Mănăstirea Râmeț

SCURT ISTORIC

Mănăstirea Râmeț, una din cele mai mari mănăstiri din Transilvania, este o vatră străveche de rugăciune și cultură, zidită cu dragoste și jertfă, unde de sute de ani este preamărită și apărată dreapta credință.

Străjuită de culmile stâncoase ale Munților Trascăului, mănăstirea este localizată pe raza comunei Râmeț, județul Alba, într-un cadru natural plin de poezie, poveste, lumină și culoare, care te sustrage oricărei descrieri și te poartă mai presus de simțul uman.

La început a fost aici o adevărată sihăstrie a eremiților ( călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră și care prin post și rugăciuni încearcă să aibă o mai strânsă legătură cu Dumnezeu) care trăiau în peșterile munților din jur.

Cercetările istorice făcute la Mănăstirea Râmeț atestă că această veche biserică este chiar biserica zidită de călugării eremiți în sec.al XIII-lea sau începutul sec.al XIV-lea.

Din această epocă, sihăstria eremiților devine mănăstirea eremiților, prima și cea mai organizată mănăstire din munții Apuseni care dăinuie până în zilele noastre.

Cea dintâi referire documentară o aflăm în sec.al XIV-lea, după inscripția de la 1377 în limba slavonă, descoperită în 1966 pe al treilea strat de pictură din biserica veche:

„Am scris eu păcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crișul Alb, cu încuviințarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Ludovic în anul 6885(an.1377), luna iulie 2.”

De-a lungul veacurilor, o serie de domnitori și mitropoliți au contribuit la ocrotirea și sprijinirea acestui sfânt locaș, cum ar fi: Matei Corvin-1486, Radu Vodă cel Mare-1506, Mihai Viteazu-1600.

Marea prigoană împotriva ortodoxiei românești, declanșată peste toată Transilvania între anii 1750 și 1756 de necruțătoarea împărăteasă a Imperiului Austro-Ungar, Maria Tereza a afectat și mănăstirea Râmeț. A fost distrusă parțial în 1762 de armatele imperiale ale generalului Bukov. La scurt timp după refacerea ei, la 1785 este distrusă din nou, fiindcă credincioșii antrenați de călugări au participat efectiv la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Luptând, au mărturisit, în ciuda tuturor prigoanelor, credința drept mărturie.

Începând din anul 1792 până în anul 1940 viața monahală a fost întreruptă, iar până în 1955 mănăstirea a fost locuită de monahi, vestiți în acele vremuri prin viața lor de mare sfințenie. În 1955 este transformată în obște de maici care, prin muncă și rugăciune neîncetată, au încercat să viețuiască, păstrând cu sfințenie rânduiala monahală.

Viața monahală din mănăstire este lovită de regimul comunist. În 1959, mănăstirea este desființată. interzicându-le săvârșirea slujbelor, maicile fiind alungate din mănăstire până în anul 1969.

După reîntoarcerea maicilor, mănăstirea cunoaște o perioadă de dezvoltare. Au început să se renoveze clădirile vechi și să se construiască altele noi, impuse de necesitățile vremii.

În perioada 1982-1992 s-a ridicat noua biserică cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Zidirea bisericii a durat până în anul 1986. Arhitectura îmbină în mod armonios elementele cele mai expresive ale stilurilor de construcție din cele trei provincii românești. În anul 1988 au început lucrările de pictare, executate, atât în interior, cât și în exterior(ocnițele) în tehnica frescă. În anul 1992 de Sf. Apostoli Petru și Pavel, a avut loc sfințirea bisericii, eveniment înnobilat de canonizarea Sf. Ghelasie.

Din anul 1969, în mănăstire există un muzeu cu obiecte de artă religioasă incluzând și icoane pe lemn din sec. XVII-XVIII, icoane pictate pe sticlă, colecție numismatică din zona Râmețului, obiecte de cult ( potire, candele, cruci din lemn și de metal), colecție de carte veche, colecție de obiecte bisericești, etc. toate constituind o adevărată comoară de artă și trăire spirituală.

Mănăstirea Râmeț este organizată cu o viață de obște și are un sobor alcătuit din 100 de maici și surori conduse de maica stareță Stavrofora Apolinaria Barb și părinții slujitori.

Pentru buna organizare a vieții de obște s-au format mai multe ateliere care simplifică viața măicuțelor. Astăzi existând în mănăstire ateliere de: țesut covoare (oltenești și persane), tricotaj, croitorie, broderie-unde se execută cu măiestrie veșminte preoțești. Există un mic atelier de pictură, un cabinet medical și un cabinet stomatologic.

Tradiția existenței unei școli în incinta mănăstirii datează din vremuri îndepărtate. În condițiile grele de viață ale trecutului nostru, Mănăstirea Râmeț s-a dovedit vatră de cultură, menținând trează conștiința de neam , credință și limbă.

Mănăstirea îndeplinește o misiune socială deosebită, educarea și îngrijirea copiilor orfani și bătrânilor, devenind una din preocupările maicilor.

Aici se găsesc moaștele Sfântului Ghelasie de la Râmeț, care a trăit în veacul al XIV-lea ca întâistătător al acestui sobor, ales apoi și Arhiepiscop al românilor din Transilvania.

Împodobindu-se cu toate virtuțile creștinești, a fost făcător de minuni atât în timpul vieții, dar și acum, după moarte, primind darul tămăduirii neputințelor sufletești și trupești.

Sfântul Ghelasie e apărătorul mănăstirii și un dar al cerului dat neamului românesc pentru veșnicie.

Arhiepiscopia Ortodoxă

Alba Iulia

Mănăstirea Râmeț

Stareța Stavrofora Apolinaria Barb

517590, Râmeț, jud. Alba

Tel./Fax.: 0258-880111

E-mail:rmanastirea@email.ro