Lockdown prelungit până la 28.03.: ieșirea din criză – pas cu pas

Pe măsură ce crește nerăbdarea și nemulțumirea în rândurile populației, crește și presiunea asupra guvernatorilor de a găsi un echilibru în balanța dintre precauție și relaxare.
Astăzi a avut loc o nouă ședință de dezbateri a șefei executivului german cu premierii de land pentru a evalua situația actuală și a stabili etapele următoare.
După negocieri îndelungate care s-au extins până spre miezul nopții – semn că găsirea unui consens este o provocare tot mai colosală într-un stat federal – Merkel a sintetizat în conferința de presă acordată împreună cu ministrul landului Bavaria, Markus Söder și primarul guvernator al Berlinului, Michael Müller, ideile principale ale ședinței.

Prelungirea lockdownului până pe 28 martie nu constituie o surpriză. Totuși, conform spuselor lui Söder, luna martie este o lună de tranziție către normalitate, în care greșelile comise din pripă ar putea fi regretabile. De aceea a fost elaborat un plan de deschidere treptată din cinci pași „cu frână de mână încorporată“. Factorul-cheie a măsurilor de relaxare este valoarea incidenței de noi cazuri raportate la 100.000 de locuitori pe o perioadă de 7 zile.
În primă etapă se permite redeschiderea imediată în toate landurile a librăriilor, florăriilor și magazinelor de accesorii pentru grădinărit. La o incidență de 100 se vor permite cumpărăturile cu programare, și se poate relua practicarea sportului în aer liber, individual, pe perechi sau, în cazul copiilor, în echipe de până la 10 membri.
Odată cu trecerea pragului de incidență de 50 se va permite în etapa următoare redeschiderea tuturor magazinelor, cu posibilitate de reînchidere în regim de „click and meet”/ ,,click and collect” (comandarea online și ridicarea comenzii de la magazin) în caz de o nouă creștere a incidenței. La fel, în funcție de valoarea incidenței se va permite într-un pas ulterior și deschiderea unităților de gastronomie, sălilor de concerte, muzeelor, cinematografelor.
Între un pas și următorul se impune condiția ca măsura anterioară să fi fost implementată cu minim 14 zile înainte, fără să fi cauzat o creștere a numărului de infectări.
Pe plan social, începând de luni, se vor permite întâlnirile între două familii sau comunități locative, fără a se depăși numărul de 5 persoane. Copiii sub 14 ani nu se vor lua în considerare la această regulă.
O altă noutate o constituie posibilitatea ca fiecare cetățean să se testeze o dată pe săptămână în mod gratuit. Pentru aceasta vor fi înființate centre speciale de testare. De altfel, începând de săptămâna viitoare vor fi disponibile în comerț și așa-numitele autoteste pentru uz privat.
La criticile exprimate la adresa strategiei de vaccinare, participanții la summit au răspuns cu decizia de a se permite efectuarea vaccinului anti-Covid, începând cu luna aprilie, și de către cabinetele de medicină de familie sau de specialitate.
În încheiere s-a subliniat, încă o dată, rolul unei reveniri cumpătate la normalitate. Motto-ul ședinței de astăzi a fost constituit din trei cuvinte: precauție – încredere – răspundere. Orice măsură este dominată de teama de un nou val de infectări care ar putea zădărnici toate eforturile depuse cu multe sacrificii în ultimele luni.

*sursa fotografiilor – capturi ecran din propriul dispozitiv, realizate în timpul live-ului
Răspunsuri