Februarie în calendarul ducelui de Berry

Calendarul ducelui de Berry, întocmit de frații Limbourg și urmașii săi, ilustrează o carte liturgică destinată zilelor bisericești medievale. Aspectul creștin, ecleziast, este îmbogățit prin modelarea imaginii ideale a Evului Mediu, așa cum apare el în viața celor două pături sociale majoritare: aristocrații și țăranii. Informațiile practice însoțesc miniaturile iluminate, astfel că, pe coloana centrală a paginii sunt menționate numele lunilor solare și a celor lunare, alături de numele sfinților celebrați în fiecare zi.

Bogată sursă de informații habituale, calendarul oferă ilustrații neogotice, cu vădite influențe iconografice, ce descriu societatea vie medievală: obiceiurile, viața agrară sezonieră, uneltele și materialele folosite, interacțiunea omului cu animalele, arhitectura și chiar gusturile epocii.

Luna februarie este destinată vieții oamenilor de rând, obișnuiți, ce trăiesc la țară. Ținând cont de faptul că la vremea respectivă o proporție covârșitoare a populației era rurală (aproape 90%), iar oamenii erau implicați activ în agricultură, putem considera că această pagină din calendarul ducelui de Berry este o frescă a lumii medievale europene.

Sub un cer gri închis, peisajul alb, acoperit de zăpadă, este intensificat și clar conturat. În fundal, un sat acoperit de zăpadă se îngrămădește între dealuri. Spre sat se îndreaptă un bărbat cu un măgar. Din colțul stâng al ilustrației se vede venind spre stână, în pas grăbit, a altă persoană, acoperită cu un șal alb. Un alt bărbat taie lemne.

În prim plan este descris motivul tradițional al lunii februarie: omul care se încălzește lângă foc. Artistul, cel mai probabil Paul de Limbourg, a deschis casa prin înlăturarea unui perete interior, lăsând să se vadă un cuplu de țărani și o doamna elegantă ce își ridică mâinile spre foc pentru a le încălzi.

În luna frigului, focul este poziționat în centrul casei, descriind astfel spațiul de interes major al locuitorilor săi. Focul e sursă de căldură și lumină, în jurul căruia femeile se adună pentru a găti și mai apoi pentru a se încălzi. Gestul cuplului de țărani relevă lipsa de pudoare și educație, amândoi fiind descriși în încercarea de a se încălzi: își ridică hainele, dezgolindu-și și cele mai intime părți pentru a lăsa căldura să ajungă în corpul lor. Dezgustată probabil de naturalețea acestora, doamna întoarce capul. Regulile decenței și ale modestiei depind de statutul social și de confortul avut. Intimitatea și pudoarea dezvoltându-se acolo unde spațiul este generos, iar oamenii nu trăiesc atât de strâns împreună precum în coliba țărănească. În același ton contrastant, mobilierul camerei este sumar, nu există covoare pe podea, rufele atârnă pe pereți, iar obiectele de uz casnic nu sunt descrise în interiorul casei. Lemne de foc pot fi observate afară, lângă peretele casei. Buștenii mari și puternici sunt în coșurile stăpânilor, fermierii nu primesc decât ceea ce le este de prisos acestora. Din coș se ridică fum.

Animalele completează pagina dedicată lunii februarie. Oile se înghesuie pentru a se încălzi una de cealaltă. Păsările ciugulesc grăunțe în imediata apropiere, fără să găsească nimic altceva în pământul înghețat. Stupii sunt și ei goli. Mierea, cel mai important îndulcitor la acea vreme, nu este încă făcută. Construcția înaltă, care amintește de un turn de veghe, reprezintă o casă de porumbei. Pentru omul medival, porumbeii erau considerați o delicatesă, chiar și excrementele lor erau folosite ca îngrășământ.

În general, foaia din februarie arată un sentiment natural care era foarte rar la acea vreme.