cel mai deștept dintre melci

nu se deosebea cu nimic de ceilalți
nici la culoare
nici la numărul de spire
numai că
dimineața
când se întorceau din peregrinările nocturne
lăsând urme sclipicioase
el întârzia până aproape de ivirea zorilor
unii dintre ei ziceau că ar fi leneș
alții că nu se orienta în teren
și îi lua ceva timp până să le ia urma
oricum
când se întorcea avea întotdeauna ceva de povestit
iar melcișorii îl așteptau cu nerăbdare
în ciuda îndemnurilor părintești de a merge la culcare
deși nu voiau să se arate interesați
mai toți își făceau de lucru
pe după vreo tulpină mai groasă
curioși să audă ce i s-a mai întâmplat celui mai ciudat dintre ei
pentru că nu era noapte să treacă degeaba
unii ziceau că numai din cauza antenelor
care îi erau mult mai lungi decât ale celorlalți
iar ochii bulbucați
fiind mai deasupra lucrurilor
puteau să vadă mai multe
dar câți dintre ei nu se urcaseră pe trunchiurile copacilor
și nu văzuseră nimic
câți dintre ei nu întârziaseră până spre dimineață
așteptând să se petreacă minunile pe care
mai norocos poate
le întâlnea cel mai ciudat dintre ei
de fapt
dacă se gândeau bine
multe dintre întâmplările povestite în desișul pădurii
le cunoșteau și ei
le întâlniseră în preumblările nocturne
însă nu li păruse nimic extraordinar
numai melcul cu antenele lungi
ciudatul pădurii
găsea întotdeauna înțelesuri ascunse
în lucrurile firești
și mai avea talentul să le povestească
de aceea mulți dintre ei credeau că este un mincinos
că inventează lucruri
numai pentru a părea mai cu moț
dar el nu voia nimic de la ei
nici să fie considerat cel mai deștept dintre melci
nici mai bun nici mai frumos
voia numai să le vadă melcișorilor bulbii ochilor
măriți de curiozitate și pasiune
de nerăbdarea de a crește mai repede
să poată merge singuri în călătorie
să întâlnească miracolele pe care
melcul cu antenele lungi
le întâlnea de fiecare dată
s-a întâmplat însă ca într-o zi
cel mai deștept dintre melci
să vrea să cunoască minunea supremă
să întâlnească soarele
și să aducă miracolul în umbra întunecoasă a pădurii
așa că s-a îndepărtat de arborii protectori ai pădurii
care fie vorba între noi
era numai un parc dintr-un oraș
și a pornit pe o alee largă
pavată cu cele mai bune pietre șlefuite
mergând către lumina ce se anunța dincolo de deal
antenele îi fremătau
și parcă se lungiseră mai mult decât erau
aproape că alerga înaintea luminii
iar când a fost să vadă răsăritul
o talpă grea a strivit cochilia cu nimic diferită
de ale celorlalți melci
a strivit carnea moale și cu nimic diferită
de a celorlalți
a frânt antenele lungi
poate că numai puțin mai lungi
decât ale…
și ochii aceia mari
mult mai mari decât ai oricărui melc din pădure
care știau să vadă ceea ce altminteri era de nevăzut
pentru toți ceilalți
ochii ăia s-au închis pentru totdeauna
cu o urmă de răsărit în ei
strivită de talpa grea și nepăsătoare
a celui mai prost dintre oameni

lui Emanuel Pope
12 iulie 2020