Sărbătorile de altădată – Porcii, Soarele și Ignatul ( 20 decembrie )

 Începând cu sărbătoarea Ignatului, oamenii de altădată se considerau oarecum în perioada sărbătorilor de iarnă, deși mai există câteva zile până la Crăciun. Ținut întotdeauna pe 20 decembrie, Ignatul  era și este încă asociat cu porcul. De ce? În rândurile care urmează o să încerc un răspuns succint. Sărbătoarea de pe 20 decembrie, după cum se poate constata,  are o legătură intrinsecă cu sărbătoarea Crăciunului.       

Înainte de a afla semnificația tăierii rituale a porcului în ziua Ignatului, o să prezint câteva practici și credințe specifice acestei sărbători. Astfel, la tăierea porcului nu trebuie să asiste nici un milos, existând credința că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi bună; se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu! După ce porcul nu mai mișca, se făcea o tăietură, în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta punându-se sare; se zicea că numai așa sufletul porcului va ieși din cap. De obicei, coada, urechile și beșica erau date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina, aceasta indicându-le, în funcție de grosime, cum va fi iarna,  doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănânce din această splină. Găsirea de sânge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mânjeau cu sânge pe față, sperând că vor fi mai roșii la față și sănătoși tot anul care va urma. Același sânge strâns într-o strachină cu mălai, uscat și măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă (arătare înșelătoare, ființă fantastică, stafie, fantomă), spaimă etc.       

Cei care trebuiau neapărat să muncească pe 20 decembrie, o puteau face numai după ce  vedeau sânge;  altfel, femeile urmau a grohăi ca porcii sau le erau distruse bulendrele (hainele) puse la uscat pe garduri de  aceeași porci.        Deși creștinismul a asociat porcul necumpătării și lăcomiei (mănâncă ca un porc), pentru comunitățile arhaice acest animal, mai ales prin sângele său, era unul dintre cele mai importante ajutoare în revigorarea Sfântului Soare. Amintim că începând cu echinocțiul de toamnă (septembrie), oamenii observau cum Soarele intră într-un aparent proces de dispariție, consecința directă fiind micșorarea duratei zilei și răcirea timpului;  oamenii credeau că trebuie să intervină în ajutorul astrului ceresc înainte ca acesta să dispară.         

 Momentul hotărâtor pentru acordarea ajutorului fiind plasat în preajma solstițiului de iarnă (decembrie), adică atunci când este cea mai scurtă zi din an. Romanii au decis să ajute soarele, nu întâmplător, prin sacrificarea porcilor în cinstea zeului Saturn, sângele porcilor trebuind să întărească Soarele slăbit de efortul pe care-l depuse peste an.           Nu este deloc exclus  ca anterior să fi  fost sacrificați oameni, la romani întâlnindu-se pe vremuri o credință potrivit căreia „Ignatul are rânduit să moară negreșit un om în ziua sa”           

Așadar, porcul sacrificat ritual la Ignat ( din latinescul ignis – foc!) nu era altceva decât o întruchipare zoomorfă a Soarelui, o altă ipostază, de data aceasta de natură vegetală, fiind grâul; despre acesta și despre multe altele veți afla în următoarele articole dedicate Crăciunului, care merită citite și cunoscute.
DRAGOMIR  VLONGA                    – Alba Iulia –              14. 12. 2023..