Începe Gala HOP, la Constanța!

Despre Gala HOPGala Tânărului Actor, la Teatrul de Stat Constanța din perioada 27-30 august 2026, ediția a 29-a, program permanent al UNITER.

În zilele premergătoare concursului (26-27 august), actorii selectați vor lucra intens pentru confruntarea cu juriul, publicul și cu ei înșiși. Sub îndrumarea regizorului Silviu Purcărete, directorul artistic al Galei, cei 25 de concurenți vor repeta momentele cu care au fost admiși la preselecții (proba liberă), precum și ce au pregătit pentru proba impusă: SEMNĂTURĂ. BEST OF – o invitație la autenticitate. Concurenții intră în lumina reflectoarelor cu libertate deplină: doar 4 minute pentru a arăta cine sunt și ce au de spus prin teatru. Fără filtre, doar esență și performanță pură.

Începând cu anul 2026, în urma activității, evaluărilor și atelierelor din cadrul Taberei Pre-HOP, directorul artistic al Galei își rezervă dreptul de a decide reîncadrarea concurenților de la o secțiune la alta (de la Grup la Individual sau viceversa) pentru etapa finală a concursului. Ca atare, concurenții David Cristian, Bogdan Liscan și Mihai Mocanu – selectați la preselecții pentru momentul de grup „Aproape Crimă”, adaptare după „Tom și Jerry” de Rick Cleveland – vor participa în concurs cu momente artistice în cadrul secțiunii Individual.

Tabăra PRE-HOP a avut loc anul acesta, în iulie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Programul în parteneriat cu UNITER a fost finanțat de Consiliul Județean Piatra Neamț.

DE LA TABĂRA PRE-HOP LA GALA HOP

A doua zi a Galei HOP oferă publicului constănțean, după încheierea concursului, un spectacol produs de Compania Contemporary Creative Dreamers – „Nihil Sine Deo”, în regia și coregrafia lui Daniel Alexandru Dragomir. O reprezentare fizică a procesului compus din acțiunile de căutare, de înțelegere și de cuprindere a Absolutului, în doar 55 de minute.

Evenimentul este prezentat de UNITER și Teatrul de Stat Constanța și recomandat de SEAS 2026 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, Constanța. Spectacolul este programat vineri, 28 august, ora 21:00 la Casa SEAS – Fratelli (Club Fratelli, Constanța). Accesul gratuit se face pe bază de rezervare aici: https://www.bilet.ro/eveniment/nihil-sine-deo-seas-18790-64513

După cele trei zile de competiție HOP, în seara zilei de duminică, 30 august, de la ora 19:00, în Sala Studio – BCR  a Teatrului de Stat Constanța, publicul este invitat la „Comedy Shop. Interactive Impro Show”, regia Dragoș Muscalu, muzica live Vlad Pasencu, o producție a Teatrului de Stat Constanța. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Dar, mult așteptatul moment al serii este DECERNAREA PREMIILOR GALEI HOP 2026, programată de la ora 20:00. Este momentul premierii oficiale a tinerilor actori, când vom afla atât numele laureaților HOP 2026, cât și cine sunt preferații publicului. 

Vă puteți vota favoriţii pe www.galahop.uniter.ro! Vă reamintim că votul publicului este deschis exclusiv în data de 30 august, de la ora 00:00 la 16:00!

Mai multe informații despre actorii aflaţi în competiţie puteți afla accesând:

🔗 Votul publicului HOP 2026

Prin Gala HOP. Gala Tânărului Actor, UNITER continuăsă creeze un spațiu esențial de afirmare pentru noile generații de artiști, o rampă de lansare, un loc al întâlnirii profesionale, al vizibilității și al primelor confruntări importante cu scena, publicul și breasla.

Prin Gala HOP. Gala Tânărului Actor, UNITER continuă să creeze un spațiu esențial de afirmare pentru noile generații de artiști, o rampă de lansare, un loc al întâlnirii profesionale, al vizibilității și al primelor confruntări importante cu scena, publicul și breasla.

Urmăriți platformele de social media ale Galei HOP pentru noutățile acestui proiect UNITER dedicat vizibilității tinerilor actori aflați la începutul carierei în teatru!

Transmisiune livepewww.galahop.uniter.ro de RoEvents.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *