„Fortuna – Piano Sensation” - noul album semnat Sînziana Mircea

Seria “Pianistul român în Europa” – un interviu cu Sînziana Mircea

Sînziana Mircea este una dintre cele mai valoroase pianiste ale generației sale. Devotamentul său față de muzică se aude în fiecare notă cântată. Începându-și cariera solistică la numai șapte ani, pe scena Ateneului Român, Sînziana a concertat pe cele mai importante scene ale lumii: Tokyo Metropolitan Theater, Saint Martin-in-the-Fields, Carnegie Hall din New York, Filarmonica din Stockholm. Activitatea sa discografică include trei CD-uri: “Nihil Sine Deo” (Editura Casa Radio) din 2016, “Unending Love – Iubire nemuritoare” (Sheva Collection) din 2017 și ultimul album, proaspăt lansat în decembrie 2020, „Fortuna – Piano Sensation”, album ce o regăsește pe interpretă și în postura de compozitor.

Aleka Potîngă: Îmi amintesc cu drag când am cântat împreună într-un concert cu Alexandru Tomescu, acum vreo nouă, zece ani. Te-am urmărit constant online și mă bucur că ai dezvoltat o atât de frumoasă carieră. De unde ai energia asta continuă? Lucrezi tot timpul. Ce te menține în formă?

Sînziana Mircea: Întrebarea ta mă face să îmi aduc aminte de o întâmplare hazlie, a propos de lucrul non-stop. Odată, o prietenă a găzduit un pianist. S-au întâlnit prima dată în momentul când acesta a sunat la ușa casei ei. După ce a salutat politicos gazdele din ușă, pianistul a întrebat sec: “unde este pianul?”, după care s-a dus direct la pian și a început să exerseze, ceea ce a lăsat gazdele complet mute. Eu l-am înțeles, omul avea concert a doua zi și, ca toți muzicienii înainte de concert, nu avea niciun moment de pierdut. (râsete) Cred că toți muzicienii lucrează constant și fac acest lucru din pasiune pentru profesia lor. De altfel, cred că este un privilegiu să poți face dintr-un hobby o profesie. Paradoxul însă, este acela că asta nu înseamnă mai puțină munca, ci dimpotrivă; pentru noi nu există noțiunea de weekend sau vacanță, mai ales când ai în față un concert sau un turneu. Ceea ce ne duce pe toți înainte este pasiunea pentru ceea ce facem, dorința de a face mereu cât mai mult, cât mai bine, de a ne apropia cât mai mult de ideal.

Aleka Potîngă: Ce profesori ți-au modelat cel mai mult esteticul muzical?

Sînziana Mircea: Răspunsul la această întrebare trebuie să înceapă cu începutul și gândul meu merge către prima mea profesoară de pian, doamna Elena Dumitrescu, cea care a pus bazele formării mele ca pianist. Doamna Olga Szel a fost profesoara care mi-a îndrumat mai apoi pașii și care mi-a dat foarte mare încredere în forțele mele. Până în ziua de astăzi dânsa vine la toate concertele mele din București și a rămas alături de mine. Doamna profesoară Stela Drăgulin m-a influențat de asemenea foarte mult în anii de liceu. Anii de formare a esteticului muzical au fost însă definitorii în perioada studiilor universitare, când am avut privilegiul să studiez cu maeștrii Aldo Ciccolini, Ronan O’Hora și Pascal Roge.

Aleka Potîngă: Care a fost cea mai importantă realizare pe care ai avut-o până acum?

Sînziana Mircea: Fără îndoială, primul turneu în SUA, la vârsta de 14 ani, a fost un eveniment incredibil, însă, copil fiind, nu am conștientizat exact importanța unui asemenea eveniment, deși turneul a inclus recitaluri de pian solo în cinci orașe americane, inclusiv Washington DC și Chicago. Cinci ani mai târziu, atunci când am avut primul meu turneu în Japonia, lucrurile au stat foarte diferit: m-am trezit dintr-odată în săli pline de câte 2000 de locuri, unde trebuia să susțin recitaluri care durau câte două ore, pe un alt fus orar, pe o altă planetă (râde). A fost foarte greu, dar a fost o experiență care mi-a schimbat viața cu adevărat. Imediat după terminarea turneului am primit invitația de a concerta la Tokyo Metropolitan Theater, unde am și debutat apoi, un an mai târziu, la vârsta de 20 de ani. A fost o experiență aproape transcendentală, care m-a făcut să înțeleg cu adevărat cât de minunat este să ai șansa de a fi pianist de concert.

