Homo Culturalis Vs. Homo Intelligentia Artificialis

                                    (Imagine creată cu AI)

Cultura este, în principiu și prin definiție, totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Omul, din momentul conștientizării situației sale trecătoare prin viață, a căutat să găsească soluții, care mai de care mai diverse, pentru a lăsa ceva în urma sa, pentru a stabili propria-și existență înainte de trecerea sa în neființă. A lăsat desene făcute cu lemne carbonizate și au devenit
picturi rupestre, a lăsat cântece de leagăn și doine, mituri și legende transmise verbal, a creat religii și dogme. Dar cum ființa umană nu are doar darul de a crea ci și pedeapsa de a uita, iată că a formulat mereu, ani după ani, generații după generații, aceleași idei, aceleași simboluri transcrise în muzică, în literatură și în arhitectură. Omul, prin însăși natura sa, greșește.
A repetat căutarea originii sale, și-a pus întrebări și a căutat să-și dea răspunsuri la acele întrebări care ar putea avea răspuns printr-o simplă căutare interioară, dar care nu ar putea fi explicată celorlalți deoarece nu există cuvinte atât de complexe care să poată defini ceea ce omul vede înăuntrul său.

Spre norocul nostru, poporul român este unul creator, curajos, obișnuit cu diverse
năpăstuiri. Din dor naște poezia cea mai profundă și doina cea mai dureroasă.
Avem o Mioriță complexă, o Ană a meșterului Manole care încă încearcă să-și
facă loc din strânsoarea zidurilor și avem un Luceafăr care a coborât, străbătând eoni asemenea Pistis Sophiei din literatura gnostică valentiniană, doar din dorința de a cunoaște iubirea absolută, din necesitatea creației prin încercare dincolo de totalitate.

Cultura română are influențe, a fost îngreunată de perioadele istorice și, totuși, a reușit să-și creeze o identitate sigură, proprie, inflexibilă. Scriitori, pictori, compo-zitori, actori și sculptori, toți au atins cul-mile creației, îmbătându-se din izvorul ne-secat al inspirației care-l caracterizează pe român.

Eu, în calitate de scriitoare și observatoare a lumii înconjurătoare, pot să aduc mărtu-ria mea despre ceea ce se vedea înainte și ceea ce a început să se creeze acum.

Suntem în pericol, este un lucru evident. Ascultăm muzică scrisă de inteligența artificială pe care am învățat-o tot noi să creeze, sau mai bine zis, să genereze. Am
învățat-o chiar să interpreteze singură, simulând voci care să provoace în noi
emoții, empatie. A învățat chiar și să facă pauze, să inspire aerul atunci când este necesar, copiind într-un stil magistral vocea celor mai buni artiști.
Probabil că romanța ”Ciobănaș cu 300 de oi” ar putea fi interpretată mult mai
bine prin Chat  GPT decât o făcea chiar
Ioana Radu și, probabil, ar putea să ”genereze” o romanță chiar mai bună, mai
profundă. 

Se pot scrie poezii cu metafore perfecte pentru că inteligenței artificiale nu-i este rușine, are curaj să o facă. Nu are suflet. Este mai simplu, mai curat, mai rapid, per-fect. Perfecțiunea este simbolul mileniului.

Inteligența artificială nu uită, este un cod care devine din ce în ce mai performant. Omul trebuie să caute, să se informeze, dar nu mai are timp, pentru că timpul este scurt, nu mai curge în același fel ca înainte. O faci cu ChatGPT, nu greșești și nici nu pierzi timpul.

Dar, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții este următoarea: vrem într-adevăr ca totul să fie chiar atât de perfect? Vom mai putea deschide gura să ne spunem opinia fără a cerceta mai întâi ceea ce ne sugerează inteligența artificială?
Și, mai ales, prin utilizarea masivă, fără reguli și fără măsură a IA-ului, vom
mai fi capabili să ne aducem aminte și să greșim prin creațiile noastre imperfecte, dar care să emoționeze generațiile viitoa-re? 

Și dacă ar fi să fie că va veni o vreme când ne vom întoarce aici, ce vom găsi?

Să ne aducem aminte, chiar și culturile agricole negenetic modificate erau imper-fecte, dar i-au alimentat pe strămoșii noștri, permițând acestora să dea naștere unor fii care au traversat intemperii și au dat viață fără ajutorul unui supercomputer generațiilor care le poartă numele. Suntem responsabili în fața lor și a generațiilor
viitoare de o cultură curată, limpede, fără influențele unei inteligențe
digitale.