, prieteni, familie, nici măcar în tine.

La prima vedere, Cristian nu este atât de diferit de adolescenții contemporani: merge la școală, se pregătește pentru facultate, are un prieten bun care îi este mereu alături și este îndrăgostit de o fată din clasa sa. Totul sună atât de normal, până realizezi că acest fals simț al normalității este întru totul absorbit de întunericul comunismului, de străzile fără lumini, fără curent sau căldură, de cozile infinite pentru alimentele de bază și haine adecvate vremii. Deseori, Cristi este măcinat de gândul că el însuși a devenit un astfel de agent, un „turnător”, un „șobolan” sugrumat de talpa de fier a partidului, deși o face pentru a-și salva bunicul de la o moarte sigură și plănuiește să discute cu ambasadorul american pentru a atrage atenție asupra terorii ce domnește peste România, un scop nobil care devine treptat dilema personală a protagonistului: Este posibil să păcălești cu adevărat sistemul? Poți submina securitatea? Toate aceste întrebări își găsesc în cea mai mare parte răspunsul în carte, concretizând o poveste plină de suspans și răsturnări de situație neprevăzute.

Trebuie să mărturisesc însă că, inițial, când toate aceste calități și peculiarități îmi erau încă voalate, această carte mi-a ademenit curiozitatea literară prin simplul fapt că o autoare străină, relativ cunoscută și de succes international, a scris despre România, țară care rareori își găsește locul printre cadrele spațio-temporale ale literaturii universale. De asemeni, pentru a atesta validitatea opiniei mele asupra cărții, voi divulga acum și că, asemeni oricărui lector respectabil al secolului al XXI-lea, am parcurs o miriadă de alte recenzii ale romanului, înainte de a-mi forma propria părere, în special de la cei care au avut parte de primul contact cu România prin intermediul acestuia. Astfel, am revelat că majoritatea publicului de peste hotare se definește complet inconștient în fața istoriei, mulți recunoscând că nici nu auziseră de România prezentului, darămite de antagonismele sale politice, greutățile și de victoriile în fața opresiunii din trecut. În clasicul Dracula (1897), Bram Stoker descrie încă din primul paragraf România ca fiind „una dintre cele mai sălbatice și puțin cunoscute porțiuni ale Europei”, iar adevărul este că percepția publicului larg continuă să fie definită de rolul său desuet de tărâm fantasmagoric, prea palpabil pentru a fi cu adevărat fabulos dar destul de obscur pentru a stârni fascinația spectrală și a da naștere unor povești legendare. O parte semnificativă dintre străini întreține încă acest portret nemăgulitor ca un unic portal spre actualitatea României, o țară pe care și în multiculturalitatea prezentului o consideră îndepărtată, neimportantă, blocată în timp din punct de vedere al progresului tehnologic, inevoluată, undeva la periferia Europei, cu rol pur ficțional. Ruta Sepetys rentabilizează acest aspect prin repetatele mențiuni și referințe la standardele ficționale ce înrobesc România, insistând că realitatea poate satisface setea de extrem mai bine decât orice elucubrație, dacă este extrasă și povestită corespunzător (spre exemplu, atunci când Cristian combină numele dictatorului comunist cu cel al legendarului conte transilvănean, rezultând un Dracușescu, un opozant mult mai înfricoșător decât vampirul din nuvela originală). Deopotrivă, autoarea creează un sentiment familiar, ușor comic, prin menționarea și folosirea glumelor cu Bulă, un personaj special creat de români pentru a-și ameliora starea de spirit dezolantă, rămânând astfel și corect din punct de vedere istoric. La finalul romanului, sunt incluse câteva poze sugestive, ce reprezintă doar un fragment din totalitatea surselor de informare despre România folosite de către scriitoare, acestea variind de la arhive la albume de fotografii, cărți, interviuri sau chiar colecții personale și amintiri ale celor care au trăit acele clipe tensionate.

Ca orice lucrare de succes, Sfârșitul șoaptelor nu este întru totul perfectă, o parte din farmecul său venind și din imperfecțiunile ce răsar ici și colo. Relațiile dintre Cristian și apropiații lui (în special cele familiale cu Bunu și Cici sau cu Liliana) sunt exemplare, dezvoltate corespunzător, în așa fel încât cititorul se poate conecta emoțional, prin intermediul lui Cristi, cu aceștia, le poate simți tristețea, furia, dezamăgirea, speranța și fericirea. Însă, consider că atât relația cu Luca, dar mai ales cea cu Dan, nu sunt explorate până la capătul potențialului lor adevărat.

Așadar, acest roman, pe atât de bine scris, pe cât este de cercetat, nu constituie neapărat o lectură grea, adecvată pentru orice elev care dorește să își dezvolte cunoștințele culturale și istorice. Este important ca noi, urmașii celor care au luptat pentru libertatea acestei țări, să ducem istoria mai departe, în special cea care se poate pierde în traducere, când este expusă internațional, cea pe care mulți nu o cunosc și totuși e crucială în consfințirea lumii așa cum o știm astăzi. Și, nu în ultimul rând, să reflectăm la sensurile afirmației: „Revoluțiile își distrug eroii!”