Aleka Potîngă: Ai studiat la Milano un master în managementul artelor. Cred că ai făcut un pas excelent. Cât de greu este să fii și muzician, și propriul PR, și editor video, și propriul agent? Când ai timp de tine?

Sînziana Mircea: Nu este ușor, dar atunci când faci totul cu pasiune, nimic nu este dificil cu adevărat. Epoca virtuală a dus cumva către o mare diversificare a activităților, oferind artiștilor independenți multe oportunități de promovare. Din punctul meu de vedere, aceste noțiuni ar trebui să se predea în toate conservatoarele, pentru a oferi muzicienilor instrumentele necesare construirii unei cariere artistice. Cred cu tărie că în epoca noastră, fără o abordare multidisciplinară, este foarte greu să construiești o carieră artistică sustenabilă.

Aleka Potîngă: Daca ai putea să întâlnești un mare pianist, care ar fi acela și ce i-ai spune?

Sînziana Mircea: Eu am avut această șansă. L-am întâlnit pe maestrul Aldo Ciccolini, pe durata a trei veri, la Riva del Garda, în cadrul unor cursuri de măiestrie. A fost un miracol pentru mine. Această întâlnire mi-a schimbat viața. Mi-a dat încredere în mine și în ceea ce fac. Am înțeles atunci că marii maeștri sunt de o modestie și generozitate absolută.

Aleka Potîngă: Tocmai ai lansat un album. De data asta ca pianist, dar și compozitor. De ce ai început să compui? Care sunt elementele tematice din noul tău album?

Sînziana Mircea: Compoziția este un drum pe care am început să îl explorez cu multă vreme în urmă. Prima mea lucrare prezentată public datează încă din anul 2012. Se numește “Dancing in Romania” și se regăsește pe acest album de autor. Pentru celelalte piese am ales să compun variațiuni pe teme celebre, precum Carmina Burana, de Carl Orff, sau teme din creația lui Frederic Chopin, J. S. Bach sau G. F. Handel.

Aleka Potîngă: Cine te-a sprijinit cu lansarea albumului?

Sînziana Mircea: Un sprijin important l-a reprezentat Bursa Brătianu, oferită de Ministerul Culturii, pe care am câștigat-o în această primăvară. Acesta a fost punctul de plecare, reprezentând motivația de a compune primele două piese și anume “Fortuna” și “Home”. Însă, așa cum pofta vine mâncând, odată ce am început, am continuat, astfel încât încet, încet am ajuns la 15 piese. Albumul conține 16 piese în total, cea de-a 16-a fiind faimoasa transcripție a lui J. S. Bach pe tema “Adagio-ului” compus de A. Marcello, în concertul pentru oboi și orchestră, care a reprezentat coloana sonoră a filmului “Anonimul venețian”. Apoi, bineînțeles, am avut privilegiul de a colabora în realizarea albumului cu legendara casă de discuri românească Electrecord.

Aleka Potîngă: Trebuie să fie o onoare să înregistrezi pentru Electrecord ca pianist și proaspăt compozitor. Cât de important este pasul ăsta pentru tine?

Sînziana Mircea: Este extrem de important. Pentru un artist, colaborarea cu o casă de discuri este mereu un obiectiv foarte important. Eu am avut norocul să descopăr această echipă absolut minunată de la Electrecord condusă de doamna Andreescu. Pur și simplu m-am simțit acasă și asta se aude în înregistrările realizate acolo. Sper din suflet să continuăm această colaborare și în viitor.

Aleka Potîngă: Ești implicată direct în producția videoclipurilor tale. Vizualul ajută muzica să transmită și mai mult, mai ales în lumea online în care trăim perioada asta. Cum îți vin ideile? Cum este o zi de filmare?

Sînziana Mircea: Este foarte frumos, chiar dacă uneori este foarte obositor. Este un efort de echipă. În fața obiectivului este interpretul, în spatele lui sunt însă mulți oameni, fiecare cu o sarcină precisă. De exemplu, filmările la videoclipul “Fortuna” au fost cu adevărat o provocare, deoarece am filmat cu pianul în natură. A trebuit să analizăm prognoza meteo cu mare atenție, să transportăm pianul acolo, să punem în funcțiune o dronă și așa mai departe. A fost o întreagă desfășurare de forțe, cu sincronizare perfectă. Ca la muzica de cameră. (râde)

https://www.youtube.com/watch?v=XOTHDzSYWpg

Aleka Potîngă: Crezi că muzicienii de muzică clasică ar trebui să promoveze muzica și cu elemente vizuale? Cum putem promova muzica de calitate în contextul contemporan?

