Claudiu BLEONȚ – O iubesc enorm pe fiica mea

Punctul de vedere al actorului Claudiu Bleonț. ACTORUL ISI CERE PUBLIC IERTARE.

Marți seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtășesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite și au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie.

Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat. O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieții mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând și prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate.

Ca părinte, în dorința de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort și valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci rănește. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îți ceri iertare.

Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice.Nu caut scuze și nu vreau să justific ce s-a întâmplat.

Vreau, însă, să îmi pun întrebări și să caut răspunsuri.Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învățăm și ne corectăm. Voi face tot ce ține de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent și mai bun.Îmi asum această întâmplare, sunt tatăl Evei, cu întrebările și răspunsurile pe care le naște această condiție.

Celor care aleg să vadă în acest moment nu un verdict definitiv, ci întrebări pe care mi le asum, le mulțumesc! Uneori, din prea multă grijă, se poate naște o formă nepotrivită, chiar dacă fondul rămâne unul sincer — dorința profundă de a face bine copilului tău. Nu există rețete perfecte pentru a fi părinte, cred cu tărie în sinceritate, în responsabilitate și în efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine și pentru lumea în care trăiesc.

semneaza Claudiu Bleont. Sursa Facebook

Articole asemănătoare

Claudiu BLEONȚ “Paracliserul”, de la Teatrul Național Cluj-Napoca

Există o artă a firescului în teatru, o artă a lecturii scenice adecvate, o artă a nuanțelor și accentelor din al căror ritm interior ni se înfățișează personalitatea actorului. Această artă o exprimă Claudiu BLEONȚ în spectacolul cu piesa “PARACLISERUL”, de Marin Sorescu, de la Teatrul Național Cluj Napoca, care a avut premiera în decembrie 2022, în direcția de scenă a lui Claudiu BLEONȚ, scenografia: Andrada CHIRIAC, video: Sebastian GHERMAN. Un spectacol magnific pe care vrei să-l vezi de mai multe ori!

Actrița Crina MATEI: Sunt un om norocos!

Întâi am văzut-o jucând, apoi am vrut să-i știu povestea, pentru că este o actriță cu uriaș potențial, mai ales pentru film, dar este prea puțin distribuită. Crina Matei are ambiția de a refuza drumul ușor. Este Săgetătoarea care aruncă săgeata spre mari înălțimi. A prezentat emisiuni de televiziune, a jucat în seriale de televiziune, joacă în spectacole de teatru și cântă. Iubește neliniștea continuă a publicului și se bucură de energia lui. Relația cu partenerul de scenă e lege. Are întotdeauna ceva de spus prin spectacolele în care este distribuită, iar actorul partener de rol e unica ființă a lumii în acel moment. Se bucură de o zi cu soare, de un film excelent, de o carte bună și o lectură minunată, de succesul unui coleg de breaslă. Este expresivă, frumoasă și puternică, stie că fiecare clipă a existenţei este dedicată unui scop nemăsurat și greu de atins. Crina Matei a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “ I.L.Caragiale” la clasa profesorului Alexandru Repan, promoția 1997. A fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER, secțiunea „Debut”, pentru rolul „Polly” în spectacolul cu piesa „Opera de trei parale” de Bertold Brecht, regia Beatrice Rancea, la Teatrul Odeon. A jucat la teatrul din Constanța, iar din 2018 este actriță la Teatrul “Stela Popescu” din București

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *