Recunoștință

Mulțumescu-ți ție, Doamne, pentru că am deschis Ochii și în această dimineață, pentru că mi-am întins Mâinile în încercarea de a mă dezmorți după noaptea ce tocmai s-a încheiat, pentru că mi-am așezat Picioarele pe covor și am simțit în tot trupul ancorarea cu Pământul-mamă, pentru – la o adică – tot ce sunt eu.

Uităm adesea să arătăm recunoștință firescului de zi cu zi, lucrurilor aparent normale de care avem parte în mod uzual, considerându-le parte integrantă din ceea ce înseamnă existența noastră. Perioada Crăciunului în schimb, ne reamintește – chiar și pentru câteva zile (mai nou săptămâni, de când brazii au apărut în supermarketuri din luna noiembrie) de acest sentiment. Și totuși – stau și mă întreb adeseori, mai ales când mă lovesc de ornamente și decorațiuni printre rafturile cu șervețele sau conserve – care este esența Crăciunului? Unde s-a pierdut tihna de odinioară? Oare în cozile uriașe de claxoane ce stau la semaforul care se încăpățânează să rămână roșu de nervi? Sau în mall-urile supraaglomerate în care – dacă nu ieși cu dureri de spate, umeri și picioare de la cărat pungi întregi cu haine, accesorii sau diverse, nu poți fi satisfăcut întru veșnicie? Cert este că realitatea cotidiană distorsionează farmecul acestei sărbători binecuvântate.

Să ne oprim pentru o clipă și să privim cu sufletul tot ce ne înconjoară. Căldura căminului cel de toate zilele, îmbrățisările strânse în care este cuprinsă o lume-ntreagă ale persoanelor simbol din viața noastră, mâncarea aburindă pregătită în casă de mâinile muncite ale bunicii, râsetele copiilor ce eram noi odată…dar uite că timpul a fost iarăși la furat de ani. Să ascultăm clinchetul clopoțeilor în seara de Ajun, când tata aducea bradul din pădure, iar noi – ăștia mici, scotoceam după cele mai strălucitoare globuri din vechile cutii ascunse-n pod de mama. Să ne bucurăm de colindele cântate din tot sufletul de princhideii care speră la o bomboană sau o mandarină în pragul casei ori de distinșii studenți de la Teologie, în vizită la credincioși înainte de a lua drumul trenului spre propria casă. Să fugim cu gândul prin bucătăria devenită laborator profesionist al dulciurilor și mâncărurilor fine dining românești sau – cum le știm noi denumirea academică – sarmale în foi de viță sau de varză, salată de boeuf cu pui (culmea ironiei), friptură de porc asezonată cu murăturile acelea de-ți vine să le mănânci și cu ochii, fursecuri de casă cu unt sau cozonacul grăsuț cu stafide, nuci sau cacao – dulcele preferat al iernii. Acum simți recunoștința? Ai reușit să o găsești sau mai ai nevoie de o felie de Albă ca zăpada pentru a-ți ascuți simțurile și a-ți îndulci papilele gustative?

Recunoștința stă în micile gesturile ce fac marile diferențe în existența noastră. Pe cât de simplu de manifestat în interiorul ființei noastre, pe atât de dificil de dăruit celor dinafară – oamenilor din jur.

Recunoștința ar trebui să fie darul nostru cel mai de preț către pruncul Iisus care abia se naște în ieslea oilor și a sa Mamă care – precum ne spune iar și iar părintele Pimen Vlad – este mama noastră, a tuturor. Într-o lume în care nașterea unui copil este vestită pe toate rețelele de socializare, cu poze care mai de care mai frumoase, formale sau din contră, instantanee amuzante, Cel care s-a răstignit pentru noi și a mântuit toți oamenii, a venit în această lume într-un modest staul de animale din Betleem. Nici măcar în casă de om. Ce simbolism profund ascunde acest fapt! Povestea nașterii Domnului ne reamintește cât de recunoscători ar trebui să fim pentru existența noastră încă din prima zi de viață, când am fost primiți în sânul familiei iubitoare și considerați o binecuvântare. Așa cum cei trei magi au venit, călăuziți de Stea, simbol vestitor în acea noapte sfântă – cu daruri alese pruncului născut – aur, smirnă și tămâie, așa și noi am primit din partea celor dragi iubire, pace, liniște, confort, îmbrățișări, refugiu în momente tumultoase, iertare și binecuvântare – pe scurt, recunoștință.

Acum – în prag de sărbătoare – când afară ninge (sau nu), iar în suflet arde focul (nu doar în soba din sufragerie ori bucătărie), când timpul curge altfel, sau mai bine spus, se oprește-n loc, când familia se strânge laolaltă de nu mai încape nici un fir de praf în casă, acum aprinde o lumânare și mulțumește Domnului pentru tot ce ai, ce ești și vei fi, pentru fiecare zi sau an care se așterne peste a noastră Viață. Fii recunoscător!

Crăciun fericit !

Multumescu-Ți Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ți-e foame
Tot ce am bun, Îți voi da

Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriți Domnul meu
Și toate le-om împărți
Și Te voi iubi mereu

Pentru Tine, m-am schimbat
Și păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îți dăruiesc

Inima și viața mea
Sunt ale Tale, Ți le-am dat,
Casa și familia mea,
Tot ce am, și-am căpătat,

Doamne, le împărțesc cu Tine
M-ai salvat și-Ți mulțumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.

Vrei Doamne să fii cu mine,
Și eu, tot așa doresc,
Să îmi fie veșnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.

Amin