Tabăra Internațională Boema 9 – Arefu, 6 – 9 iunie 2025

În perioada 6 – 9 iunie 2025, a avut loc la Arefu, județul Argeș, Tabăra Internațională Boema 9, care a devenit o tradiție. Anual, poeți și artiști din mai multe țări împărtășesc emoții exprimate prin muzică și poezie, în mijlocul naturii, timp de trei zile. Gazda evenimentului a fost Pensiunea Șerbănoiu, o locație construită în stil rustic, cu miros de lemn transfăgărășan, cu cânt de păsărele în zorii zilei și prospețimea ierbii înrourate.

Evenimentul a fost organizat de Boema 9, în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR, Filiala Occident și coordonat de Adrian Suciu, poet, prozator, jurnalist, președinte la cele două organizații culturale și jurnalistice.

Ziua cea dintâi a însemnat revederi, cunoștințe noi, socializare, bucuria de a fi împreună într-un peisaj mirific. Poeți străini, veniți din Italia, Spania, Elveția, Turcia, Albania au avut ocazia să cunoască o parte dintre meleagurile argeșene, să admire frumusețea locurilor cunoscute doar din povestiri și fotografii de pe Transfăgărășan. Au avut bucuria să fotografieze urșii care, familiarizați cu turiștii, priveau nepăsători din margine de drum, coloana de mașini din care se zăreau ochi bulbucați de uimire.

Cele două seri culturale s-au desfășurat într-o atmosferă plină de încărcătură emoțională, de duete poetice, în limbile română, italiană, engleză, turcă, albaneză. Cuvântul de deschidere l-a avut poetul Adrian Suciu, cu urarea de bun-venit, tuturor participanților. Mircea G. Florescu, redactor șef al revistei “Români în Andalucía”, a vorbit despre colaborarea cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și proiectele comune care vizează întreaga comunitate românească din diaspora, precizând că “Trebuie să ridicăm cultura românească din diaspora, la un înalt nivel și să existe cât mai multe evenimente de promovare a scriitorilor și artiștilor.” A încheiat pledoaria cu o invitație la Festivalul CULTURO, de carte & arte al românilor de pretutindeni, în toamna acestui an, de la Madrid. Mihaela Cristina Stan a citit mesajul transmis de Valeriu Barbu, președintele Cenaclului de la Roma: “Vă scriu din departele mai aproape de voi înșivă. Nu există distanțe mai mari decât în indiferență, uitare, egoism.”

Tablourile pictorului Ioan Traian Mârza, președintele Uniunii Creatorilor Profesioniști din România, au creat un veritabil vernisaj, și printre culorile pânzelor expuse, domnia sa a menționat că nu-și semnează lucrările, dar muncește mult timp la ele. Câteva dintre titlurile tablourilor, au fost: “Pomi înfloriți”, “Podul vechi de la Ocna Mureș”, “Flori la Cinciș” etc. Apoi a citit poeziile: “Pâine”, ale autoarei Sabrina De Canio, “Milă”, autor Muhsine Arda și “Eu caut alte lucruri”, autor Giuseppe Vetromile. În încheiere, a adresat un mesaj motivațional: “ Viața se poate schimba la minut. Să aveți curaj să încercați drumuri pe care nu ați fost niciodată, și o să vă minunați de ceea ce o să găsiți!”

Cu o poezie în grai moldovenesc, Vasile Juverdeanu, membru al Cenaclului de la Roma, a readus în memoria auditoriului pe scriitorul Ion Creangă, cu limbajul său de poveste. Scriitoarea și jurnalista, Camelia Morda Baciu a recitat poeziile “Iertări” și “Carpe Diem”, iar cu traducerea în limba italiană, i s-a alăturat poeta Mara Venutto, care a rămas alături de poetul Dorin Croitor, cu lectura a doua poezii fără titlu, în română și italiană. A urmat Giuseppe Vetromile, poet italian, cu două poeme, recitate și în limba română de Cristin Art: “Îți spun adio” și “Cum să ieși din această casă.” Cu o ironie debordantă, tânărul Alex Anastasiu și-a recitat poeziile: “Valea Oltului”, “Colegi”, “Crezi”, “Fericit”, “Țigări și lecitină”, încheind cu un poem în limba engleză. Un alt tânăr, Cosmin Dumitriu s-a prezentat cu două creații: “Nopți Albe” și “Aprinde o țigară”.

Au urmat o serie de duete poetice: Muhsine Arda, din Turcia, cu Violeta Anciu (“Cea mai frumoasă parte a iubirii”, “Acuzată de vrăjitorie”); Nicoleta Crăete cu Lucila Trapazzo și Cristin Art Full (“Săvârșirea”, “Se va arăta mântuitorul”), cu o interpretare artistică deosebită; Corneliu Rodeanu cu Mara Venutto (poezii fără titlu); Vlora Ademi, din Albania, cu Violeta Anciu (“Cei incomensurabili”, “Nu-i voi ierta fidelitatea”); Sabrina De Canio, din Italia, cu Cristin Art Full (“Luna”, “În continuare”, “Pâine”, “Ce rost are?”); Mara Venutto, din Italia, cu Nicoleta Crăete (fără titluri); Violeta Anciu cu Lucilla Trapazzo (“Apune tu dacă poți”, “Sunt omul”). Toate creațiile acestor poeți au fost recitate în limba maternă a autorului și în limba română, prin traducerea lor de către Violeta Anciu.

Poetul Adrian Suciu a venit în fața publicului însoțit de Cristin Art și Nicoleta Crăete, cu poezia “M-a părăsit sângele meu”, care a impresionat publicul cu cele trei versiuni în limbile: română, italiană și engleză.

Prima seară s-a încheiat cu recitalul artistului Tic Petroșel, care a animat spiritele, cu muzica și prestanța sa artistică, unică și inconfundabilă.

Cea de-a doua seară a reprezentat o prelungire a celei anterioare, în care poeții și artiștii s-au bucurat de poezie, muzică, dans, pictură, o mai bună cunoaștere reciprocă, schimb de impresii, promisiuni de colaborări succesive.

Au fost decernate două premii, din partea Direcției 9, pentru activitatea culturală, poetei Lucilla Trapazzo și artistului Tic Petroșel.

În încheiere, a fost adus un pios omagiu, poeților plecați dintre noi: George Mihalcea, Marius Dumitrescu și Ciprian Chirvașiu. Tabăra Boema 9 a fost un succes, atât din punct de vedere artistic-cultural, cât și din punct de vedere uman, când granițele lingvistice au fost desființate, prejudecățile și discriminările etnice au dispărut, lăsând loc toleranței, prieteniei și dorinței de cunoaștere reciprocă.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *