SOCIETATEA DE MEDICI ȘI NATURALIȘTI DIN IAȘI ȘI UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Prima Societate științifică din Țările Române
Societatea de Medici și Naturaliști din Iași (SMN) a ajuns în cel de al 192-lea an de viață, interval în care a cunoscut momente de glorie, dar și de lâncezeală, apoi de regenerare, avânt și realizări remarcabile. Apărută la 11 ianuarie 1830 sub forma „Cerculu iieșean de cetire medicinală”, din inițiativa doctorilor Mihail Zotta, protomedicul Moldovei, și Iacob Cihac, medic șef al Oștirii Moldave, această asociație savantă a cuprins inițial medici, farmaciști, naturaliști, juriști, economiști, reprezentanți ai clerului și ai marii boierimi din Principat. Scopul celor doi întemeietori, ce aveau ca sfetnic apropiat pe Gheorghe Asachi, inginer, literat, om de cultură și membru al SMN, era constituirea unei societăți de tip academic, așa cum existau deja de mult în Occident, a unui „institut”care să contribuie la înaintarea cunoașterii, îndeosebi în domeniul medico-farmaceutic, al științelor naturale și al agronomiei,la structurarea unei organizări sanitare coerente și eficiente, la medicalizarea și profesionalizarea societății, la scoaterea Țării din negura ignoranței și la integrarea sa în lume. Erau vizate totodată educația în limba română, explorarea și valorificarea faunei, florei și resurselor hidro-minerale autohtone, modernizarea agriculturii și chiar industrializarea.De aceea „Cercul de cetire medicală din Iași” a achiziționat cărți, s-a abonat la reviste, iar în ședințele sale se dezbăteau probleme științifice de actualitate în sferaintelectualității europene.
Idealul Unirii în Statutele SMN
Pentru îndeplinirea năzuințelor Cercului de lectură medicală, încă între 29 iunie și 27 decembrie 1832, s-au elaborat statutele unei Societăți Doftoricești Moldo-Romanice. De la bun început, Statutul Societății preconizate a se ctitori la Iași prevedea atât promovarea dezvoltării „în ambele prințipaturi”, cât și dreptul de a se acorda calitatea de membru celor merituoși fie din Moldova, fie din Muntenia. Ocârmuirea a impus însă schimbarea Statutului dintâi, așa încât în varianta finală,agreată de Guvern în 1833, nu s-a mai făcut referire la „cele două prințipaturi”, ci exclusiv la Principatul Moldovei. Concomitent, în adresa de acceptare trimisă Comisiei Doctoricești, Ocârmuirea preciza că nicio abatere de la menirea de căpetenie a Societății, formulată în Statut, nu va fi tolerată. Oficialitățile bănuiau că, paralel învățăturilor și restructurărilor sociale în pas cu vremea, o astfel de asociație progresistă ar fi putut încuraja activități contrare ordinii statale curente.Faptul în sine că în Societatea Medico-Istoriei Naturale se înscriseseră nu numai liber profesioniști, ci în egală măsură reprezentanți ai aristocrației politice, favoriza o atare ipoteză și motiva atitudinea precaută a conducerii Moldovei, aflate sub protectorat rusesc.Contele Pavel Kiseleff, pe atunci președintele plenipotențiar al Divanului Țării, a fost însă un eficient partizan al acestei instituții, al cărei donator și prim membru de onoare a și devenit în 4 februarie 1834. Este lesne de înțeles că, într-o societate științifică unde se doreau reforme sociale și luminarea maselorperspectiva acțiunilor îndrăznețe era de-acum deschisă, chiar dacă printre membrii ei se numărași o minoritate conservatoare.
Prin urmare, doar după o serie de modificări limitative aduse Statutului, Ocârmuirea a aprobat existența Societății la 18 martie 1833. Astfel, s-a născut cea mai veche societate științifică din Țările Române și sud-estul Europei: Societatea Medico-Istoriei Naturale din Principatul Moldovei, astăzi cunoscută ca Societatea de Medici și Naturaliști din Iași (SMN). Într-adevăr, după Unirea din ianuarie 1859, Societatea nu mai era o mica „academie națională”, nu mai aparținea exclusiv Principatului Modova, ci Principatelor Unite, luând numele consacrat până azi. Vestea apariției SMN a stârnit entuziasm nu doar printre românii din celelalte Provincii unde aceștia erau majoritari, ci și printre elitele intelectualității europene, de la Sankt Petersburg, la Bonn și Berlin, la Paris, Viena și Geneva. Intelectuali români din Basarabia și Bucovina, ca și din Ardeal și Banat, alături de intelectuali germani, maghiari și ruși din aceste teritorii, au fost primiți în Societate. Spre a da anvergură europeană noii asociații, membrii corespondenți sau onorifici proveneau, cum s-a amintit și din țări cu adevărat străine, mai îndepărtate, precum Germania, Austria, Boemia, Elveția, Franța, Anglia, Rusia, Italia, Grecia, Polonia, Scandinavia. Printre primii, Humboldt, Hufeland, Haeckel, Berzelius, Ammon, Treviranus, De Candolle, de pildă, au acceptat să fie dintre aceștia.
În Iluminismul întârziat din Moldova, amplificat de aplicarea Regulamentului Organic (1831-1832), libertatea de conștiință își crea drum, progresele minții și ale academiilor savante antrenând, ca o condiție sine qua non, popularizarea științei, creșterea gradului de instruire a societății în ansamblu, emanciparea națională și cultivarea identității etno-lingvistice.

SMN și demersul unionist
În anii de strălucire ai începutului, s-au aflat în rândurile SMN partizani moderați ori fruntași ai mișcării pentru Unire, dintre care Costache Sturza, președinte SMN (1835-1844), Ion Ionescu de la Brad, Ludovic Steege, Victor Place, consulul Franței la Iași. Unii dintre unioniști au luat parte la dezbateri ideologice în sediul Societății și s-au regăsit ulterior în Comitetul Unirii din Iași (1856), respectiv printre membrii Divanului Ad-hoc din Moldova din 7 octombrie 1857. Din Comitetul Unionist făceau parte și membri SMN: Dimitrie Ralet, Costache Negri (Negrea), Mihail Kogălniceanu, Dimitrie A. Sturdza. În Divanul Ad-hocau participat: Dimitrie Ralet –figură notabilă a luptei pentru Unire, secretar al Divanului, președinte SMN în exercițiu (1857-1858); Alecu Balș, fost președinte SMN (1834-1835); Dimitrie A. Sturdza; Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, scriitori de vază, patrioți și politicieni luminați, toți membri ai SMN la acel moment. Alecu Ioan Cuza, la rândul său, reprezenta, alături de Costache Negri, ținutul Galați.
Dintre medicii membri ai SMN erau prezenți Costache Vârnav, primul doctor român din Moldova cu diplomă universitară (Pesta,1836), unul din protomedicii Principatului, editor al întâilor periodice în limba română ale SMN, viitor custode al Muzeului, dar și vice-președinte al Societății, precum și Anastasie Fătu, creatorul celei dintâi Grădini Botanice din Principate (Iași, 1856), profesor la Institutul Orfanotrofic Gregorian – Școala Artei Obstetrice(Școala de Moașe) din capitala moldavă, secretar I și casier SMN pe atunci, iar, mai târziu, președinte al Societății (1872-1886). Se știe că, în 1857, Fătu s-a asociat lui Vasile Alecsandri, Alecu Donici și Constantin Hurmuzachi, solicitând interzicerea cenzurii șiliberalizarea presei în Principat. Ulterior, Fătu și Vârnav, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Constantin Morțunau fost denunțați Înaltei Porți pentru activitate subversivă unionistă. Alături de Kogălniceanu, Panu și Constache Negri, Dr. Anastasie Fătu a contribuit la alcătuirea Regulamentului Adunării Ad-hoc din Moldova.
Asemenea agronomului, economistului și statisticianului de talent, Ion Ionescu de la Brad, și medicii Ludovic Steege și Anastasie Fătu, protomedici vestiți ai Moldovei, erau apropiați ai lui Cuza. Fătu, de pildă, îl întâlnise în timpul studiilorsale medicale la Paris.
Ca un amănunt semnificativ, până la încetarea sa din viață în 25octombrie/7 noiembrie 1858, unionistul Dimitrie Ralet a locuit o vreme (26 oct.1856-26 oct.1858) cu chirie în apartamentul de la etaj din incinta Societății, sediu situat în întregime, din 1844, în ulița Hagioaei (actualul Bulevard al Independenței). Acolo, neîndoielnic, tovarăși de idei și idealurirevoluționare se întâlneau deseori, în afara activităților strict științifice ori administrative ale instituției, inclusivîn perioada campaniei pentru Adunările ad-hoc, fapt ce explică o serie de descinderi de atunci ale poliţiei, în clădirea SMN.
Victor Place, consulul Unirii
Pentru a argumenta implicarea SMN în demersurile unioniste din Moldova, dar și din Valahia, merită subliniată poziția lui Victor Place (1818-1875), consulul francez la Iași între 1856-1863, funcție încredințată de Împăratul Napoleon III – unul din artizanii Unirii. Jurist și specialist în istoria Sumerului, deținător al Legiunii de Onoare, acestaa devenit membru al SMN, prieten și consilier al lui Alexandru Ioan Cuza, ca și al boierimii „luminate”din Principat. Din septembrie 1856, Place a ajutat la formarea Comitetului Electoral al Unirii (1857), a participat la ședințele Divanului Ad-hoc al Moldovei, ca și la alte întruniri pregătitoare ale Unirii, așa cum înfăptuirea acesteia se preconizaseprin Tratatul de Pace de la Paris din 30 martie 1856. Prevederile Tratatului s-aureînnoit prin Convenția de la Paris din 19 august 1858, ce recomanda crearea „Principatelor Unite Moldova și Valahia”. În consecință, diplomatul francez nu își îndeplinea decât datoria, pe care și-o asumase însă cu mult devotament și convingere.Grație și eforturilor sale, alegerile contrafăcute pentru Divanul Moldovei, câștigate inițial de antiunioniști, au fost anulate.Multe din informațiile precise legate de acest fapt scandalos îi parveniseră probabil chiar de la Cuza. Odată votul reluat, victoria, așa cum se știe, a revenit unioniștilor. Consulul Place era în continuă corespondență nu doar cu omologul său din București, consulul Léon Béclard, ci și cu Baronul Charles de Talleyrand, comisarul francez în Comisia Europeană pentru supravegherea alegerilor în Divanurile Ad-hoc, însărcinat să evalueze de asemenea dorinţa reală a românilor de Unire (1857-1858). În același timp,Place colabora strâns cu Ministrul de Externe al Franței, contele Alexandre de Walewski,și cu ambasadorul francez la Înalta Poartă, Édouard Thouvenel. Victor Place a susținut călduros alegerea lui Cuza la Domnia Moldovei și apoi a Munteniei, văzând în el, așa cum preciza istoricul ieșean N.A. Bogdan, candidatul cel mai potrivit pentru „realizarea idealului național românesc”. Mărturie a atașamentului la spiritul românesc stă însăși revenirea lui Place la Iași în 1873, pe pământul unde, din 1875, avea să se odihnească pentru eternitate. Detaliile acestea evidențiază rolul complex social și politic jucat în epocă de SMN, dar și, mai larg, de comunitatea medicală. În Divanul Ad-hoc de la Iași, pe lângă medicii amintiți, membri SMN -Dr.postelnic Costache Vârnav (reprezentant al ținutului Dorohoi) și Dr.aga Anastasie Fătu (reprezentant al ținutului Iași)- figurau Dr.aga Emanoil (Manolachi) Costin (reprezentant al ținutului Tutova) și Dr.aga Alecu Jiean (reprezentant al ținutului Botoșani).
SMN, între istorie și povestea Unirii
Legenda a mai consemnat faptul că, foarte probabil, scrisorile compromițătoare dintre caimacamul Moldovei, fanariotul Nicolae Vogoride, probând măsluirea procesului electoral din Moldova din 1857, ar fi ajuns la consulul francez prin mijlocirea Ecaterinei (Cocuța) Conachi-Vogoride. Fiica agăi Costache Conachi, sora vitregă a lui Costache Negri și soția caimacamului, Cocuța era nu doar adepta Unirii, ci -se spune- pe deplin cucerită de farmecul colonelului Cuza. Cele 14 epistole secrete dintre caimacam și reprezentanții Înaltei Porți fuseseră sustrase la sfârșitului lunii mai 1857 din biroul lui Vogoride, ulterior ajungând în mâna lui Dimitrie Ralet, ori, poate a lui Costache Negri sau Cuza, – oricum, la partida unionistă. S-a presupus și implicarea maicii Eugenia Negri, cunoştinţă a lui Place, soră după mamă a Cocuței Vogoride, sau, poate, a unei franțuzoaice,sub farmeculcăreia căzuseră atât Vogoride, cât şi Place. Interesant este însă zvonul conform căruia, până a fi duse la Bucureşti ori Constantinopol, documentele ar fi fost ascunse într-un exponat al Muzeului de Istorie Naturală al SMN, în burta unui crocodil din Sala Elefantului. În final au fost publicate de ziarul „L’Étoile d’Orient”, editat la Bruxelles, generând un scandal diplomatic european, contrapunând Anglia, Franței. Corespondența, tradusă în română, s-a răspândit în Moldova sub titlul „Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fețe politice”.
SMN și „alegerea premergătoare” a lui Cuza
Nu întâmplător, așadar, în seara zilei de 3 ianuarie 1859, membrii Partidei Naționale s-au întrunit în sala de ședințe a Societății și, după înfocate dezbateri, folosind urnele „pro” și „contra” și bilele de vot ale SMN, au înfăptuit desemnarea „premergătoare” a colonelului Alexandru Ioan Cuza drept candidat unic la tronul Moldovei. Cuza, înfocatul revoluționar de la 1848, considerat bun patriot, caracter cinstit și ferm, a fost declarat pe deplin câștigător, marcând triumful unioniștilor. Participanții la eveniment au jurat „pe onor” a-lalege Domn al Moldovei și „în Adunare prin vot pe faţă”, ceea ce s-a și întâmplat în 5 ianuarie 1859, la Palatul Domnesc din Iași. Astfel, primul pas pe calea Unirii Principatelor se făcuse. Nașterea Principatelor Unite s-a îndeplinit după ce, la 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales deopotrivă la București.
La Iași, susținători ai Principelui Cuza au continuat să se înscrie în SMN, străduindu-se a împlini programul de propășire a Țării. Printre aceștia s-a numărat Dr. Neculai (Nicolae) Negură, absolvent al Universității din Berlin în 1856, fondatorul celei dintîi Școli de Chirurgie și Farmacie la Iași, în toamna anului 1859. Într-adevăr, în 3 decembrie 1859, Cuza-Vodă a consfinţit existența Şcolii de Chirurgie, deschisă la Academia Mihăileană și a numit pe Negură, profesor.Alături de Negură se remarca numele Doctorului Alexandru Diamandescu, desemnat profesor de Anatomie la mult visata Facultate de Medicină a Universității ieșene. Cu studii la München terminate în 1859, reîntors de îndată în țară, a fost cooptat în 1860, împreună cu doctorii și membrii SMN Negură, Fătu, Bendella şi Greceanu, în Comisia formată de Cuza pentru înființarea Facultății de Medicină în fosta capitală a Moldovei. Deși sprijinul necondiționat al Domnului exista, împlinirea aspirațiilor saleprivind învățământul medical superior ieșean mai avea încă mult de așteptat, până în decembrie 1879.
Primul „Muzeu” al Unirii
Mărturisind peste timp importanța momentului, la Muzeul de Istorie Naturală al SMN, cel dintâi de acest fel din Principate -inaugurat la 4 februarie 1834,s-a pus la punct un prim mic „Muzeu al Unirii”, devenit mai târziu „Sala Al. I. Cuza”. Însuși Vodă a făcut donații, inclusiv în bani, iar Doamna Elena a oferit trei uniforme ale Domnitorului, Societatea conferindu-i acesteia calitatea de membru onorific. O uniformă de lăncieri a venit din partea colonelului Constantin Langa. S-au adăugat jilțul de președinte al Tribunalului din Galați (1855), de pe când Prințul Unirii era pârcălab de Covurlui (Galați). N.A. Bogdan menționa totodată, în monografia consacrată SMN, și „o sabie de mare preț ce i-a prezentat-o Sultanul, când a fost la Constantinopol pentru confirmarea în Domnie”. S-a recuperat și un sigiliu al Moldovei, încă în vigoare în intervalul 1859-1862, când Cuza a locuit la Iași. După alegerea ca Domn atât al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, cât și al Munteniei, la 24 ianuarie 1859, Cuza a continuat să conducă Principatele din Iași, semnând aici mai multe acte importante. Ar fi vrut astfel să atenueze parcă durerea ieșenilor pentru sacrificiul făcut prin Unire, când din Principat autonom ajunseseră „provincie”. Lângă aceste exponate s-a așezat portretul lui Alexandru Ioan I, realizat de Constantin D. Stahi, și o placă memorială.
SMN. Muzeul de Istorie Naturală. Sala Elefantului
SMN. Muzeul de Istorie Naturală. Sala de ședințe SMN, locul desemnării lui Cuza
Urnele SMN, folosite la alegerea preliminară a lui Cuza în sediul SMN, în 3 ianuarie 1859: stânga- Contra; dreapta-Pro Pecetea Domnească a Moldovei imediat după alegerea lui Cuza ca Domn şi al Munteniei, utilizată până la strămutarea capitalei la Bucureşti
Vitrina cu uniformele Domnitorului Cuza: de colonel, în stânga; de Domn, în dreapta; şi jilţul său de la Isprăvnicia din Galaţi; deasupra vitrinei, erau expuse iniţial urnele unde s-au depus voturile în 1859 (Foto Launey)
Sala elefantului Gaba, unde erau expuși de asemenea crocodili (săgeată) (după N.A. Bogdan)
O pildă de odinioară pentru cei de acum
În lăcașul Societății de Medici și Naturaliști s-a tranșat prin urmare bătălia pentru Unire, lucru datorat și faptului că SMN însăși s-a implicat și a sprijinit această dorință a nației și a îndrumătorilor săi vizionari. Amintirea acestui eveniment crucial în destinul României moderne a rămas perpetuu în istoria și memoria colectivă a membrilor SMN, reper de noblețe, evocat cu mândrie de câte ori apărea ocazia. În 24 ianuarie 1959, la celebrarea centenarului Unirii, pe fațada sediului SMN s-a amplasat o inscripție comemorativă, prea ades nebăgată în seamă: „În această casă în ziua de 3 ianuarie 1859, s-a hotărât candidatura lui Al. I. Cuza ca Domnitor al Moldovei. Placa memorială a fostașezată cu prilejul Sărbătoririi Centenarului Unirii – Ianuarie 1859.” Se consemna astfel o aniversare menită să păstreze veșnic vie în mintea și sufletul românilor, al tuturor trecătorilor pe fosta uliță a Târgului de Sus, ulița Hagioaei, istoria ce s-a scris cândva aici, încununând vechiul vis de unitate al românilor.

Inscripția comemorativă amplasată în Ianuarie 1959.
Acum, la 192 de ani de la punerea pietrei de temelie a SMN și la 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, înțelegem probabil mai bine măreția unui trecut care obligă generațiile prezente și viitoare la a duce mai departe rânva spre mai bine și cooperare, prosperitate și afirmare națională și internațională a valorilor autentice ale neamului.
Simbolic, spre neuitarea acestor evenimente fondatoare ale identității și conștiinței naționale, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, al Muzeului Municipal „Regina Maria” și al Primăriei Iași, organizează în ultimii ani, la 24 ianuarie, în sediul SMN, expozițiiși conferințe menite să retrezească spiritul acelor vremuri de referință din istoria noastră și să transmită contemporanilor făclia entuziaștilor de altădată.

Răducanu Rosetti, Gheorghe Cuciureanu, Anastasie Fătu, Ion Ionescu de la Brad, Ludovic Steege, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Victor Place
Răspunsuri