Poezii

de Andreea Cozma

VOCI Este doar în capul tău, nu este așa de rău. Nu te mai gândi la asta, ce e așa de greu? Aud aceste vorbe mereu. În interiorul meu sunt umbre, venite în plicuri cu timbre... de la toate cele întâmplate iertate, dar nu uitate. Există și voci să le acompanieze, defectele să mi le sublinieze și întrebări să îmi adreseze… De ce ai spus asta? Oare ce cred ei? Ești relevantă discuției? Astfel vine seara… privind tavanul, când pe suflet am prea multe. Cu ochii umezi și obosiți mă uit la trecut, cum plină de naivitate am crezut că mă voi ridica de la pământ. De ce să lupt pentru lumină, când mereu în durere se termină? Caut sprijin, uși închise, închise ca mine...în temnița gândurilor mele. Astfel ajung să mă uit la stele, să mă gândesc cum e lânga ele. Aici nu mai e nimeni, doar eu și ea…

VALS ASINCRON Discuția a devenit monolog adresat Tu te prefaci interesat. Dar știu că tu auzi, dar nu asculți, ci te gândești la zile în care pe plajă noi ne plimbam desculți… momente colorate ce te ajută să evadezi din aceste discuții întunecate Refaci în mintea ta tablouri formate din imagini perforate. Iar eu rămân între momentele ce-ți prisosesc, în acest dans unilateral încep să obosesc. mă îndrept încetnit spre iesire, în timp ce observ o interioară prăbușire, tu nu vezi decât o fizică îndepărtare, dar aceasta este a finalului manifestare Când vei înțelege ce s-a petrecut, te vei ascunde iar în trecut… Viitorul a fost șters, dar erai prea ocupat ca să știi ce s-a întamplat.

UN CEAS STRICAT la mâna mea un ticăit off-beat, parcă sunt martor al unui vals încetinit în jurul meu observ o fugă constantă, timpul fiind resursa cea mai importantă el își lasă încet amprenta asupra ta dar eu nu doresc să admit asta rotesc încet de cadran, astfel nu rămân un om contemporan totul devine un număr greșit, o întârziere, a timpului anesteziere…

TABLOU CONTEMPORAN Zile în tonuri de alb și negru se înșiruiesc în calendar, iar eu mă uit cum bate acul secundar. De la un balcon îngust privesc tabloul gri, unde de ecrane nu te poți feri. Conexiunea la internet oferă falsa impresie de contact, o lume rece pe care o privesc distant…

UN FALS În fața mea o foaie, un pix momentul sa pun ideile cu asterix… Dar unde este autenticitatea, când ecranele au înlocuit realitatea? tastez, citesc, revizuiesc… o foaie albă, dar multe gânduri scrise, o lipsă acută de manuscrise… M-am lăsat purtată într-un vals cu al creației fals…

AUTODISTRUGERE scriu, șterg, scriu, șterg încerc ceea ce simt să neg mă uit la viața mea ca într-o cutie, unde am vărsat vopsea cenușie. mă consider un intrus, în acest tablou distrus. mă regăsesc ca fiind un personaj secundar în poveștile în care ar trebui să fiu eroul legendar mă ascund de mine, de tine, de toți, încrederea în mine o fac bucați.

COLAJUL TIMPULUI Oglinda îmi arată o imagine fragmentată Semne ale unui eu viitor, vicii din trecut, dureri constante Nu recunosc această persoană sculptată Ci doar imperfecte variante. Dar este oare perfecțiunea o opțiune? Sau doar o noțiune? Mă ascund de ce văd în spatele unei măști, mai apropiate de ideal, astfel ajung să uit ce este pentru mine real. Mă pierd în cuvinte, acțiuni, Caut sinelui un manual de instrucțiuni.