Sînziana Mircea: Răspunsul meu este cu siguranță afirmativ. Trebuie să luăm în calcul câteva aspecte și anume: mediul virtual, în care ne desfășuram toți existența, abundă în elementele vizuale. Mai mult decât atât, astăzi pe Youtube poți găsi sute de mii de înregistrări de muzică clasică, în interpretări legendare. Prin urmare, așteptarea publicului, care îl vede de exemplu pe Sviatoslav Richter într-un video pe Youtube, este aceea de a-i vedea în egală măsură și pe muzicienii activi în prezent.

https://www.youtube.com/watch?v=NlEItVvjKRQ

Aleka Potîngă: Rogalsky este un compozitor de mare valoare și mă bucur că l-ai ales. De ce Teodor Rogalsky și nu alt compozitor român? De multe ori ne limităm propriul patrimoniu muzical când îl promovăm doar pe George Enescu?

Sînziana Mircea: Enescu este farul nostru călăuzitor, dar repertoriul de muzică clasică românească este foarte bogat și spectaculos. Cred că este de datoria noastră să îl facem cunoscut pretutindeni. Am ales “Dansurile românești” de Theodor Rogalski pentru că mi-au plăcut întotdeauna energia și frumusețea acestor piese simfonice de inspirație folclorică. Eu cred în universalitatea valorilor culturale românești și mi-am propus să le aduc în atenția publicului de pretutindeni, atât cât îmi stă în putință.

Aleka Potîngă: Povestește-ne despre piesa “Dancing in Romania”.

Sînziana Mircea: Aceasta este piesa mea cu opus nr. 1. Am început să o compun când eram încă la universitate la Köln, pornind de la celebra “Sanie cu zurgălăi”. Apoi am adăugat și alte piese românești faimoase precum Hora Staccato, Trandafir de la Moldova și altele și a rezultat “Dancing in Romania”. Așa cum spuneam mai sus, George Enescu este farul nostru călăuzitor. Mie mi-a fost mereu inspirație și călăuză. De altfel, am început recitalul meu de la Carnegie Hall din 2016 cu primele două suite pentru pian de George Enescu. Mi-am zis atunci că este de datoria mea să îl cânt pe Enescu la New York. Că nu se putea altfel. Și mi-a purtat noroc. Dar revenind la creația enesciană, după cum știi, prima Rapsodie Română își are izvorul într-o suită de piese românești celebre precum “Am un leu”, “Hora lui Dobrică”, “Ciocârlia”. Mai mult decât atât, Rapsodia Română numărul doi începe cu celebra “Sârba lui’ Pompieru”, cântată în epocă de Costică Pompieru. Așa că mi-am zis că este important ca tinerii muzicieni să continue să promoveze valorile muzicale românești, prin noi creații, abordate din perspectiva secolului XXI.

Aleka Potîngă: Colinzi lumea în lung și-n lat. Ce te-a impresionat cel mai mult din câte ai văzut?

Sînziana Mircea: În fiecare parte a lumii m-a impresionat ceva. De exemplu, chiar în Irlanda am avut șansa de a cânta împreună cu violoncelistul Adrian Mantu într-un turneu de recitaluri camerale acum doi ani și chiar anul acesta într-un turneu virtual. Unul dintre concertele din 2018 a avut loc într-un castel absolut superb, Coole Castle, în care mă simțeam exact ca într-o secvență din “Mândrie și Prejudecată”, filmul meu favorit. În Italia, de exemplu, am văzut că aproape în fiecare comună există un teatru, iar programele de televiziune abundă în emisiuni culturale. Acest fapt reflectă preocuparea acestei națiuni pentru cultură, nu pentru un an sau doi, ci timp de milenii. Rezultatul este acela că Italia deține jumătate din patrimoniul mondial UNESCO. În Japonia, m-a impresionat grija pe care o au pentru toate categoriile sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, autoritățile punând tot efortul pentru a le asigura accesul la activitățile culturale. În China, am fost uimită să constat că la toate concertele, care nu aveau un repertoriu ușor, participau clase întregi de copii cu vârste foarte mici, chiar preșcolară. Din nou, am putut să constat o preocupare deosebită de a educa tinerele generații în spiritul prețuirii valorilor culturale, inclusiv a celor occidentale. Prin urmare, fiecare țară are de oferit o lecție din care putem învăța ceva.

Aleka Potîngă: Ce îți dorești cel mai tare de sărbători anul ăsta?

Sînziana Mircea: Îmi doresc să fim sănătoși, să trecem cu toții cu bine peste această perioadă foarte grea. Sper din inimă să ne întoarcem cât mai curând la viața noastră dinainte de pandemie și să ne revedem în sălile de concert!